Legenda mai puțin cunoscută a stațiunii Techirghiol: copila unei roabe și a unui turc care a putut să meargă după ce a făcut băi de nămol
0Techirghiol, cea mai vestită stațiune balneară din România, are mai multe legende care dau farmec locului.
De departe, cea mai vestită este cea a lui Techir, un bătrân olog şi orb, care călătorea pe un măgar. Așa a ajuns el pe malul lacului care azi îi poartă numele şi a rămas împotmolit în mâl. Mult timp s-ar fi chinuit turcul să iasă din nămol, însă, când a reuşit să scape, a întrezărit o geană de lumină, iar picioarele i-au dat ascultare.
Acesta este şi motivul pentru care bătrânul turc îi aşteaptă, nemişcat, sub forma unei statui, pe cei care cred în minuni, în mijlocul localităţii Techirghiol.
O variantă mai puțin cunoscută a întemeierii stațiunii ne spune povestea ostașului turc Techir, care în urma unei bătălii purtate pe tărâm dobrogean s-a ales cu o roabă româncă de o frumusețe extraordinară. Soldatul s-a îndrăgostit de ea, a luat-o de nevastă și s-a lăsat de meseria armelor, devenind păstor. Soția i-a născut o fiică, la fel de frumoasă și foarte isteață, care avea însă din naștere un beteșug la picioare, nereușind să meargă singură.
Techir a fost cu ea pe la tot felul de „doftori” și de oameni sfinți, dar niciunul dintre ei nu a reușit să o facă bine. Într-o zi, Techir a ajuns pe malul unui lac sărat și s-a culcat la umbra unui copac, în timp ce animalele pășteau lângă el. A visat că din ghiol iese un duh al apelor și că îi spune să aducă fata în același loc, pentru a o tămădui.
Bătrânul oștean a făcut întocmai, și-a adus fiica și preț de zile bune aceasta s-a îmbăiat în apele lacului și s-a dat cu nămol, până când beteșugul i-a dispărut și fata a început să meargă singură. Fericit, Techir a decis să își mute familia lângă lacul miraculos. A construit o casă mare, unde primea fără bani pe oricine dorea să se îmbăieze în apele ghiolului.
Cu timpul, lângă casa lui Techir au răsărit și altele și s-a format în scurt timp o așezare importantă, în care locuiau în bună pace și turci, și tătari și români. Techir a murit sărac, dar prețuit de toți sătenii, iar lacul miraculos i-a luat numele, trecându-l în legendă, aflăm din „Poveștile Mării Negre“.
Dincolo de legendă, însănătoşirile celor care s-au îmbăiat în apa lacului au dus faima acestui loc până departe.
Curele de sănătate au devenit celebre în Europa, astfel că Techirghiolul începutului de veac XX era un loc de vilegiatură extrem de căutat. Farmecul său discret era apreciat îndeosebi de boemă, care îşi petrecea aici verile toropitoare.
Artiștii veneau în Dobrogea să picteze, scriitorii – ca Ionel Teodoreanu, de pildă (care se refugia la Techirghiol, cu soția și copiii) – încercau să scrie, iar actorii își aveau cartierul general la Carmen Sylva (Eforie Nord). Familiile scriitorilor Cezar Petrescu și Tudor Arghezi erau oaspeți de vara ai stațiunii.
Techirghiol oferea lumii bune a secolului XX inspirație și tratament.
Camil Petrescu și-a plasat o parte a acțiunii romanului sau Patul lui Procust în Techirghiol, acțiune desfășurată între anii 1926 şi 1928, și a redat prin cuvânt substanță personagiilor din acel interval de timp, scriu Aurelia și Ștefan Lăpușan în „Bibliografie – Monografia Techirghiolului“.
Se încarcă comentariile...
