Partidă de sex printre nori, de față cu minori și alți pasageri. Condamnarea stranie a unui cuplu obscen
0Doi tineri galezi au fost escortați de polițiști dintr-o cursă EasyJet pe când se întorceau spre casă, din Tenerife, după ce mai mulți pasageri s-au plâns că au asistat dezgustați la scene obscene. Cuplul a întreținut acte sexuale mascate de mai multe haine. O instanță i-a condamnat recent.
Doi tineri galezi, Bradley Smith (22 de ani) și Antonia Sullivan (20 de ani), se întorceau din vacanța lor în Tenerife, la începutul lunii martie, când au provocat dezgust și consternare fiind surprinși încercând să intre în „Mile High Club” ce s-ar putea traduce prin „Clubul sexului la mare altitudine”. Aceasta este o expresie informală folosită pentru a descrie persoanele care au avut relații intime sau sexuale în timpul unui zbor comercial, la altitudini mari. Termenul este adesea utilizat cu o notă de umor sau sarcasm, având conotații provocatoare. Expresia este frecvent întâlnită în știri sau povești despre comportamente inadecvate sau scandaluri care au loc în timpul zborurilor cu avionul.
Escortat de poliție la aterizare, cuplul obscen a ajuns în final în instanță
După decolare, Smith i-a cerut iubitei sale să-l „satisfacă”, acoperindu-și zona intimă cu mai multe haine. Partida de sex în avion a fost observată de trei pasageri, inclusiv de vecinul de scaun, care a raportat incidentul echipajului de zbor, punând capăt momentului inadecvat. Printre cei îngroziți de scenele intime s-a aflat și un copil, după cum relatează The Sun.
La aterizare, cuplul obscen a fost întâmpinat de un echipaj de poliție care i-a reținut și i-a condus la audieri, în urma cărora a fost deschis un dosar penal. După finalizarea anchetei, cazul a fost înaintat instanței din Bristol - Marea Britanie, care a pronunțat verdictul pe 26 septembrie, la mai bine de șase luni de la straniul incident.
„Îi văd părțile intime, mama”
Acuzarea a declarat: „După câteva minute, martorul a observat că cei doi au aranjat niște haine în poala lui Smith, urmate de mișcări viguroase sub acestea. Martorul de lângă ei, precum și o mamă cu fiica sa adolescentă, care se aflau în spatele cuplului, puteau vedea ce se întâmplă. Fata i-a spus mamei sale: «Îi văd părțile intime».”
Inițial, cuplul a refuzat să-și recunoască greșelile, susținând că tânăra „doar îi freca piciorul”.
În cele din urmă, tinerii acuzați de ultraj contra bunelor moravuri prin comiterea unui act sexual într-un loc public au pledat vinovați. La pronunțarea sentinței de condamnare, judecătoarea a subliniat: „Nu ați avut niciun respect pentru sentimentele celorlalți pasageri. În spatele vostru se afla un copil care a asistat la tot ce se întâmpla. Cine credeți că sunteți și ce drept aveți să vă comportați în acest fel?”.
Intrarea în „Clubul sexului la înălțime”, plătită cu ore de muncă în folosul comunității
Cu toate acestea, pedeapsa primită s-a dovedit a fi destul de indulgentă. Smith a fost condamnat să presteze 300 de ore de muncă în folosul comunității, în timp ce Sullivan, îngrijitoare cu normă întreagă, a primit o sentință de 270 de ore. În plus, cuplul din Țara Galilor va trebui să plătească câte 100 de lire sterline despăgubire fiecăruia dintre cei trei martori.
Incidentul, care nu este singular, a fost confirmat și de către reprezentanții companiei EasyJet – o companie aeriană low-cost din Regatul Unit.
Incident similar: pasager interzis pe zborurile EasyJet
Anul trecut, un alt turist, Piers Sawyer, a fost surprins întreținând relații intime cu o fată pe care tocmai o cunoscuse, într-o cursă aeriană, pe drumul dintre Luton (Marea Britanie) și Ibiza (Spania). Un clip devenit viral i-a surprins în timp ce făceau sex în toaleta avionului la 10.000 de metri altitudine, fiind vizionat de milioane de ori după ce un steward a deschis brusc ușa.
Pasagerului i-a fost interzis să mai zboare cu EasyJet, dar el nu s-a arătat deranjat de consecințele incidentului, ci doar de faptul că nu apucase să-i ceară numărul de telefon tinerei implicate.