Stai picior peste picior? Riscurile pentru sănătate și problemele pe care le pot avea bărbații

0
Publicat:

Statul pe scaun timp îndelungat și în poziție incorectă poate duce la probleme de sănătate: scolioză, deteriorarea vaselor de sânge și creșterea tensiunii arteriale, relatează Science Alert.

 Tânără care stă picior peste picior FOTO Shutterstock

Pentru început, studiile arată că statul cu picioarele încrucișate poate duce la modificarea vitezei cu care sângele circulă prin vasele de sânge, ceea ce poate crește riscul formării de cheaguri de sânge. 

Majoritatea cercetărilor sugerează că statul picior peste picior este mult mai rău decât încrucișarea gleznelor. Statul în acest fel poate provoca o creștere a tensiunii arteriale din pricina acumulării de sânge în vene.  

De asemenea, această postură poate crește riscul de deteriorare a vaselor de sânge, motiv pentru care, în momentul în care vă măsurați tensiunea arterială, ar trebui să aveți picioarele întinse. 

Cu cât stați mai mult timp și mai des cu picioarele încrușiate, cu atât este mai probabil să vă confruntați cu modificări în ceea ce privește lungimea mușchilor. Totodată, această poziție poate provoca o modificare a coloanei vertebrale și a umerilor. 

Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Statul cu picioarele încrucișate pentru o perioadă lungă de timp crește probabilitatea apariției scoliozei și a altor deformări.  

Producția de spermă, afectată 

În aceeași ordine de idei, cercetările indică faptul că șederea cu picioarele încrucișate ar putea afecta producția de spermă și calitatea spermatozoizilor. Acest lucru este cauzat de faptul că temperatura testiculelor trebuie să fie între 2 și 6 grade Celsius sub temperatura standard a corpului. 

Statul pe scaun crește temperatura testiculelor cu 2 grade Celsius, iar încrucișarea picioarelor poate crește temperatura acestora cu până la 3,5 grade Celsius. 

Însă, studiile arată că statul cu picioarele încrușiate poate fi benefic pentru unele persoane. Un studiu din anul 2016 a indicat faptul că pentru persoanele care au inegalitate de membre așezarea cu picioarele încrucișate poate ajuta la ajustarea înălțimii celor două părți ale pelvisului. 

Mai mult decât atât, există dovezi că statul cu picioarele încrucișate îmbunătățește stabilitatea articulațiilor sacroiliace, responsabile de transferul greutății între coloană și picioare. 

Așadar, este recomandat să nu stați prea mult timp în aceeași poziție și să vă mențineți activi în mod regulat. 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite