“Şefi răi, colegi nebuni şi alţi idioţi de birou”: 24 de indicii care te ajută să înţelegi ce înseamnă să ai un şef oribil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Renumitul site de joburi Monster a realizat recent un sondaj la nivel mondial care ne cam pune pe gânduri în privinţa şefilor „răi”. Un specialist în leadership a realizat un „portret” al superiorului indezirabil, oferind 24 de indicii care avertizează că şeful pe care îl ai nu este unul dintre cei buni.

Potrivit studiului, 32% dintre angajaţi se plâng că ar avea un şef “oribil”, în timp ce doar 15% îşi cataloghează superiorul drept “excelent”, conform publicaţiei Business Insider.   

“Un şef rău nu doar îţi va periclita cariera, ci va avea şi un impact negativ asupra vieţii tale personale,” spune Lynn Taylor, autoare, expertă în ceea ce priveşte locul de muncă şi coach în leadership în SUA. Pe de altă parte, continuă aceasta, un bun manager va scoate la suprafaţă tot ce ai mai bun de oferit şi va avea o influenţă pozitivă asupra tuturor aspectelor ce ţin de viaţa ta.

Pe baza unui interviu cu Taylor şi pe cartea semnată de autoarea Vicky Oliver, “Şefi răi, colegi nebuni şi alţi idioţi de birou”, Business Insider a realizat o listă de 24 de semne care prevestesc că şeful îţi va da bătăi de cap şi că, în cele din urmă, îţi va distruge fericirea la care aspiri - şi paşii pe care îi poţi urma pe parcurs.

1.Un prim semn este acela că şeful tău minte, fapt ce clar nu reprezintă o fundaţie bună pentru o relaţie productivă. “Examinează ceea ce îl motivează pe şeful tău să mintă,” sugerează Taylor. “Asigură-te că deţii toate informaţiile înainte de a începe orice cercetare. Şi reţine că cel mai bine este să încurajezi onestitatea decât să mergi pe ofensă sau pe sarcasm.”

2.Faptul că şeful nu îşi recunoaşte nici în ruptul capului greşelile reprezintă un alt semn că ai un superior rău, a admite că ai greşit fiind unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poţi face pentru colegii tăi. Dacă şeful refuză să admită că a greşit înseamnă că acesta nu este pregătit să iasă din zona sa de confort. Un studiu independent la nivel naţional realizat de Lynn Taylor Consulting arată că 91% din angajaţi consideră recunoaşterea greşelilor de către şef ca fiind un factor important pentru satisfacţia la locul de muncă.

3.Un şef care face promisiuni fără acoperire este un şef nedemn de încrederea ta. „Poate ţi-a promis promovări, responsabilitate mai mare sau o mărire de salariu, dar tot ce primeşti este tăcere,” spune Taylor. “Este adesea indicat să ajungi la adevăr prin email-uri, în cazul în care discuţiile între patru ochi nu duc nicăieri. Dacă răspunsurile nu vin via email, sau deloc, fii în gardă.”

4. Unii şefi se grăbesc în a te blama pentru greşeli, dar nu-şi exprimă aprecierea pentru reuşitele tale. Public, în ambele situaţii. Oliver sugerează să îţi ceri scuze, în cazul în care ai comis-o, în spatele uşilor închise.

5. Şeful tău se aşteaptă ca tu să îi fii copie fidelă – încă un semn că nu este un şef bun. De ce? Deoarece şefii buni ştiu că personalităţile diferite le pot îmbunătăţi echipa. Un sfat de la experţii citaţi ar fi să rămâi fidel principiilor tale, dar în acelaşi timp să arăţi că apreciezi sugestille venite din partea şefului tău.

6. Şeful tău este un “micromanager”, cum faci faţă situaţiei? Dacă simţi că nu mai eşti capabil să îţi duci la bun sfârşit sarcinile într-un mod eficient, iar această situaţie devine o problemă perpetuă, atunci încearcă să reduci interacţiunea cu şeful tău direct. Oliver oferă ca alternativă luarea de notiţe în fiecare activitate pe care o ai şi în fiecare interacţiune de afaceri, iar apoi trimiterea acestora şefului. În felul acesta, şeful tău va crede că deţine controlul şi te va lăsa în pace.

7. Dacă are obiceiul de a te suna în zilelelibere, atunci şeful tău intră în categoria şefilor răi. Pentru a putea lucra cu un astfel de şef, Oliver spune că trebuie să delimitezi lucrurile încă de la început.

8. Şeful tău are favoriţi, fapt ce îi va îngreuna abilitatea de a-ţi recunoaşte meritele şi valoarea. Acesta eşuează, de asemenea, în a conştientiza că te tratează incorect. O metodă de a evita această problemă ar fi, potrivit lui Taylor, ca şeful să ofere recunoaştere la nivel de echipă.

9. Şeful nu vrea să îţi asculte punctul de vedere – un alt semn că nu ai un şef ideal. “Evită tentaţia de a duce în mod repetat aceleaşi lupte,” spune Taylor. “Schimbă-ţi argumentul pentru a găsi compromisul şi documentează-ţi cazul dacă eşti pasionat de perspectiva ta. Nu câştiga lupta, pentru ca apoi să pierzi războiul.”

10. Şeful tău monopolizează atenţia, folosind în mod constant “eu” când vine vorba de succes. De asemenea, nu te invită în şedinţe pentru a-ţi prezenta performanţele obţinute şi munca depusă. Oliver avertizează că este posibil ca un astfel de şef să te ţină intenţionat departe de lumina reflectorului pentru a-şi însuşi meritele tale. “Teritorialitatea face parte din ADN-ul unui şef rău,” adaugă Taylor. “Aceştia pot monopoliza gloria şi îşi pot însuşi meritele tale. Cea mai bună opţiune pe care o ai este de a înţelege originea reală a problemei.”

11. Un alt semn că ai parte de un şef rău este legat de feedback-ul pe care îl ai de la acesta, care este de cele mai multe ori irelevant. Oliver atrage atenţia asupra pericolului că şeful tău ar putea păstra pentru el anumite informaţii, cu scopul de a obţine avantaje. Această persoană nu este, în mod evident, un jucător de echipă.

12. Şeful tău bârfeşte, semn de lipsă de profesionalism. “S-ar putea ca el să încerce să te atragă în cursă, dar cel mai bine este ca tu să te menţii în afara disputei într-un mod diplomatic,” explică Taylor.

13. Un alt semn de pe lista celor de la Business Insider este atunci când şeful tău te tachinează sau flirtează. “Aceştia nu dispun de suficient de multă inteligenţă emoţională pentru a face diferenţa între umor şi insultă.” La fel de inadecvat este şi atunci când aceştia depăşesc limita şi flirtează. “Este posibil să nu fie catalogată drept harţuire sexuală (dacă este cazul, atunci raportează din timp), dar poate fi vorba despre comentarii nedorite care se plasează chiar la limită şi par flirturi sau care sunt inconfortabile.”

14. Şeful tău îşi schimbă frecvent părerea. Sfatul lui Oliver este să alegi sugestia pe care o consideri cea mai potrivită şi să păstrezi acea direcţie.

15. Un alt stereotip al şefului rău este acela care nu îţi oferă posibilitatea să creşti. “Dacă simţi că nu-ţi sunt ascultate sentimentele, îţi poţi demonstra proactiv abilităţile strategice în cadrul proiectului curent şi îţi poţi prezenta ideile şefului. De asemenea, poţi detalia cum experienţa şi calificările tale ar putea fi folosite mai bine pentru viitoarele iniţiative,” spune Taylor.

16. Ce faci atunci când şeful tău este pasiv-agresiv sau te ignoră? “Încearcă să observi cum atrag ceilalţi atenţia şefului asupra lor.”

17. Situaţia în care şeful are schimbări frecvente de dispoziţie reprezintă o altă problemă de care angajaţii se plâng. Taylor oferă următoarea variantă de a rezolva această problemă: “Îţi poţi păstra calmul, fapt ce duce la suprimarea dinamicii <<cade cerul pe tine>>”.

18. Un alt semn că şeful tău nu ţi se potriveşte este atunci când acesta nu discută cu tine despre viitorul tău profesional.

19. Atunci când îţi vine din ce în ce mai greu să te trezeşti dimineaţa, cu gândul că trebuie să dai ochii cu şeful, iată un alt semn că ceva te demotivează.

20. Şeful tău reacţionează adesea urât şi într-un mod necontrolat? Iată încă un semn că ai de-a face cu un şef rău.

21. Există şi cazul în care şeful tău este egocentric, adică se axează numai pe problemele sale şi te exclude din discuţie. “Poţi adopta poziţia: Interesant, îmi aminteşte de proiectul pe care mi l-ai dat ieri. Şi să nu încetezi să discuţi până când balanţa nu se echilibrează”, recomandă specialiştii.

22. Dacă munca ta nu este niciodată suficientă, atunci managerul tău nu realizează că ai timp limitat în decursul zilei tale de muncă şi că nu te poţi ocupa de toate lucrurile în acelaşi timp. Dacă nu îţi faci problema cunoscută, şeful tău va continua să te preseze.  

23. Proiectele îţi sunt, în mod constant, “suflate”. Îţi poţi exercita dreptul de a obţine claritate, însă făcând uz de tact. Nu prin: “De ce se ocupă colegul X de proiectul meu?”, ci mai degrabă prin “Vreau să fac cea mai bună treabă şi chiar îmi doream să mă ocup de acest proiect. Ce s-a întâmplat de s-au schimbat planurile?”

24. Un alt semn de “Păzea, şef rău!” este atunci când şeful tău se lasă condus de o teamă iraţională şi vede foarte des o anumită problemă ca fiind “sfârşitul lumii”. Fapt ce te deconcertează. Soluţia ar fi să devii tu raţiunea în persoană şi să evidenţiezi toate aspectele pozitive ale situaţiei date.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite