Producătorii auto din Slovacia vor fi cei mai afectați de tarifele comerciale impuse de Trump
0Producătorii auto din Slovacia, supranumită și „Detroitul Europei”, ar putea fi cei mai afectați de tarifele comerciale ce urmează să fie anunțate de președintele Donald Trump miercuri, 2 aprilie.

Administraţia SUA a anunţat deja un tarif de 25% pentru toate vehiculele importate, aplicabil începând de joi. De asemenea, Casa Albă a precizat că o taxă pentru piesele auto va intra în vigoare în luna mai, scrie News.ro.
Potrivit economiștilor Inga Fechner şi Rico Luman de la banca olandeză ING, deși Germania este cea mai expusă la tarife, în termeni de valoare, Slovacia ar putea fi cel mai sever afectată în termeni de volum.
„Industria auto germană este în centrul furtunii, cu jucători majori precum Volkswagen, BMW, Mercedes şi Porsche care vor fi puternic loviţi de tarife. Dar Slovacia – care găzduieşte mai multe fabrici auto – este cea mai expusă în funcţie de volumul total al exporturilor către SUA”, se arată într-un raport ING publicat pe 28 martie.
Supranumită „Detroitul Europei” datorită industriei auto înfloritoare, Slovacia produce cele mai multe automobile pe cap de locuitor din lume. Ţara, cu o populaţie de doar 5,4 milioane de locuitori, depinde semnificativ de comerţul cu SUA, sectorul auto reprezentând o parte importantă a exporturilor şi generând indirect peste 250.000 de locuri de muncă.
Luman declară că, înaintea intrării în vigoare a tarifelor, s-a observat o accelerare a livrărilor de maşini către SUA, însă această tendinţă se va inversa odată cu aplicarea noilor taxe.
„Lanţurile de aprovizionare nu vor fi reconfigurate imediat, din cauza incertitudinii ridicate pentru investitori, dar dacă aceste tarife vor rămâne o perioadă mai lungă, producţia ar putea începe să fie relocată în SUA”, a spus Luman pentru CNBC.
Cu toate acestea, Slovacia rămâne competitivă din perspectiva costurilor de producţie, salariile fiind considerabil mai mici decât în Germania.
„Astfel, VW şi Stellantis vor încerca probabil să menţină un grad ridicat de utilizare a fabricilor din Slovacia (pentru modelele cu motoare clasice), iar reculul exporturilor ar putea afecta şi producţia din alte părţi ale Europei, care va fi înlocuită”, a adăugat el.
De asemenea, Vladimír Vaňo, economist-şef al think tank-ului Globsec din Bratislava, a descris anterior perspectiva tarifelor impuse de Trump drept ”îngrijorătoare” pentru Slovacia, subliniind că ţara are ”foarte puţine” opţiuni pe termen scurt.
Trump urmează să anunțe noi taxe
Trump urmează să facă anunțul din Grădina Trandafirilor de la Casa Albă, la ora locală 16:00 (23:00, ora României). Alături de membrii cabinetului său, președintele va dezvălui o serie de taxe noi, inclusiv detalii despre „tarife reciproce”.
Președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, avertizase că aceste tarife ar putea avea un impact negativ la nivel global.
Într-un interviu acordat postului irlandez de radio Newstalk, Lagarde a declarat că aceste măsuri „vor fi negative pentru întreaga lume iar densitatea și durata impactului vor varia în funcție de amploare, produsele vizate, cât de mult vor dura și dacă vor fi sau nu negocieri”.
Ea a subliniat că astfel de decizii economice au dus în trecut la escaladarea tensiunilor comerciale, dar și la discuții care, în cele din urmă, au dus la eliminarea unor bariere.