Creșterea cazurilor de cancer de colon la tineri ar putea fi din cauza unei toxine bacteriene periculoase
0Un studiu realizat de cercetătorii de Universitatea din California, San Diego, a identificat un posibil factor responsabil pentru creșterea cazurilor de cancer de colon la tineri: o toxină produsă de bacterii, numită colibactina.

Autorul studiului spune că, dacă cineva este expus până la vârsta de 10 ani, ar putea fi „cu zeci de ani înainte de termen pentru a dezvolta cancer colorectal”, potrivit people.
O toxină bacteriană, cauzată de unele tulpini de E. coli, ar putea alimenta creșterea alarmantă a cancerului de colon la tineri dacă expunerea are loc înainte de vârsta de 10 ani.
„Problema este colibactina, o toxină bacteriană care poate provoca mutații și lasă în urmă o amprentă genetică specifică. O examinare a genomului cancerului colorectal la 981 de pacienți - atât cu cancer de colon cu debut precoce, cât și cu debut tardiv - a arătat că colibactina era de 3,3 ori mai frecventă la pacienții cu cancer de colon cu debut precoce”, conform studiului publicat în Nature.
„Aceste modele de mutații sunt un fel de înregistrare istorică în genom și indică expunerea timpurie la colibactină ca forță motrice în spatele bolii cu debut precoce”, a declarat într-un comunicat de presă autorul principal al studiului, Ludmil Alexandrov, profesor la Departamentul de Bioinginerie Shu Chien-Gene Lay și la Departamentul de Medicină Celulară și Moleculară de la UC San Diego.
În mod specific, expunerea la colibactină are loc în primul deceniu de viață.
„Dacă un copil dezvoltă o astfel de mutație înainte de vârsta de 10 ani, este posibil ca el să dezvolte cancer colorectal în jurul vârstei de 40 de ani, cu decenii mai devreme decât ar fi fost de așteptat”, a declarat Alexandrov.
Anul acesta, Societatea Americană de Cancer a publicat un raport conform căruia ratele cancerului colorectal în rândul persoanelor sub 50 de ani au crescut cu 2,4% în fiecare an, iar ratele mortalității au crescut cu 1% pe an.
Un studiu de la Biblioteca Națională de Medicină a constatat că „dieta în stil occidental (bogată în carne roșie și prelucrată și zahăr) a crescut riscul de cancer colorectal care conține cantități mari de bacterie E. coli producătoare de toxine specifice”.
Descoperirile despre impactul colibactinei asupra cancerului cu debut precoce, a spus Alexandrov în comunicat, „remodelează modul în care ne gândim la cancer”.
„S-ar putea să nu fie vorba doar despre ceea ce se întâmplă la vârsta adultă - cancerul ar putea fi potențial influențat de evenimentele din primii ani de viață, poate chiar din primii câțiva ani. Investițiile susținute în acest tip de cercetare vor fi esențiale în efortul global de a preveni și trata cancerul înainte de a fi prea târziu”, a adăugat specialistul.