În pat, doar cu şosetuţe? Cum influenţează aceste banale obiecte vestimentare somnul şi viaţa sexuală
0Şosetele sunt, poate, cele mai vitregite obiecte vestimentare din tot şifonierul. Cu toate acestea, ar trebui să le acordăm mai multă atenţie, ne atenţionează în mod surprinzător medicii. Ce au descoperit aceştia.
Ascunse în spatele hainelor şi a încălţămintei, şosetele ne-au făcut cam tot timpul să ne jenăm, mai ales în momentele de intimitate. Ei bine, ar trebui să renunţăm la aceste prejudecăţi, ne sfătuiesc medicii. Potrivit unui studiu făcut de Societatea Spaniolă de Neurologie şi citat de „El Pais“ o bună igienă a somnului ajută odihna în condiţiile în care doar în Spania sunt 4 milioane de persoane care au probleme cu somnul. Motivele de insomnie sunt numeroase: preocupările de zi cu zi, stresul, afecţiunile fizice sau psihice care au insomnia ca efect secundar.
Ce caută şosetele în toată această discuţie, totuşi? Odihna este fundamentală pentru a putea începe o nouă zi cu bateriile încărcate, plus că în timpul somnului creierul se resetează, iar pielea se regenerează. Iar una din cheile unei odihne perfecte este menţinerea constantă pe durata întregii nopţi a temperaturii corporale. Acest lucru nu este deloc simplu, explică medicii somnologi. Către zi, temperatura corpului scade la un minimum şi, din acest motiv, mulţi dintre noi ne trezim ca să ne învelim cu o pătură. „Iar aici banalele şosete pot juca un rol crucial“, explică dr. Inés Picornell Darder, medic specialist în neurologie şi preşedinte al Societăţii spaniole de neuropsihologie clinică.
Ca să ne ajute somnul, şosetele trebuie să fie din fibre naturale, nici prea grose, nici prea rigide, mai spune aceasta. Potrivit unui studiu publicat în revista „Nature“, atunci când corpul nostru este încălzit, venele se dilată şi căldura se răspândeşte peste tot. „În acel moment creierul înţelege că e timpul să se odihnească. Dimpotrivă, dacă ne este frig, trebuie să lucreze pentru a regla temperatura, fapt care ne ţine în alertă“, a explicat profesorul Picornell Darder care a adăugat că variaţiile de temperatură corporală au loc în faza somnului profund.
Şosetele sunt recomandate mai ales celor care au o circulaţie periferică deficitară şi vor să aibă parte de odihnă rapidă şi eficientă. Asta cu condiţia păstrării unei igiene corecte care înseamnă în mod obligatori spălarea picioarelor şi uscarea lor înainte de a ne pune şosete curate. Altminteri riscăm să facem ciupercă.
Contrar a ceea ce crede majoritatea, şosetele ajută şi viaţa sexuală, arată un alt studiu. Cristina Callao, psiholog specializat în sexologie clinică şi sănătate sexuală, pretinde că atunci când avem picioarele suficient de calde şi confortabile tot sângele migrează către organele genitale, ajutându-ne să avem un orgasm mai bun.