medlife right medlife right
Articol susținut de advertorial

#MediciBuni – Dr. Georgiana Tane, MedLife: „N-am dus niciodată lipsa îmbrățișărilor. Copiii sunt minunați la orice vârstă!”

0
0
Publicat:

Jocurile din copilărie de-a doctorul și pacientul se transformă adesea în realitatea adulților din meseriile pe care le practică. Așa s-a întâmplat și în cazul dr. Georgiana Tane, medic primar pediatrie în cadrul Hyperclinicii MedLife Berceni, care încă de la 4 ani știa că se va face medic. De mai mult de două decenii își face jobul cu multă pasiune și are parte de aprecieri din partea copiilor.

#MediciBuni   Dr  Georgiana Tane 1920x1080px jpg

Dr. Georgiana Tane își aduce aminte că părinții și bunica au încurajat-o să îmbrace halatul alb. „Mereu stăteam și mă uitam la magazinele de tehnică medicală și îmi doream un stetoscop adevărat. Bunica, draga de ea, mi-a luat când aveam vreo șapte-opt ani un stetoscop mic, de pediatru”, a povestit medicul. Primul stetoscop, primit de la bunica sa, avea să-l folosească mai târziu în consulturile pacienților reali: „Cu el am consultat până la final de facultate. A funcționat ani buni, de la șapte până la 24 de ani, și a fost muncit pe toate păpușile mele, pe mama, bunica și pe adulți”, a precizat dr. Georgiana Tane.

Alegerea pediatriei și satisfacțiile acestei specialități

În perioada adolescenței, dr. Georgiana Tane a urmat cursurile Liceului Sanitar, iar apoi a făcut Facultatea de Medicină și a aprofundat astfel studiile în domeniul de care a fost atrasă încă din copilărie: „Ideea de pediatrie a apărut după terminarea liceului, perioadă în care am lucrat ca asistent medical la un leagăn de copii distrofici. Am cochetat puțin în facultate cu cardiologia pentru că acolo, în Oradea, unde am studiat eu, era o doamnă doctor foarte drăguță și mi-au plăcut atitudinea și prestanța acesteia. Am zis că mă voi face cardiolog, însă nu m-a ținut mult acest gând și, în anul V de facultate, tot la pediatrie am ajuns”, a spus dr. Georgiana Tane, care acum nu se vede făcând altceva.

Deși nu este o specialitate ușoară, mai ales că pediatrii au de lucrat și cu cei mici, dar și cu părinții acestora, pediatria oferă satisfacții imense celor care o fac din pasiune: „Este o specialitate frumoasă când vezi că părinții vin speriați și pleacă liniștiți. Copiii sunt minunați la orice vârstă. N-am dus niciodată lipsa îmbrățișărilor. Aceștia, de fiecare dată când pleacă din cabinet, mă îmbrățișează”, a spus pediatrul.

Micuții care intră la consult , de cele mai multe ori după discuția cu dr. Tane ies zâmbind. Și chiar dacă nu are jucării în clinică, le oferă celor mici alte mici bucurii: diplome, abțibilduri, creioane colorate și multe vorbe bune, de încurajare, care îi înveselesc pe micuții pacienți.

Împrietenirea copilului cu pediatrul este absolut necesară

Mai mult de jumătate dintre pacienții pe care îi are doctorița Georgiana Tane i-a luat în grijă de când s-au născut. „În ultima vreme am foarte, foarte mulți copii. Mulți nou-născuți. Pacienții se aduc unii pe alții. Primesc aprecieri chiar si din partea părinților, aceștia spunându-mi : «v-ați ocupat de primul nostru copil și acum vi-l dăm în grijă și pe al doilea». Este minunată situația aceasta. Mi-am fidelizat cumva pacienții și am creat o relație de prietenie cu aceștia”, a precizat dr. Georgiana Tane.

Medicul pediatru a lucrat la UPU din cadrul Spitalului „Matei Balș” din Capitală, dar si o lunga perioada de timp in MedLife, unde a reușit să-și construiască o relație cu pacienții așa cum și-a dorit. Astăzi are parte de numeroase satisfacții: „Să fii un medic bun înseamnă să simți pacientul, să-i simți nevoile, să-i simți neliniștile și să faci în așa fel încât să fie bine și copilul și părintele. Experiența de spital mi-a folosit foarte mult. Din punctul meu de vedere, pentru un medic tânăr care nu a lucrat o perioadă într-un spital de stat, unde este multă cazuistică, este extrem de dificil. O spun din propria experiență, deoarece pe mine m-a ajutat foarte mult munca în spital, unde m-am confruntat cu numeroase provocări si, mai mult decât atât, le-am depășit cu succes. În meseria mea, eu sunt de părere că și intuiția joacă un rol foarte important, deoarece, spre deosebire de alte specialități medicale, aici comunicarea cu pacientul este mai grea, copilul mic neștiind să-și descrie simptomele”, a afirmat pediatrul.

„Ca medic cu o experiență de peste 20 de ani, m-am confruntat cu foarte multe provocări și sunt mândră că am reușit să le fac față. Nu este așa ușoară precum pare specialitatea de pediatru, întrucât pentru majoritatea pacienților, fiind foarte mici, intuiția și experiența joacă un rol foarte important. Îmi aduc aminte și acum de o fetiță de 3 ani, pe care am descoperit-o cu boală celiaca, părinții umblând de mult timp prin diverse spitale și ajungând la mine cu un dosar întreg de investigații în care nimeni nu reușise să-i pună un diagnostic. Intuiția mea a fost de boală celiaca, având în vedere că fetița nu avea o dezvoltare staturo-ponderală corespunzătoare vârstei, dar până să ajungă la mine, nu se gândise nimeni la acest lucru. În urma noilor investigații, acest aspect s-a confirmat. M-a impresionat când mămica, cu lacrimi în ochi, mi-a spus că tânăra s-a născut a două oară și eu sunt îngerul sau păzitor. Este impresionant și în aceeași măsură emoționant să primești mesaje de mulțumire și apreciere, după ani de zile. Acest fapt mă motivează să-mi iubesc și mai mult micii pacienți și să le dedic întreaga mea viață. Din pasiune pentru pediatrie sunt într-o continuă formare profesională, particip la cursuri, congrese și noi  specializări. Acum 2 ani, mi-am luat și competența de ultrasonografie generală, tot în ideea de a mă ajuta să pun cât mai repede un diagnostic, fără că micul pacient să piardă timp prețios. Pentru mine nu există un program de lucru standard, telefonul meu este deschis mereu pentru ei. Medicina se face cu suflet și empatie, iar copiii simt asta...”, spune doctorul.

Împrietenirea copilului cu pediatrul este absolut necesară, dar se poate face pe parcurs, după cum a constatat dr. Georgiana Tane din vasta sa experiență: „Trebuie să existe o chimie între copil și medic. Ei sunt principalii care ne vor și ne acceptă, iar pe urmă se leagă  o relație de prietenie medic-pacient.  O vad din numărul mare de copii care încearcă să ajungă la mine, dar, din păcate, timpul fizic nu permite să-i vad chiar pe toți.”

Virozele la copii sunt tot timpul anului

Pediatria este o specialitate foarte dificilă, deoarece in primul an de viață, spre exemplu, copiii nu pot spune ce îi supără, astfel că medicii sunt nevoiți să se bazeze pe informațiile furnizate de către părinții lor sau exclusiv pe observație și analize.

Te bazezi pe ceea ce îți spune părintele, pe examenul clinic (care uneori nu este atât de ofertant) pe experiență și pe intuiție”.

 În România, printre afecțiunile cel mai frecvent observate de medicii pediatri la cabinete pe tot parcursul anului se numără virozele de toate felurile: respiratorii, eruptive, digestive etc.: „Înainte era o sezonalitate. Iarna gripă, ulterior, în timpul primăverii, începeau streptococii cu scarlatine, iar vara enterocolitele cu deshidratări. Acum nu prea mai este sezonalitate, pentru că nici vremea nu ne mai ajută. Și, practic, virozele sunt tot timpul anului”, a atras atenția dr. Georgiana Tane

În SUA, în 2010, au fost înregistrate 132 de milioane de vizite la medicii pediatri. Jumătate dintre acestea au fost făcute de copii cu vârste sub 5 ani. Motivul principal al vizitelor a fost apariția unei noi probleme de sănătate în 45% dintre cazuri, pentru îngrijire preventivă – 41%, de rutină — 9% și pentru o problemă cronică – 4%. În topul diagnosticelor s-au clasat: otita medie și infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare.

Și dacă o viroză poate să țină între 7-10 zile, tusea care rămâne după ea se poate întinde până la 3 săptămâni - o lună. Și această tuse persistentă de multe ori îi sperie și pe părinți, care vin cu copiii de mai multe ori la medic. Fiecare copil reacționează în felul lui. Este adevărat că virozele sunt mai frecvente la copiii de vârstă mică și în primii ani de colectivitate.”, a spus medicul.

Vizitele la pediatru mai dese în primii ani de viață

În primul an de viață, pediatrul ar trebui să vadă copilul lunar, pentru a-l măsura, cântări, a observa cum se diversifică hrana, cum mănâncă și se dezvoltă cel mic. „După vârsta de un an, doar la nevoie, dar eu le zic părinților sa vina la o evaluare  la 2-3 luni . Mă bucur să îi văd în deplină stare de sănătate, doar pentru controlul de rutină, pentru că, dacă vin exclusiv atunci când sunt bolnavi și poate este nevoie de un tratament oarecum dureros (injecții), asociază medicul cu ceva neplăcut. Dar așa, când vin pentru controlul de rutină, ne împrietenim, mai povestim, etc. Iar când sunt la școală, ar trebui măcar o dată la șase luni să vină la pediatru”, a reiterat dr. Tane.

Chiar stăteam într-o zi și mă gândeam câți copii mi-au trecut prin mână… Pe unii nici nu îi mai recunosc pe stradă, fiindcă au crescut și ei se schimbă foarte mult. Dar aceștia mă recunosc și mă bucură că își amintesc de mine. Pediatrul este un prieten de nădejde, care, alături de părinte, participă la creșterea și dezvoltarea copilului pana la vârsta de 18 ani”, a subliniat dr. Georgiana Tane.

***

Surse:

https://www.cdc.gov/nchs/data/ahcd/namcs_2010_factsheet_pediatrics.pdf

Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.

Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.

Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.

Oameni Fericiți, Medici buni

Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.

Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.

Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.

Află mai multe detalii despre toate serviciile pe medlife.ro



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite