INTERVIU Ellen Windemuth, activist de mediu și producător de documentare: „Defrișarea este o infracțiune îngrozitoare împotriva viitorului“
0În plină schimbare climatică, producătoarea Ellen Windemuth ne îndeamnă să ne protejăm cea mai de preț bogăție: pădurea virgină indigenă.
Activist și producător de documentare, Ellen Windemuth a luptat din răsputeri să facă ceea ce astăzi îi este stil de viață, pasiune și aproape necesitate: să ofere o voce naturii și să o protejeze. Dacă la început a învățat totul de una singură pentru a-și crea jobul pe care nimeni nu i l-ar fi dat unei tinere femei, în prezent, recunoaște că una dintre cele mai mari lecții pe care le-a învățat de-a lungul timpului este că un documentar bun ți se întâmplă, mai ales dacă îl trăiești alături de prietenii tăi. „Weekend Adevărul“ a avut ocazia să discute cu activista de mediu în cadrul primei ediții a LYNX Festival, eveniment de fotografie și film documentar, dedicat exclusiv naturii, ce a avut loc în perioada 1-5 iunie la Brașov. În cadrul acestui festival a avut loc și proiecția filmului „My Octopus Teacher“, Ellen Windemuth fiind producătoarea executivă a acestui documentar câștigător de Oscar și Bafta în 2021. Ellen ne-a povestit despre cum a început relația ei cu natura, ce înseamnă un documentar bun care îi determină pe oameni să acționeze, dar și despre cât de norocoși suntem noi, românii, că avem în țara noastră cea mai mare pădure virgină indigenă din Europa, în timp ce majoritatea țărilor regretă că nu și-au protejat asemenea bogății.
„Weekend Adevărul“: Mai întâi, povestiți-ne, vă rog, cum ați început să descoperiți natura și să vă conectați cu ea?
Ellen Windemuth: Încă din copilărie. Am crescut în Germania, în apropierea unei păduri. Mă simțeam cea mai fericită când exploram pădurea și mă murdăream de noroi. De asemenea, când eram mică, am avut un câine foarte mare. Nu cred că am uitat niciodată acele momente. Apoi, când am terminat liceul, am mers în Zimbabwe pentru câteva luni și atunci m-am îndrăgostit de natura din Africa. La vremea respectivă, natura din Europa era minunată, dar cea din Africa era absolut spectaculoasă. De atunci, am fost foarte preocupată de natură.
Atunci ați hotărât că vreți să deveniți producătoare de documentare?
Pe vremea când mi-am terminat studiile, era foarte greu să intri în media, în special pentru o femeie tânără. Eram în New York și a trebuit să învăț să editez, să scriu texte, să fac filme... De asemenea, trebuia să câștig bani să mă întrețin și, pentru o vreme, am lucrat ca secretară în New York. Făceam o groază de lucruri. Abia când m-am decis în final să o fac pe cont propriu, am devenit un producător de filme documentare de viață sălbatică. Mi-am oferit singură jobul pe care nimeni altcineva nu mi l-ar fi dat.
Când ați început să produceți astfel de documentare, în urmă cu peste 20 de ani, care erau amenințările la adresa naturii și cât de conștienți erau oamenii de ele?
La vremea respectivă, organizațiile neguvernamentale precum Green Peace, Fundația Mondială a Naturii (WWF) erau conștiente de lucruri precum schimbarea climatică, începuserăm și noi, producătorii, să ne dăm seama de ele, dar posturile de televiziune nu ne dădeau voie să vorbim despre asta. În acele vremuri făceam multe filme despre distrugerea habitatelor, coliziunile dintre oameni și animale, de exemplu, în domeniul agricol, făceam reportaje despre multe zone care fuseseră transformate în parcuri naționale sau parcuri de vacanță private, ceea ce le provoca multă suferință oamenilor care locuiau acolo și speciilor întâlnite în zonele respective. Îmi amintesc cât de mult s-au luptat Green Peace, Sea Shepherd și WWF cu posturile de televiziune pentru a-i convinge să difuzeze materiale despre climat. A durat foarte mult până când au fost de acord, pentru că era totul politizat, iar decizia a venit cu multă întârziere.
Animalele, prețul celebrității
Am auzit multe povești în care producătorii de documentare pun în pericol animalele pentru a obține acele imagini extraordinare...
Noi le spunem „money shots“. Am auzit despre asta și am văzut și dovezile. Mergeam în studiouri de editare și vedeam cum oamenii manipulau animalele pentru a fi atacate de prădători. Este o infracțiune, este greșit și nu ar trebui să fie permis așa ceva și nici nu este! În general, posturile de televiziune nu permit astfel de lucruri și încearcă să controleze abuzul asupra animalelor.
Cum pot telespectatorii să facă diferența dintre un documentar bun, moral, și unul imoral, în care apar astfel de scene provocate și abuzuri?
Cel mai des întâlnit lucru este punerea unui animal într-o cușcă pentru a fi atacat și ucis de prădător. În general, îți poți da seama din punct de vedere tehnic: dacă două animale sălbatice prădător-vânat sunt filmate de aproape, atunci este ceva greșit. În mod normal, fără să intervii, poți surprinde astfel de momente foarte greu, îți trebuie anumite lentile, anumite condiții și oricum îți dai seama că se filmează de la depărtare.
Ce înseamnă un documentar bun despre natură sau despre viață sălbatică?
Un documentar bun schimbă minți și suflete. Nu poți schimba doar mintea oamenilor și să te aștepți să și acționeze. Trebuie să îi schimbi mintea și sufletul, iar apoi să creezi un spațiu în care oameni pot acționa. De aceea am construit rețeaua WaterBear (n.r. – platformă interactivă de streaming unde pot fi vizionate gratuit documentare despre mediu). În timp ce te uiți la documentare, poți acționa, poți semna petiții, te poți înscrie într-un ONG, poți deveni activist. Este o platformă care te ajută să te alături comunității imediat dacă ești interesat de o anumită cauză. Cred că este foarte important să ai toate aceste lucruri în același loc, pentru că poți acționa imediat.
Un pas în spate pentru om, unul înainte pentru natură
De-a lungul carierei, care au fost lecțiile pe care vi le-a oferit natura?
Cea mai bună lecție este că nu contează cât de rău arată – de exemplu, problema defrișărilor, care există și în România –, dacă faci un pas în spate și lași natura să își revină, o va face. Și în Amazon este aceeași problemă. Trebuie să ne dăm seama că pădurile acestea sunt plămânii Pământului. Nicio industrie a lemnului și a cherestelei nu merită miliardele de vieți pierdute dacă nu vom salva pădurile. Defrișarea este îngrozitoare. Cred că este nevoie ca acest comportament să fie calificat drept infracțiune, deoarece este nu doar împotriva animalelor și a naturii, dar și împotriva oamenilor. Este o infracțiune împotriva viitorului, a propriilor lor copii.
Presupun că și animalele v-au învățat o mulțime de lucruri. Dar spuneți-ne, vă rog, cum v-a marcat caracatița din recentul documentar produs de dumneavoastră, „My Octopus Teacher“?
Craig Foster i-a pus porecla „My Superstar“ (zâmbește). Am învățat că atunci când lucrezi cu prieteni, poți crea ceva cu adevărat frumos, pentru că se bazează pe încredere și iubire reciprocă. Am făcut multe filme, dar de data aceasta am învățat că un film bun este unul care ți se întâmplă, nu pe care îl faci și îl forțezi să se întâmple. Însă și tu trebuie să îți dai seama când primești o astfel de oportunitate nemaipomenită să spui o poveste.
Puterea mondială stă în puterea individuală
Cum putem vorbi despre schimbarea climatică astfel încât oamenii să nu o mai nege, ci din contră, să creadă în ea?
Cred că media la scară largă ar trebui să transmită mesajul foarte clar și pe înțelesul oamenilor. În același timp, sunt de părere că mulți oameni cred în schimbarea climatică, dar le este prea frică să recunoască pentru că le este mai ușor să își spună că sunt toate niște prostii. Modul în care trebuie comunicată schimbarea climatică nu este prin a băga spaima în oameni, ci prin a-i lua de mână, a le explica, a le vorbi despre cei care lucrează la soluții alternative. Spectatorii și telespectatorii nu ar trebui să se simtă fără nicio putere de a interveni, ci din contră, ar trebui să vadă ce fac oamenii în legătură cu toate aceste probleme și ce soluții încearcă să găsească. Astfel, problema nu mai pare atât de înspăimântătoare și poate chiar se implică în cauzele respective.
Știu că ați vizitat România pentru prima dată în urmă cu câțiva ani. Cum ați descoperit-o?
Am auzit de la oameni din Marea Britanie că România are cea mai mare pădure virgină indigenă din Europa și am fost fascinată de asta. Apoi, cineva mi-a cerut ajutorul atunci când făcea un film despre natura din România și astfel am mers pentru prima dată în Munții Făgăraș. Am fost uimită de ce am văzut! Chiar este unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Pământ pe care le-am văzut. Mi-ar plăcea să lucrez mai mult aici, așa cum face și John Murrey cu documentarul despre Transilvania pe care îl filmează în prezent. Putem lucra foarte mult pe biodiversitate, animale, natură, oameni... Este foarte interesant! Cred că oamenii din România, la fel ca cei din multe alte țări europene, sunt foarte ocupați, au joburi stresante, familii, griji, iar viața este foarte aglomerată în orașele mari, în special în București. Mulți își spun: „Dacă aș avea timp, aș face asta...“. Sunt mulți de „dacă“. Acest fenomen nu este doar în România. Cred că oamenii de aici lucrează din greu și de multe ori nu au timp liber, dar cred că ar trebui să-și facă timp, pentru că natura este o formă de bogăție mult mai minunată decât ce ai putea găsi în cele mai industrializate țări, unde oamenii regretă foarte mult tăierea pădurilor. Inclusiv în Germania, în locul în care am copilărit, pădurea a fost refăcută după Al Doilea Război Mondial, care a distrus-o. În cea mai mare parte din Europa nu mai există păduri virgine. Deci voi, românii, aveți unul dintre cele mai importante active, mai ales acum, când ne confruntăm cu schimbarea climatică.
Se încarcă comentariile...
