Sorin Ilfoveanu crede ca pictura este un bun cultural usor de exportat

Dialogul cu Sorin Ilfoveanu, prieten de demult, din vechile si desele mele popasuri pitestene, este, in buna masura, o simpla secventa care lipsea din "exercitiul meu de admiratie" fata de el. Un

Dialogul cu Sorin Ilfoveanu, prieten de demult, din vechile si desele mele popasuri pitestene, este, in buna masura, o simpla secventa care lipsea din "exercitiul meu de admiratie" fata de el. Un mare artist, pe care l-am revazut intr-o dupa-amiaza de mai la Mogosoaia cand, aproape din senin, o ploaie ca de sfarsit de lume s-a revarsat in valuri zgomotoase.
- Sorin Ilfoveanu, suntem langa cuhnia Palatului Brancovenesc, aici, unde pasarea sculptata in lemn cald de cires, a lui Adrian Ilfoveanu, pare a-si trai predestinarea. Amandoi ati ales Mogosoaia ca loc de expunere a lucrarilor voastre, departe de forfota bucuresteana.
- Expozitia de la Palatul Brancovenesc continua o serie inceputa la Palatul Regal (2000), apoi la Brukenthal si Palatul National din Cluj. Nemaiiexistand galeria "Catacomba", unde visam sa fac o expozitie, am ales acest "Lapidarium" al Palatului Brancovenesc pentru ultima serie de lucrari: "Saturnaliile", "Bacantele" si "Nasterea".
- Ti-au placut intregul lui, atmosfera arhaica, arhitectura interioara!
- Da, si lumina care este una purtata, iar ritmul dintre spatiul plin si gol, creat de cele patru bolti, caramida, memoria locului, face ca dialogul cu fiecare lucrare sa fie unul fericit.
- La asta se adauga si memoria locului.
- Toata memoria locului: gradina, palatul, lacul se unifica intr-o armonie perfecta. Ai vazut in "Lapidarium" cum albul, negrul, ocrul exaltat si lumina creeaza un ritm cu reflexele din bolta, direct pe pamant si cu sculptura de diferite identitati.
- Cand ti-ai privit cele unsprezece desene (cum le spui tu) in lumina misterioasa din "Lapidarium", ce-ai simtit?
- Ca totul s-a transformat intr-un lucru inchegat. Am adus toate cele treizeci de lucrari din cele trei serii (2,10/1,60) si o parte din ele le-am asezat in spatiul din jur, le-am fotografiat, cu senzatia ca acest loc imi este foarte apropiat. In Bucuresti nu exista un asemenea spatiu.
- Din pacate. Trecand peste extazul pe care-l naste locul in care ti-ai expus lucrarile, si vorbind despre opera ta, spune ce maestri au fost esentiali pentru nasterea ta ca artist?
- Eram in anul V de facultate, si tin minte ca aveam la capataiul patului doua carti: Van Gogh si Ciucurencu. Intalnirea cu C. Baba mi-a deschis lumea lui Velasquez si Vermeer - lumea pictorilor aristocrati. Apoi am descoperit singur, in depozitul Palatului Stirbei, lumea icoanelor si a scoartelor populare, atat de fascinant cromatica. Aveam un caiet cu fragmente de scoarte populare, de care se bucura (Dumnezeu sa-l ierte!) Mihai Driscu, care-mi era coleg de facultate. Am avut revelatia picturii catalane. Imi cumparasem de la libraria Cretulescu un album de arta catalana cu fresce din sec. XI. Anul trecut mi-am implinit visul, vazandu-le pe viu la "Muzeul de Arta Catalana". Emotia produsa de icoana bizantina a fost de asemenea foarte vie.
- Si ti-a influentat desenele.
- Da, am fost influentat in desenele mele. Ca si de crucile pictate in nordul Olteniei-Gorj. In seria "Anabasis" expusa la Palat in 2000 se poate vedea acest lucru.
- Pasarea, pasararul, pestele sunt teme aproape obsesive in desenele si picturile tale.
- In "Dictionarul de simboluri" pasarea este spiritul, alaturi de peste care are cele mai multe conotatii.
- Tapul si berbecul, virilitatea diurna si nocturna, cainele pamantului, simbol initiatic, sunt alte teme ale tale.
- Cainele pamantului te inghite intuneric si te scuipa lumina. Dar, dupa cum bine stii, aceste simboluri nu sunt in sine, ele sunt legate de om.
- Nu l-am uitat pe omul care duce un cos in spate, carand cate ceva spre un "incotro" misterios.
- Este personajul meu drag dintr-o perioada mai veche. In general nu am explicat lucrarile pe care nu le-am legat de o poveste. De multe ori povestea a venit dupa terminarea lucrarii.
- Ai facut ilustratii la scriitorii: Agutakawa. Panait Istrati, Borges, Marquez, Agopian.
- Cu Agopian am realizat seria expusa la "Muzeul National al Literaturii".
- "Maculata conceptie".
- In curand voi face noi lucrari la textele lui.
- Mi-au placut mult peisajele tale din anii 90, expuse la Teatrul National. Aveau o incremenire dramatica, pareau fragmente din "Calauza" lui Tarkovski.
- Acea perioada este incheiata. Radestii si Valea Popii sunt locurile care mi-au inspirat picturile. Am privit peisajele din unghiuri diferite, de zeci, de sute de ori si le-am transpus pe panza in tehnica temperii grase si a emulsiei de ou.
- De ce tine simplitatea panzelor tale? Cum ti-o gandesti?
- Simplitatea inseamna eliminare, pentru a ajunge la esenta. Tehnica pe care o folosesc ma duce la aceasta simplitate si esenta. Daca lucrezi o icoana, ea te obliga sa nu revii asupra etapelor, spre deosebire de ulei care iti permite sa revii. Eliminand culoarea, ramane desenul care prin forta si simplitatea lui poate sa spuna mai mult decat culoare, ton, in pictura.
(Textul integral poate fi citit in "Adevarul Literar si Artistic" din 14 iunie 2005)