Ziua Cinematografelor, sărbătorită sâmbătă în peste 30 de orașe. Ministrul Culturii încurajează publicul să beneficieze de eveniment

0
Publicat:

Sâmbătă, 23 septembrie, va fi organizată Ziua Cinematografelor, de către Asociaţia Operatorilor de Cinema  în parteneriat  Ministerului Culturii. Raluca Turcan, ministrul Culturii îi încurajează pe oameni să se bucure de eveniment.

Ziua Cinematografelor sărbătorită pe 23 Septembrie
Ziua Cinematografelor sărbătorită pe 23 Septembrie

"Sâmbăta aceasta, cinefilii se vor putea bucura de oferte promoţionale în 348 de săli de cinema participante, aflate în peste 30 de oraşe. Din programul acestora, publicul va putea alege filme care au depăşit recorduri de încasări în ultimele luni, dar şi producţii noi sau filme de familie", a informat, vineri, Ministerul Culturii, într-o postare pe Facebook. 

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a încurajat publicul să beneficieze de acest eveniment pentru a redescoperi "experienţa magică" a cinematografului, potrivit Agerpres. 

"Cinematograful a fost mereu un spaţiu de apropiere cu publicul, care ocupă un loc special în inimile noastre, nu numai ca modalitate de divertisment, dar şi ca un portal către diverse lumi, emoţii şi poveşti. Cinematografele au fost martorii tăcuţi ai râsului, lacrimilor şi aplauzelor noastre, oferind un spaţiu comun în care străinii devin public, împărtăşind împreună magia ecranului. Ziua Cinematografelor ne aminteşte de puterea cinematografiei de a ne uni, de a provoca gândirea şi de a ne aprinde imaginaţia. Încurajez publicul să beneficieze de acest eveniment pentru a redescoperi experienţa magică a cinematografului", spune Raluca Turcan pe Facebook.

 Preşedintele Asociaţiei Operatorilor de Cinema, Jacob Borover, a precizat că a conceput Ziua Cinematografelor astfel încât experienţa Marelui Ecran să fie trăită de oricine. 

"Sărbătorim după o vară importantă în care românii s-au relaxat la cinema, iar numărul de bilete vândute demonstrează, o dată în plus, că cinematograful rămâne un jucător important în industria de divertisment şi în topul preferinţelor românilor ca opţiune de petrecere a timpului liber. Am conceput Ziua Cinematografelor pentru ca experienţa Marelui Ecran să fie trăită de oricine, din orice colţ al ţării, să existe o zi a noastră, a tuturor celor curioşi de poveşti ecranizate şi a celor care ajung pentru prima oară la cinema", a subliniat Borover.  

Datele INS din cel mai recent  raport legat de Conditiile de Viata ale populatiei din Romania, artă că în anul 2022, „din populația rezidentă de 16 ani și peste, mai puțin de un sfert (3825 mii persoane) au participat la cel puțin una dintre activitățile socio-culturale analizate: au mers la cinema, au participat la spectacole live, au vizitat obiective culturale sau au participat la evenimente sportive live”. Iar dintre persoanele de 16 ani doar și peste, doar 14,5% au mers la cinema în ultimele 12 luni anterioare lunii mai 2022, potrivit raportului citat.

Indiferent de nivelul de educație, mersul la film rămâne activitatea socio-culturală preferată de români, mai arată datele INS.

Cinematografele din țară au pregătite prețuri speciale pentru filmele ce rulează în această perioadă, pentru a sărbători Ziua Cinematografelor.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite