Călătorie în feeria pădurilor de pe meleagurile lui Eminescu. Codrii de la Ipotești și magia plimbărilor în natură

0
Publicat:

Codrii de la Ipotești, în județul Botoșani, sunt printre destinaţiile turistice feerice din nordul Moldovei. Pe lângă plimbările în natură, pădurile din această zonă oferă o oportunitate pentru lecții de științe ale naturii în aer liber, dar și trasee de mountain bike.

Traseu prin pădurea de la Ipotești FOTO Cosmin Zamfirache
Traseu prin pădurea de la Ipotești FOTO Cosmin Zamfirache

Satul Ipotești, din comuna botoșăneană Mihai Eminescu, este cunoscut la nivel național pentru faptul că aici a copilărit poetul Mihai Eminescu. De altfel, la Ipotești se află și o casă memorială, dar și un complex muzeal dedicat marelui poet. Nu în ultimul rând, la biserica familiei Eminovici din cadrul complexului, dar și la centrul de studii, unic în România, de două ori pe an, se adună importanți oameni de cultură din toată țara pentru a marca nașterea și moartea lui Eminescu.

Dincolo de importanța culturală, Ipoteștiul oferă o oportunitate unică de relaxare în mijlocul naturii – localitatea este efectiv înconjurată de codrii vechi și deși, de o feerie aparte. Zona este o comoară și pentru amatorii de mountain bike, dar și pentru familiile cu copii care caută o zonă sigură și totodată educativă de a petrece timpul în aer liber.

Codrii geților, o aventură pitorească în natură

Pădurile din jurul Ipoteștiului sunt dese și străbătute de poteci pitorești care se intersectează și duc în câteva direcții principale, cu mici posibilități pentru cineva de a se rătăci.

O plimbare prin pădurea de la Ipotești înseamnă relaxare totală, spun amatorii de plimbări în aer liber. Din loc în loc, arbuștii căzuți de la furtuni oferă prilej de răgaz călătorilor. La fel și poienițele care aduc aminte de celebrele descrieri ale naturii din literatura română. Pe scurt, pădurea de la Ipotești este cea descrisă în poeziile lui Eminescu.

De altfel, se spune că marele poet s-a inspirat în scrierile sale de la aceste locuri pe care le-a străbătut, în copilărie, adolescență, dar și la maturitate, ori de câte ori venea în locurile natale.

„Dacă vreau să-mi încarc bateriile, cum se spune, vin aici la Ipotești. Este aproape de oraș, plimbările sunt ușoare, nu necesită un efort deosebit, iar natura te recompensează cu ce vrei. De la ochiuri de apă cum vezi numai în fotografiile din natură ale publicațiilor de profil și până la pitorescul potecilor din pădure. Ca să nu mai vorbim de ambianță, cu ciripitul păsărilor, melodia naturii, în general. Pleci parcă mai tânăr cu zece ani. Și mult mai inspirat“, spune Mihai, un profesor din județul Botoșani.

Potecile codrilor de la Ipotești duc și către șoseaua Botoșani-Suceava, în localitatea vecină Stâncești. Acolo, pe o întindere de câteva zeci de hectare, se află urmele a ceea ce au fost acum câteva milenii cele mai mari cetăți traco-getice din nordul Moldovei. Mai precis, se mai poate vedea uriașul val de pământ care înconjura incinta cetății și care se prelungește până în pădure.

În folclorul local, pădurile de la Ipotești sunt considerate „păduri ale geților“ tocmai datorită apropierii de aceste uriașe cetăți. În cadrul acestor structuri de apărare, cercetate arheologic în anii ’70, a fost descoperit și un important tezaur, câteva piese de harnașament din aur, de origine scitică, luate probabil ca pradă de război de geții care locuiau acele cetăți.

Locul este împânzit de flori de câmp, ideal pentru excursiile în familie. „Am cules câteva, pur și simplu au umplut mașina de miresme pe drumul de întoarcere. A fost ceva extraordinar, se îmbină natura și istoria acolo“, mărturisește Maria, o botoșăneancă pasionată de călătoriile în natură.

Lacul cu nuferi, atracția principală

Unul dintre cele mai faimoase trasee, prin pădurea de la Ipotești, este cel care duce la lacul cu nuferi. Propriu-zis, se ajunge cu mașina pe drumul care face legătura între satele Ipotești și Stâncești.

La un moment dat, un indicator direcționează turiștii în partea stângă către un drum sătesc, dar asfaltat. Urmând acel drum, pe o porțiune de aproximativ doi kilometri, se ajunge într-o parcare amenajată, unde se află și un restaurant.

Din parcare, către lacul cu nuferi pleacă o cărare cu dale betonante, prin mijlocul pădurii. Sunt indicatoare suficiente. În plus, sunt amplasate și panouri cu versuri din poezia lui Eminescu, care descriu de fapt frumusețea codrilor de la Ipotești.

După zece minute de mers pe jos, printr-un peisaj forestier deosebit de pitoresc, se ajunge la celebrul lac cu nuferi.

Lacul de la Ipotești FOTO Cosmin Zamfirache
Lacul de la Ipotești FOTO Cosmin Zamfirache

Lacul este o adevărată minune a naturii, un habitat umed în care trăiesc numeroase specii de pești, plante acvatice, amfibieni și alte vietăţi. Peștii care se văd cu ochiul liber prin apa limpede reprezintă o atracție. Dar mai ales cele două specii de nuferi, protejate prin lege, care înfloresc pe tot cuprinsul lacului, sunt motivul pentru care cei mai mulți ajung la lac. Pe malurile largi, dar și pe insulița amenajată în mijlocul lacului, oricine se poate odihni în această feerie care l-ar fi inspirat și pe Mihai Eminescu.

Din zona lacului, aventura continuă în codrii geților sau ai lui Eminescu. Mai precis, este vorba de un alt traseu foarte interesant, marcat corespunzător cu o cruce albastră: drumul către observator.

Spre deosebire de cărarea către lac, pe acest traseu se merge ca într-o drumeție la munte. Adică pe drumuri neamenajate, dar de un farmec aparte, direct prin mijlocul pădurii. Ținta finală este observatorul, adică o construcție metalică, înaltă de aproximativ 20 de metri, dotată cu scări și un soi de foișor în partea superioară.

Până la observator, în plimbare ușoară, se fac cam 15-20 de minute – o experiență foarte plăcută, spun sute de turiști care abordează acest traseu. Odată ajunși la observator, vizitatorii pot urca în vârf și pot admira o panoramă incredibilă, cu întreaga întindere a codrilor. Bineînțeles, este un loc perfect și pentru pasionații de fotografie.

O călătorie didactică

Dincolo de cele două trasee deja bine-cunoscute, dar și de cel care duce la cetățile getice de la Stâncești, pădurea de la Ipotești este un labirint cu zeci de poteci, mai puțin cunoscute, dar care oferă o senzație aparte de cufundare în natură, cel puțin asta mărturisesc numeroși turiști care se aventurează în adâncul naturii.

Este efectiv o călătorie în universul naturii eminesciene. Foşnitul copacilor și cântecul păsărilor completează întregul ambient, mai ales că sunt rute puțin circulate, sălbatice.

În pădurea de la Ipotești cresc numeroase specii de plante, de la fragilele ferigi și până la impunătorii stejari. În adâncul pădurii se află căprioare și mistreți, dar și numeroase specii de amfibieni, reptile și insecte.

Peisaj de la Ipotești FOTO Cosmin Zamfirache
Peisaj de la Ipotești FOTO Cosmin Zamfirache

Sunt trasee îndrăgite de familii, în special datorită faptului că oferă oportunitatea unei călătorii didactice din punct de vedere al științelor naturii.

Cătălina, artistă din Botoșani, preferă aceste poteci, tocmai fiindcă cei mici pot descoperi natura în frumusețea ei neatinsă. „Mergem pe aceste poteci și efectiv copiii învață, văzând, experimentând viața în mijlocul naturii. Am descoperit numeroase insecte spectaculoase, broaște țestoase, tot felul de animăluțe mici sau amfibieni. Pe cărările acestea ne afundăm în natură și observăm păsările, le ascultăm trilurile. Ieșim efectiv fermecați. Cărările duc către lac, unde putem vedea peștii, nuferii și multe alte frumuseți ale naturii“, mărturisește botoșăneanca.

Spectaculoase pentru familii sunt și poienile foarte luminoase, care oferă locuri excelente pentru picnic.

Zonă frecventată de pasionații de mountain bike

Nu în ultimul rând, pădurea de la Ipotești, mai ales prin zonele sale cel mai puțin circulate, a devenit un loc agreat de amatorii de mountain bike. De altfel, pasionații de ciclism din județul Botoșani au conturat un traseu care străbate pădurea prin locurile cele mai frumoase – practic, acesta leagă Ipoteștiul, prin Baisa, de Băiceni.

„O bună oportunitate este traseul forestier de la Baisa. Se ajunge prin pădure la lac, acel faimos lac cu nuferi. Poţi să urci prin pădure până la observator cu întoarcere în Ipoteşti. Este şi acest traseu făcut care pleacă de la Baisa şi urcă pe o culme, ajungând undeva între Balta Arsă şi Băiceni. Acesta nu este foarte uşor. Dar peisajele sunt superbe. La fel și experiența prin pădurea de la Ipotești“, spune Vali Catargiu, un împătimit al sportului.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite