Caloriile trecute pe ambalajele alimentelor sunt incorecte. Unele produse au cu 50% mai multe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nutriţioniştii vor să revizuiască metoda prin care se calculează numărul de calorii al alimentelor FOTO Shutterstock
Nutriţioniştii vor să revizuiască metoda prin care se calculează numărul de calorii al alimentelor FOTO Shutterstock

Sistemul de calcul al caloriilor din alimente, vechi de mai bine de un secol, este inexact, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Harvard. Există produse care au chiar şi cu 50% mai multe sau, din contră, mai puţine calorii decât cele menţionate pe etichetă.

Numărul de calorii trecut pe eticheta multor alimente din magazine şi preparate din restaurante este incorect, atenţionează cercetătoarea Rachel Carmody, de la Universitatea Harvard. Aceasta susţine că sistemul Atwater, cel prin care se calculează numărul de calorii al alimentelor, este inexact.

Bacteriile intestinale „fură“ calorii

Inventat acum mai bine de 100 de ani de chimistul american Wilbur Olin Atwater, sistemul nu ia în calcul faptul că tehnicile de procesare a alimentelor modifică adeseori numărul de calorii al alimentelor. În majoritatea cazurilor, prin procesarea legumelor, fructelor şi celorlalte alimente se creşte aportul caloric al acestora. De exemplu, valoarea energetică a unui piure de cartofi este mai mare decât a cartofilor consumaţi întregi, explică Rachel Carmody. Diferenţa în acest caz este foarte mare: piureul preparat dintr-un cartof are aproximativ 300 de calorii, pe când acelaşi cartof consumat ca atare ar avea un aport de doar 200 de calorii. Explicaţia: organismul are nevoie de mai puţină energie pentru a digera lichidele decât pentru alimentele în forma lor crudă, naturală.

„Valoarea calorică menţionată pe etichetele alimentelor nu ţine seama la ora actuală de faptul că digestia consumă energie, de regulă mai puţină în cazul alimentelor procesate şi mai multă în cazul celor naturale. Prin urmare, deşi două alimente pot avea acelaşi număr de calorii pe hârtie, numărul final de calorii care ajunge în corp poate fi destul de diferit“, a declarat cercetătorul pentru cotidianul „Daily Mail“. Există alimente care au, în realitate, cu până la 50% mai multe sau mai puţine calorii decât numărul trecut pe etichetă, mai spune specialistul. Cele mai mari diferenţe de calorii între alimentele crude versus procesate există în cazul celor bogate în carbohidraţilor (cartofi, cereale, orez), iar cele mai mici, în cazul proteinelor. Carnea gătită are cu doar 5-10% mai multe calorii decât cea crudă.

Însă nu doar procesul de digestie modifică aportul caloric al alimentelor. Flora intestinală poate reduce numărul iniţial de calorii al alimentelor, spune specialistul. De asemenea, o parte din calorii sunt eliminate uneori în urină sau în materiile fecale.

Migdalele au mai puţine calorii decât se ştia

Nu este pentru prima dată când specialiştii atenţionează asupra lipsei de exactitate a acestui sistem de calcul. Anul trecut, cercetătorul David Baerde la Centrul de Cercetare în Nutriţie din Beltsville, SUA, a descoperit că migdalele au cu 30% mai puţine calorii decât se credea, scrie site-ul LiveScience.com. Specialistul a descoperit că anumite grăsimi conţinute de migdale nu pot fi digerate de organism şi sunt eliminate în materiile fecale. „Dacă tot punem informaţii nutriţionale pe etichetele alimentelor, ar fi bine ca ele să fie şi exacte“, a spus David Baerde.

Nutriţionistul Susan Roberts, profesor la Universitatea „Tufts“ din SUA, a descoperit, la rândul ei, că multe preparate din restaurante au, în realitate, mai multe calorii decât cele specificate în meniu. Iar un alt studiu, comandat vara trecută de postul de televiziune NBC pentru emisiunea „The Today Show“ arăta că unele sortimente de îngheţată şi de iaurt îngheţat de pe piaţă au cu până la 68% mai multe calorii decât cele menţionate de producător pe etichetă.

Numărătoarea inexactă explică eşecul dietelor

Din cauza acestui sistem inexact de calcul, am putea mânca un număr mult mai mare de calorii decât credem, lucru care nu poate decât să afecteze eficienţa dietelor şi să îngreuneze efortul de a slăbi. „Diferenţa este importantă mai ales în cazul alimentelor cu puţine calorii. În cazul în care cumperi alimente concentrate caloric, probabil că nu-ţi pasă de numărul de calorii. În schimb, dacă urmezi o dietă hipocalorice, nu ţi-ai dori să fie ineficientă“, mai spune prof. Susan Roberts.

Există însă şi nutriţionişti care sunt de părere că sistemul de calcul este suficient de bun, chiar şi cu aceste inexactităţi. „Oamenii au, de regulă, o dietă variată, care nu include doar carbohidraţi. Este puţin probabil ca supraestimarea sau subestimarea numărului de calorii al unui aliment să aibă un impact senmificativ asupra aportului caloric zilnic“, crede Malden Nesheim, profesor nutriţionist la Universitatea „Cornell“. 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite