Anchetă a poliției după ce un angajat al Lidl a murit în timpul unui teambuilding în Poiana Brașov. Ce transmite compania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un angajat al companiei de retail Lidl a murit în condiții suspecte în timp ce se afla într-un teambuilding organizat de companie. Lidl a anunțat că deja colaborează cu autoritățile abilitate.

Poiana Brașov
Un angajat al companiei de retail Lidl a murit în condiții suspecte într-un teambuilding

Poliţiştii staţiunii Poiana Braşov au fost sesizaţi pe 4 iunie, în jurul orei 20:00, de către reprezentanţii Salvamont Poiana Braşov, cu privire la faptul că o persoană a decedat în Masivul Postăvarul.

„Față de aspectele semnalate, a fost constituită o echipă operativă, care s-a deplasat în zona indicată, respectiv pe poteca montană numită "Drumul Roșu - Kanzel" din stațiune, unde a fost găsită o persoană fără semne vitale”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brașov.

Persoana decedată a fost identificată ca fiind un bărbat, de 49 de ani, domiciliat în municipiul București. Anterior survenirii decesului, bărbatul ar fi relatat persoanelor cu care se deplasa pe o potecă montană, că nu se simte bine, potrivit IPJ Brașov.

Corpul a fost ridicat, preluat și transportat de către lucrători din cadrul Serviciului de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei care a dus la producerea decesului.

În cauză, se continuă cercetările, in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările sunt efectuate de către polițiști sub coordonarea unui procuror desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Lidl: Ne concentrăm pe sprijinirea familiei

La solicitarea „Adevărul”, reprezentanții Lidl au confirmat că este vorba despre unul dintre angejeții companiei.
„Echipa noastră traversează un moment greu. Am pierdut un coleg, iar gândurile și acțiunile noastre se îndreaptă în primul rând către familia sa și către toți cei care i-au fost prieteni sau colegi. Durerea unui astfel de moment nu poate fi pusă în cuvinte, iar în aceste clipe dificile ne concentrăm pe sprijinirea familiei sale și a echipei noastre.

Vă rugăm să înțelegeți că, din respect pentru memoria colegului nostru, alegem să nu oferim detalii despre circumstanțele acestui tragic eveniment. Suntem la dispoziția autorităților abilitate cu toate detaliile necesare.

Citim cu profundă mâhnire atât noi, colegii lui, cât și cei apropiați, diversele speculații din Social Media care nu reflectă cele întâmplate. Astfel, vă rugăm să respectăm cu toții nevoia de intimitate a apropiaților colegului nostru în aceste momente și apelăm la responsabilitate în distribuirea informațiilor în contextul în care o parte dintre cele care circulă deja nu sunt adevărate.

Condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au iubit și respectat”, a transmis Lidl la solicitarea „Adevărul”.

Joi, pe rețelele de socializare au circulat informații potrivit cărora „un angajat al unei firme mari de retail din România a murit ieri în Poiana Brașov în urma unor activități de teambuilding cu un pronunțat caracter riscant”.

Activitățile cu caracter riscant la care se făcea referire în postări ar fi fost „de tip survival, de o intensitate extrem de mare pentru niște oameni”

image
Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite