Portret de traducătoare: Fanny Chartres, ambasadoarea pleniliterară a României culturale în Franţa

Fanny Chartres a învăţat limba română în trei ani FOTO: Arhivă personală

Fanny Chartres (34 ani) este o franţuzoaică stabilită în România în 2008. Este ambasadoarea literară a României în Franţa - traduce în franceză opera celor mai apreciaţi scriitori contemporani români. În august, va participa la Festivalul „Dilema veche“ de la Alba Iulia, unde va discuta despre dialogul cultural în spaţiul european.

Fanny Chartres este o traducătoare de origine franceză legată iremediabil de literatura română. A părăsit Ţinuturile Loarei acum şapte ani şi s-a mutat în Bucureşti. Permanent.

Aici, are deja o relaţie aparte cu Bucureştiul, pe care l-a acceptat aşa cum e el, cu toate cusururile şi capriciile. Dar mai e ceva, poate mai important: Fanny Chartres are strania abilitate de a face oamenii să uite de griji şi de necazuri, să afirme hotărât, ca o sentinţă definitivă şi irevocabilă, că viaţa e frumoasă şi roz, mai ales roz. Mai ales când nu e. Nu atât prin intermediul literaturii, cât prin prezenţa ei – în sine, o poezie. Fanny Chartres are ochii albaştri, părul bălai şi cârlionţat, zâmbetul larg şi vorba blândă. Se apropie, mai degrabă, de un ideal feminin din perioada romantică decât de cel din zbuciumata lume de azi.

Fanny a ajuns prima dată în România în 2006, dintr-o întâmplare. Era înscrisă într-un program de voluntariat internaţional cu destinaţia Beirut, Liban. Dar războiul de vară, care izbucnise între grupările paramilitare ale Hezbollah şi armata Israelului, a redirecţionat-o către Bucureşti, cu un contract de un an şi jumătate. Nu ştia exact unde se aventurează, doar că merge în ţara Nadiei Comăneci şi a lui Ceauşescu. Subiecte despre care mai scriau ziarele internaţionale în urmă cu 25 de ani.

Sub cerul Bucureştiului

În prima zi în Bucureşti a fost bine. A descoperit un oraş al contrastelor, în care nu ştia dacă după colţ e paradisul ori infernul. Un joc haotic, dar fascinant pentru Fanny Chartres, al cartierelor de lux cu mahalalele vulgare, al bulevardelor cochete cu străzile prăfuite. Şi astăzi, după ce i-a cunoscut mare parte din taine, Fanny e captivată de imprevizibilul unic al Capitalei, care încă îi stârneşte curiozitatea şi îi confirmă, de fiecare dată când descoperă ceva nou, că acesta este locul în care trebuie să fie. Dacă „Micul Paris“ are vreo legătură cu Parisul cel mare? N-are, spune Fanny. E adevărat, există un mic Arc de Triumf şi o imitaţie puţin convingătoare a faimosului Champs-Élysées, dar atât. Şi asta nu e o problemă, dimpotrivă.

Realităţile bucureştene au inspirat-o pe Fanny Chartres să scrie o carte de ficţiune, cu titlul „Un brumeux matin peut donner un soir serein“ („O dimineaţă ceţoasă poate da o seară senină“), ce va fi publicată în 2016, la editura L’école des loisirs. Crede că titlul exprimă cel mai bine viaţa în România. Acesta ar putea fi secretul unui trai tihnit, să nu te predai dezorganizării timpurii.

Mai multe detalii despre Festivalul Dilema veche puteţi găsi aici, dar mai ales aici.

A învăţat româna în trei ani
Fanny Chartres s-a stabilit definitiv în România în 2008 – are casă, loc de muncă, maşină şi o pisică salvată de pe stradă, pe Ernestine. A înţeles repede că trebuie să rămână aici şi a făcut toate demersurile în acest sens. A lucrat întâi la Institutul Francez şi apoi la Ambasada Franţei, la serviciul de presă. În această perioadă i-a venit ideea să se pregătească pentru a deveni traducătoare. Aşa s-a creat o dependenţă faţă de România: era necesar să fie aici pentru a învăţa limba, pentru a cunoaşte literatura română. „Nu mă gândesc să plec. Mă simt bine aici. Am impresia că fac lucruri mai interesante decât în Franţa. Şi am nevoie să fiu aici, în ţară, pentru a traduce“, mărturiseşte ea.

Fanny Chartres e autodidactă; în trei ani, a învăţat singură limba română suficient de bine încât să poată începe traducerile. E preocupată mai ales de autorii români contemporani, precum Filip Florian, Ana Maria Sandu, T.O. Bobe, Florin Irimia, Ionuţ Chiva, dar şi Gellu Naum, Mircea Nedelciu, Max Blecher (care are deja câteva opere traduse în franceză) şi Gheorghe Crăciun.

Nu mă gândesc să plec. Mă simt bine aici. Am impresia că fac lucruri mai interesante decât în Franţa. Fanny Chartres, traducătoare

În august anul acesta, va apărea şi volumul de poezii scris de Marius Chivu, „Vîntureasa de plastic“, la editura M.E.O., tot în traducerea lui Fanny Chartres. Acum lucrează la traducerea volumului „Pupa russa“, despre care spune că e „o carte uriaşă, foarte greu de tradus, pentru că Gheorghe Crăciun a fost foarte atent la limbă. Niciun cuvânt nu este întâmplător în cartea lui. Pentru mine, ca traducătoare, este o adevărată provocare, «o bătălie cu limbajul», cum spunea însuşi autorul. E un proiect care va dura mult“. Volumul va apărea în Franţa în 2016-2017, la editura Maurice Nadeau.

În România nu e ca în Franţa
Despre Franţa nu spune cuvinte mari. Châteaubriant, un orăşel din apropiere de Nantes, e acasă, e locul unde viaţa obişnuită are farmecul ei, unde se află sora sa, Marie, care, la rândul ei, e prinsă tot în lumea literelor, e scriitoare. Studiile şi le-a finalizat la Universitatea Le Havre, cu specializarea în „Profesiunile cărţii“, în 2002. Apoi, a rămas ăn lumea cărţilor şi a lucrat timp de patru ani ăn biblioteci şi librării.

Franţa şi România sunt greu de pus faţă în faţă. Dacă ar fi totuşi să facem exerciţiul acesta, atunci trebuie spus că în Franţa e mai bună pâinea, iar în România – zacusca. Dar, dacă se iese din zona culinară, Fanny Chartres găseşte câteva puncte pe care le apreciază aici mai mult decât acolo. Găseşte că tradiţionala ospitalitate românească nu e un mit. Oamenii îşi deschid cu generozitate uşile, sunt mai blânzi. Nu că francezii nu ar avea şi ei sentimente la fel de nobile, dar sunt mai distanţi. Poate de frică, poate de frica nemţilor, se glumeşte.

Lui Fanny Chartres îi place teatrul românesc, despre care crede că are o scenă puternică, bine dezvoltată. A şi tradus câteva piese. În timpul liber merge adesea la Odeon ori la Teatrul Mic şi e nelipsită de la Festivalul Naţional de Teatru. Fără să respire, spune că e o admiratoare entuziastă a lui Radu Afrim.

Românul faţă cu reacţiunea culturală
În general, vede o Românie în schimbare, care se deschide cultural spre Europa. Dar mai e destul, spune Fanny Chartres: cu puţin efort din partea institutelor culturale, ar fi posibilă o expunere şi mai mare a artiştilor şi scriitorilor români în toate capitalele europene. Evoluţia se observă însă de la an la an, chiar în librării sau în numărul festivalurilor şi al altor manifestaţii culturale de tot felul. „Aici se organizează mereu evenimente care promovează cultura, indiferent dacă e cea mică sau cea mare. Totul se face cu mijloace proprii, fără mult sprijin extern. Doar multă pasiune“, spune Fanny Chartres. Pe de altă parte, omul de rând trece nepăsător pe stradă, cu ochii în pământ şi mintea aiurea, el nu e prea interesat de artă, crede franţuzoaica.

Fanny Chartres spune că arta românească nu mai este la fel de puternic legată de Franţa ca odinioară. Literatura, de pildă, este independentă, atinge diverse subiecte proprii spaţiului românesc – în special, trecutul comunist. Aceasta este cartea de vizită a României: bogăţia sa multiculturală şi curiozitatea. Autorii români, de poezie sau proză, vin cu idei noi, sunt exploratori pe drumuri neumblate. Viitorul este deschis către toate orizonturile, iar Fanny Chartres va fi aici să le arate şi francezilor orizonturile acestea.

Opere traduse de Fanny Chartres în franceză:

- „Pantoful lui Lenin“, de Saviana Stănescu (La Maison
Antoine Vitez, 2008)
- „Atelier“, de Vlad Zografi (La Maison Antoine Vitez, 2008)
- „Din amintirile unui Chelbasan“, de Ana Maria Sandu (Les éditions du Chemin de fer, 2010)
- „Nouvelles de Roumanie“ – antologie de 10 proze scurte (Pour la Nouvelle, 2012)
- „Blues pentru cai verzi“,
de Letiţia Ilea (Le corridor bleu, 2012)
- „Deadline“, de Adina Rosetti (Mercure de France, 2013)
 

Festivalul Dilema veche se întoarce la Alba Iulia, între 21 şi 23 august 2015, cu o nouă ordine de zi care răsuceşte minţile: Pleşu, Liiceanu, Patapievici, folk, jazz şi alte fineţuri muzicale, politică europeană şi idei, scriitori şi filme documentare şi, mai ales, bună dispoziţie şi umor dublu rafinat. Aceasta e situaţiunea.

Singurului festival internaţional organizat de o revistă în România e organizat pe durata a trei zile bine chibzuite şi legate într-un mozaic intelectual condensat cu dezbateri şi expoziţii, literatură şi film documentar, muzică şi dans, cărţi pentru cei mari şi jocuri deştepte pentru cei mici.

Invitat special, pentru prima dată în România, dar renumit în toată Europa este cantautorul italian Angelo Branduardi.

Programul complet al Festivalului Dilema Veche (poate fi consultat şi pe site-ul festival.dilemaveche.ro): Click pe imagine pentru a mări!

Festivalul Dilema veche în Cetatea Alba Iulia a ajuns la cea de-a patra ediţie. Anul acesta a fost ales, din peste 760 de candidaţi, printre cele mai bune evenimente din Europa de către Europe for Festivals, Festivals for Europe, platforma internaţională care conectează festivalurile ce pun accentul pe artele, comunităţile lor şi valorile europene. Printre invitaţii care au apărut în faţa dilematicilor la ediţiile trecute se numără Mircea Cărtărescu, Vintilă Mihăilescu, Mircea Dinescu, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Cătălin Ştefănescu, Ioana Pârvulescu, Alexandru Tomescu, Cristi Puiu, Alexandru Andrieş, Mircea Baniciu.