Un aliment sănătos te-ar putea predispune la cancer. Ce ingrediente te supun acestui risc
0Deși este promovat ca aliment sănătos și consumat de milioane de oameni din întreaga lume, un aliment simplu poate conține ingrediente procesate care ar putea fi periculoase pentru sănătate, avertizează autorul bestsellerului Eat to Beat Your Diet (Mănâncă pentru a-ți învinge dieta), dr. William Li.

Potrivit medicului, anumite tipuri de iaurt pot fi considerate periculoase pentru sănătate. Este vorba despre cele cu conținut scăzut de grăsimi, deoarece, pentru a păstra textura cremoasă a iaurtului obișnuit, producătorii adaugă substanțe chimice și emulgatori, precum caragenan și polisorbat 80, notează Daily Mail.
„Când elimini grăsimea din iaurt, produsul își pierde consistența. Producătorii adaugă emulgatori pentru a-i reda textura, dar aceste substanțe pot afecta sănătatea intestinală”, explică dr. William Li.
Caragenanul, derivat din alge marine, este utilizat și în alte produse lactate procesate (smântână, brânză, înghețată). Deși are origine naturală, forma sa industrială este intens procesată și poate provoca inflamații intestinale – un factor de risc major pentru cancerul de colon.
Polisorbat 80, un alt aditiv folosit frecvent, a fost asociat în studii pe animale cu dezechilibre ale florei intestinale și inflamații cronice – un alt potențial factor declanșator al cancerului.
Un studiu din 2021 al Universității din Paris a descoperit că emulgatorii modifică compoziția microbiomului intestinal, ducând la moartea sau degradarea bacteriilor benefice. Aceste modificări pot slăbi apărarea naturală a organismului împotriva cancerului colorectal.
De asemenea, un studiu francez din 2022, desfășurat pe mai mult de 102.000 de adulți, a identificat o creștere a riscului de cancer mamar la persoanele care consumă cantități mari de emulgatori alimentari.
Ce poți face pentru sănătatea ta
Dr. William Li recomandă verificarea atentă a etichetelor și alegerea produselor lactate cât mai naturale, fără adaosuri, deoarece acestea sunt mai puțin procesate și mai bune pentru sănătate. Totodată, avertizează că iaurturile cu arome sau „light” pot conține zaharuri și chimicale ascunse.
„Iaurtul grecesc integral este procesat, dar mai sigur. În momentul în care adaugi gemuri sau arome dulci, devine un aliment ultraprocesat”, subliniază doctorul.
Unii cercetători susțin că iaurtul, în forma sa naturală, poate reduce riscul de cancer de colon. Cercetători de la Universitatea Harvard au descoperit că două porții de iaurt pe săptămână pot scădea riscul cu 20% în cazul unor tipuri de cancer asociate cu dezechilibrul florei intestinale.
Este de reținut că nu iaurtul în sine este periculos, ci forma în care este procesat. Iaurturile ultraprocesate, cu ingrediente artificiale, pot contribui la probleme de sănătate. În schimb, iaurtul natural, bio, fără adaosuri, poate aduce beneficii importante pentru digestie și imunitate.