6 motive pentru care ar trebui să începi să bei lapte de soia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consumul de lapte de soia echilibrează balanţa hormonală atât la femei, cât la bărabţi FOTO Shutterstock
Consumul de lapte de soia echilibrează balanţa hormonală atât la femei, cât la bărabţi FOTO Shutterstock

Deşi nu sună apetisant la prima citire, laptele de soia are multe şanse să te cucerească. Are un gust dulceag, plăcut, o consistenţă care-l aseamănă cu laptele animal şi mult mai multe beneficii pentru sănătate decât ţi-ai putea imagina.

O cană de lapte de soia conţine 25-31% calciu, 11-31% vitamina D, 89-125 de calorii, 5 grame de grăsimi (0,4 grame grăsimi saturate), 6-10 grame de proteine, 1-5 grame de zaharuri, informează portalul fitnea.com. Pornind de la această compoziţie, autorii site-ului susţin că un consum regulat al acestui aliment are efecte benefice asupra organismului.

ÎMBUNĂTĂŢEŞTE  PROFILUL LIPIDIC
Cea mai importantă proprietate a laptelui de soia este capacitatea de a îmbunătăţi profilul lipidic din sânge. Spre deosebire de laptele de origine animală, bogat în colesterol şi grăsimi saturate, grăsimile din laptele de soia sunt în cea mai mare parte nesaturate şi fără colesterol. Acizii graşi polinesaturaţi şi mononesaturaţi din soia inhibă transportarea colesterolului în fluxul sangvin. Acest efect combinat transformă laptele de soia în băutura ideală pentru persoanele cu colesterol ridicat şi un istoric familial de boli cardiovasculare.


ÎNTĂREŞTE VASELE DE SÂNGE
Acizii graşi omega 3 şi 6, precum şi fitoantioxidanţii din soia protejează vasele de sânge de hemoragii şi distrugerea ţesuturilor. Aceşti compuşi se prind de vasele de sânge şi împiedică formarea depozitelor de colesterol şi atacul radicalilor liberi.


AJUTĂ ÎN LUPTA CU KILOGRAMELE ÎN PLUS
Laptele de soia are un conţinut mai redus de zaharuri decât laptele obişnuit. Mai exact, laptele de vacă are aproximativ 11 grame de glucide la o cană, în timp ce laptele de soia are doar 6 grame. În plus, acizii graşi mononesaturaţi regăsiţi în laptele de soia inhibă absorbţia grăsimii din intestine, ceea ce accelerează pierderea în greutate. De asemenea, laptele de soia, bogat în fibre, menţine pentru mai mult timp senzaţia de saţietate.


PROTEJEAZĂ PROSTATA
Deoarece are un conţinut mare de fitoestrogeni, laptele de soia reduce secreţia de testosteron în cazul bărbaţilor, hormon care, în doze anormale, devine un factor de risc pentru cancerul de prostată. Studiile au arătat că bărbaţii care ţin o dietă bogată în soia au un risc mai scăzut de hipertrofiere a prostatei sau de cancer de prostată.


PREVINE SINDROMUL POSTMENOPAUZĂ
Fitoestrogenii din laptele de soia reprezintă înlocuitori eficienţi ai hormonilor estrogeni, care sunt secretaţi într-o cantitate mai mică după menopauză. Consumul regulat de lapte de soia este o metodă sănătoasă de a împiedica şi încetini acest proces, precum şi riscurile asociate, precum riscul de obezitate, boli cardiovasculare, diabet, insomnie şi schimbări de dispoziţie.


ŢINE LA DISTANŢĂ OSTEOPOROZA
Osteoporoza sau fragilizarea oaselor constituie altă afecţiune, care apare odată cu vârsta şi cu dereglările hormonale. Fitoestrogenii cresc absorbţia calciului din organism şi previn pierderea masei osoase. Pentru un maximum de efect, e recomandat consumul lapte de soia îmbogăţit cu vitamina D şi calciu.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite