Premiul de Excelenţă în capitala modei pentru Roxana Ostroveanu. „Paris Fashion Week este proba de foc a oricărui designer din lume”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai aşteptate evenimente din industria modei, Paris Fashion Week 2024, i-a acordat Premiul de Excelenţă unui designer român. Este vorba despre Roxana Ostroveanu, creatoarea brandului IMROSKA.

Roxana Ostroveanu a trecut de „proba de foc” de la Paris Fashion Week 2024. Foto: Adevărul
Roxana Ostroveanu a trecut de „proba de foc” de la Paris Fashion Week 2024. Foto: Adevărul

Înaintea celui mai aşteptat eveniment din industria modei, Paris Fashion Week 2024, designerul Roxana Ostroveanu mărturisea că simpla prezenţă în cadrul acestei manifesteri este o dovadă că eşti bun în domeniu şi că aceasta este cu adevărat „proba de foc” pentru orice creator.

„Paris Fashion Week este proba de foc a oricărui designer din lume. Paris, New York, Veneția sau Milano sunt platforme incredibile de exprimare creativă. Dacă ajungi acolo este dovada că ești bun în ceea ce faci. Dar este și o provocare imensă pentru că ai de-a face cu o concurență intensă. Pentru mine, este în egală măsură o reușită, dar și o provocare să fiu cu IMROSKA la Paris Fashion Week, să prezint noile creații în fața unui public global și să aduc în lumina reflectoarelor viziunea mea despre modă”, spune ea pentru Profit.ro.

Roxana Ostroveanu a trecut cu bine de această „probă de foc”, fiind răsplătită cu „Excellence Award for Innovative Haute Couture Design”..

Premiul este o recunoaștere a performanței pe care brandul său, IMROSKA, a reușit-o în domeniul haute couture şi i-a fost înmânat de Jwana Karim, actriță și cunoscut influencer în lumea modei și a produselor de lux.

„IMROSKA este un brand care redefinește eleganța și originalitatea în moda de lux. Ce a creat Roxana Ostroveanu este o formă de artă și merită toată aprecierea”, a declarat Jwana Karim.

Roxana Ostroveanu a mulţumit pentru premi şi a promis că va continua să creeze piese vestimentare inovatoare, care „îmbină luxul cu autenticitatea și individualitatea fiecărei femei”.

„Este o onoare și o confirmare că viziunea mea despre creațiile fashion încărcate cu energie și vibrații înalte este apreciată la nivel internațional. Fuziunea între fizica cuantică și modă este una din pasiunile mele, așa că voi continua să creez piese vestimentare care celebrează esența vieții și personalitatea fiecărei femei care le poartă”, a declarat designerul român.

În ceea ce priveşte creaţiile sale, ea spune că îi place să creadă că acestea sunt mai mult decât haine şi că urmăresc să pună în valoare energia şi personalitatea celor care le poartă.

„Îmi place să spun despre creațiile mele că sunt mai mult decât haine, sunt o formă de artă care pune în valoare energia și personalitatea celor care le poartă. Mă adresez unui public sofisticat, care caută eleganță, dar și o poveste autentică”, declarat designerul într-un interviu pentru Profit.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite