Cele mai ciudate orgasme: Femeile dezvăluie momentele în care au ajuns pe culmile plăcerii fără a face sex
0Nu doar că femeile pot avea orgasm cu sau fără sex, dar aparent îl pot experimenta în cele mai ciudate şi nepotrivite momente. Mai multe femei au împărtăşit momentele lor neaşteptate de extaz.
Orgasm pe frânghie, pe cal, la sala de sport sau provocat de un strănut sunt doar câteva dintre experienţele stânjenitoare ale unor femei care au atins climaxul în cele mai nepotrivite momente, chiar sub ochii altor persoane.
Mila (24 de ani) a povestit pentru publicaţia „Thought Catalog“ cum a ajuns pe culmile plăcerii chiar în timpul unui eveniment ecvestru din liceu, când calul ei s-a speriat şi a început să alerge cu viteză. „Schimbarea ritmului m-a făcut să mă mişc într-un anumit fel şi în timp ce mă ţineam cu toate puterile să nu cad, am avut parte de cel mai ciudat orgasm“, îşi aminteşte Mila.
Jenny (22 de ani) a păţit-o în adolescenţă, chiar la orele de gimnastică, când a avut orgasm în timp ce stătea agăţată de bare. „La acea vreme n-am înţeles ce s-a întâmplat, dar sentimentul a fost uimitor. Am încercat să fac să se întâmple din nou timp de săptămâni. Ani mai târziu, când m-am masturbat pentru prima oară, am înţeles: «O, deci asta era!»“, a declarat fata.
Piper (25 de ani) a avut primul ei orgasm la 12 ani, în tabăra de vară a bisericii, acolo unde a luat parte la un curs de frânghii la înălţime care necesita să porţi hamuri de susţinere. „Nu poţi compara cu nimic experienţa celei mai intense plăceri pe care ai simţit-o vreodată, în timp ce eşti suspendată la patru metri în aer, iar pastorul îţi spune «totul este în regulă» pentru că el crede că eşti speriată să nu cazi“, îşi aminteşte tânăra.
O altă poveste este spusă de Eva (23 de ani), care a experimentat alt gen de senzaţii tari decât cele obişnuite într-un parc de distracţii, atunci când a încercat „una dintre acele praştii din târg“, în care eşti aruncat în aer. „Am avut un orgasm atât de puternic încât am pierdut o sandală“, a dezvăluit aceasta.
Addison (29 de ani) a avut parte de o surpriză, când un orgasm provocat de o sesiune de strănuturi a făcut-o să cadă de pe scaun. Audrey (21 de ani) făcea abdomene la sală când a avut parte de un orgasm „incredibil de intens“ în faţa a 20 de oameni, prefăcându-se că are un cârcel dureros pentru a masca strigătele de plăcere.
În drumul obişnuit spre casă, după o zi de muncă, Vicki (26 de ani) a fost luată prin surprindere de senzaţiile tari chiar în metrou. Inevitabilul s-a produs în timp ce-şi făcea discret exerciţiile zilnice de Kegel, menite să-ţi întărească muşchii pelvieni, care pot fi făcute oriunde. „Am avut acest orgasm complet neaşteptat şi cutremurător în drum spre casă, sfârşind aplecată peste scaun, trâgându-mi gluga peste cap. Sunt sigură că toată lumea din jur a crezut că sunt pe cale să vomit peste tot, dar eu eram în lumea mea“, a povestit Vicki.
Alexis (31 de ani) a fost cuprinsă de plăceri intense în timpul unui curs de yoga şi n-a putut să ascundă acest lucru faţă de cei din jur. „Am început să fac yoga serios în urmă cu zece ani şi într-o zi, de nicăieri, am avut un orgasm extreme de intens la sfârşitul unei sesiuni. Mi-a scăpat un «oooooh!» înconjurată fiind de oameni. Profesorul a început să râdă şi m-a aplaudat şi apoi ceilalţi cursanţi au făcut acelaşi lucru“, mărturiseşte femeia.
O altă femeie a recunoscut că fiind îndrăgostită de profesorului ei de Literatură de la facultate, în timpul unui curs fanteziile ei au devenit atât de intense încât la început să gâfâie şi studenţii au început să se holbeze la ea, aşa că s-a prefăcut că are o criză de tuse pentru a-şi acoperi orgasmul.