Generația Z, la colind: tradițiile din boxele portabile și de pe social media
0De la fenomen social și de împrietenire până la cerșetorie și act artistic, colindatul în 2024 pare că și-a pierdut într-o oarecare măsură sensurile și scopurile inițiale.
Pentru a înțelege mai bine unde ne situăm astăzi, mai ales în ceea ce privește Generația Z – cea născută între 1996 și 2010 –, trebuie să facem o întoarcere în timp, în vremurile în care colindatul era mai mult decât un act artistic și de divertisment, scopul lui primordial fiind cel de ritual esențial al vieții. „Weekend Adevărul“ a discutat cu etnologul și cercetătorul Cristian Mușa despre rolul tradițional al colindatului care exista în sate până în urmă cu 100 de ani. „Colindatul reprezintă un ritual extrem de important, practicat în cea mai mare parte de cete de feciori. Practic, colindatul era o instituție țărănească: se coagula o ceată de tineri, coordonată de un vătaf-coordonator, iar de cele mai multe ori stăteau la o gazdă din sat începând de la Sfântul Nicolae până la Sfântul Ion, când se încheie ciclul sărbătorilor. Ceata avea anumite reguli, trebuia să respecte ceea ce spunea vătaful, tinerii ajutau gazda vara la muncile câmpului, iar iarna îi asigurau lemnele pentru foc“.
De asemenea, specialistul a explicat și de ce toți acești pași erau respectați cu sfințenie: „Colindatul avea rolul de protejare a spațiului și timpului, a comunității. Ceata este cea care avea cumva puteri de apărare în perioada colindatului, având în vedere că timpul moare și reînvie la sfârșit de an, cu precădere în noaptea dintre ani. Deci în timpul dintre moarte și reînviere este un fel de spațiu mort în care ar putea să apară spirite malefice care nu sunt de ajutor comunității. Din această cauză apare și zgomotul pe care îl facem în noaptea dintre ani, astăzi cu petarde, dar în trecut era făcut cu tălăngi, buhai și prin strigături. Tradiția noastră a colindatului de ceată a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO. Când mergeam cu «Plugul», gazdele ne duceau pe la animale pentru a face zgomot cu tălăngile și goarnele de alamă“.
Totodată, etnologul a explicat și cum a evoluat o parte din acest fenomen din cauza schimbărilor sociale și istorice la care oamenii vremurilor trecute au fost nevoiți să se adapteze, așa cum, într-o oarecare măsură se întâmplă și astăzi. „În zona subcarpatică – Dâmbovița, Argeș, Prahova, Buzău –, în literatura de specialitate întâlnim informații despre cete de fete. Această zonă fiind una de vamă între Țara Românească și Transilvania, tinerii și bărbații aveau funcții militare, iar fetele și femeile au preluat rolul cetelor bărbătești pentru a nu se pierde aceste practici extrem de importante pentru comunitățile tradiționale. În aceste zone sunt foarte bine cunoscute cetele de fete. În cea mai mare parte a țării există cete bărbătești, dar prin anumite zone existau și există și astăzi cete mixte, cum găsim în Maramureș“. Astfel, în zona de munte a Buzăului, respectiv în Mânzălești, încă se mai păstrează unul dintre obiceiurile de Anul Nou numit „Vasilca“ sau „Vasâlca“ prin care cete mixte merg să colinde bărbați neînsurați. Acest obicei este transmis mai departe de ansamblul folcloric din Mânzălești, compus din copii, tineri din Generația Z, dar și adulți, deopotrivă bărbați și femei, printre care se regăsesc și instrumentiști.
Evoluția culturală a dus și la modificări în ceea ce privește tradițiile, inclusiv colindatul, iar în ultimele decenii, fenomenul s-a acceptat mai ales din cauza tehnologiei. „Colindatul a evoluat în același fel precum societatea. Din anii 2000 a avut loc o evoluție rapidă a acesteia din toate punctele de vedere, iar în primul rând tehnologia a fost cea care a înflorit și odată cu ea și alte aspecte ale vieții, nu întotdeauna în sens bun: educația, mentalitatea, obiceiurile oamenilor, dar nu numai“, a mai subliniază Cristian Mușa.
Rural vs urban
Se știe că mediul rural este unul favorizant pentru păstrarea obiceiurilor vechi, a tradițiilor, superstițiilor, dar nu numai, întrucât factorii externi, moderni, își fac loc mai greu decât în cel urban. Astfel, în acest spațiu în care oamenii, în general, sunt mai conectați la mediul înconjurător și la spiritualitate, ceea ce are efecte și la nivel cultural, cu precădere cei născuți până în anii 2000 au fost martori și chiar actori la respectarea tradiției sub o formă mai apropiată de cea a înaintașilor noștri. Etnologul Cristian Mușa a trăit și a observat fenomenul și diferența la nivel cultural dintre mediul rural și cel urban: „Eu am trăit trecerea dintre ce a fost colindatul odată și ce este acum. Am locuit și în mediul rural, unde perioada Sărbătorilor și colindatul le-am trăit altfel, în sensul în care am moștenit anumite colinde, timpul, contextul spațial și le-am respectat și le-am ținut așa cum le-am primit de la înaintași. Ulterior, venind în mediul urban pentru studii, am observat că aici este cu totul altceva. Orașul fiind un spațiu unde se află oameni veniți din toate părțile țării și chiar ale lumii, mediul urban are o diversitate de culturi și de mentalități“.
Important de menționat este faptul că această diferență între lumea satului și cea a orașului își are rădăcinile în urmă cu câteva decenii, când a început migrația sătenilor către orașe: „Odată cu strămutarea țăranului din mediul rural în mediul urban în anii ’40-’50, obligați fiind să devină meseriași lucrători în fabrici și uzine, ei au încercat să își expună o parte din bagajul cultural în mediul în care au ajuns, dar acest lucru a dus și la modificări, una dintre cauze fiind faptul că în mediul urban nu și l-au mai putut respecta în totalitate, având contact cu alți oameni din alte medii care aveau alte tradiții, dar nu numai“, a explicat specialistul pentru „Weekend Adevărul“.
Copiii, între gadgeturi și cultură
În 2024, puțini sunt cei care reușesc într-o măsură sau alta să mai respecte aceste obiceiuri și tradiții transmise din generație în generație în mare parte prin viu grai – doar în ultimele decenii consemnate și în scris, cu precădere în literatura de specialitate. Una dintre principalele cauze care duc la acest fenomen este tehnologia care, pe de o parte, îi îndepărtează de identitatea lor culturală, de neam, pe de alta, în unele cazuri, devine un mijloc prin care cei care respectă încă tradițiile reușesc să le facă vizibile. „Din păcate, copiii nu mai au obiceiul de a merge la colindă, urat sau semănat. Este păcat. Acestea sunt tradițiile noastre și trebuie duse mai departe de tânăra generație. Din acest motiv, corul nostru îi încurajează pe toți copiii să ducă mai departe aceste obiceiuri, să colinde de Crăciun măcar prietenii și familia. În fiecare an organizăm concerte de colinde, încercăm să-i ancorăm pe cei mici în aceste tradiții, dar de la an la an este tot mai greu, pentru că ei au cu totul alte ocupații. Există tehnologie, există jocuri pe calculator, toate acestea iau locul tradițiilor“, a precizat Ioan Matei, coordonatorul unui cor de copii din Iași, într-un material marca „Adevărul“.
De asemenea, în anumite medii, intervine și un factor mai sensibil, mai ales în ceea ce îi privește pe ultimii născuți în Generația Z: frica părinților. „Cu siguranţă, părinţii sunt mult mai protectori. Poartă grija copilului, vor să îl ştie în siguranţă. Părinţii nu mai au încredere să-i lase pe cei mici singuri, să umble din uşă în uşă. Cu siguranţă, lumea s-a schimbat, există oameni răi. Dar cei mici ar trebui să fie încurajaţi şi însoţiţi pentru a duce datina mai departe. Pe lângă acest lucru, vor fi amintiri plăcute, pe viaţă“, a mai precizat Ioan Matei.
Însă, chiar și în acest context, în anumite zone din țară, colindatul continuă să fie o tradiție care dăinuie. De exemplu, în Mureș, colindătorii au început deja să meargă din poartă în poartă cu jocul turcii – un obicei menit să alunge spiritele rele din gospodării înainte de sărbătoarea Crăciunului, să facă pământul mai fertil și să le aducă oamenilor colindați vitalitate. De asemenea, în Timiș, continuă tradiția dubașilor – cete de tineri necăsătoriți care prin colindul lor vestesc nașterea lui Iisus Hristos, în Ajun și în ziua Crăciunului, cântând și bătând din dube (tobe).
Între tradițional și denigrare
De multe ori, tinerii care colindă în cete poartă costume tradiționale sau inspirate din portul tradițional, știu să joace dansuri tradiționale precum Călușul, Capra, Ursul, purtând chiar costumele specifice. Uneori, cetele pornesc în grup spre orașele din apropiere sau chiar mai îndepărtate pentru a-i colinda și pe cei care rareori au ocazia să fie martori la un asemenea ritual și spectacol. Însă, în cele mai multe cazuri, în mediul urban, colindatul nu mai are loc din casă în casă așa cum se întâmplă în rural, ci merg pe stradă cântând, jucând și urând, în timp ce oamenii le aruncă de la balcon (de obicei) bani. Rare sunt cazurile în care la oraș se mai oferă tradiționalele daruri precum covrigii, colacii, nucile sau bine-cunoscutul păhărel de țuică, oferit de obicei în zilele foarte geroase pentru a-i încălzi pe colindători și a le spori jocul. În general, acest tip de colindat se face în grupuri organizate, sub coordonarea unei persoane mai în vârstă, care știe foarte bine cum trebuie să se desfășoare aceste tradiții și obiceiuri.
În ultimii ani, însă, mai ales în mediul urban – inclusiv în București observăm acest fenomen – au apărut grupuri de tineri care, dincolo de faptul că poartă costume de multe ori doar cu o tentă destul de îndepărtată de tradițional, nici măcar vocal nu mai cântă, ci cară după ei o boxă portabilă la care pun tot felul de colinde de pe YouTube. Între tradiție și denigrare pare a fi o graniță foarte subțire, mai ales că mulți nici măcar nu mai știu sensul inițial al colindatului, de ce se întâmplă în anumite zile, într-un anumit mod sau context. Colindatul de odinioară devine doar un mod de a mai strânge niște bani, chiar dacă prestația lasă de cele mai multe ori de dorit. Doar în cazul ansamblurilor se mai păstrează tradiția colindatului sub o formă tradițională, întrucât sunt coordonate de specialiști în acest domeniu.
Dacă la nivel de cete sau grupuri, tradiția colindatului se mai păstrează sub o formă sau alta, la nivel individual devine un fenomen din ce în ce mai rar sau sărac în semnificații. Unii dintre puținii tineri care ies la colindat nu știu cu adevărat semnificația acelor colinde pe care le cântă familiei, vecinilor sau prietenilor. Unul dintre colindele care la oraș își pierde din semnificație, dar la sat încă își mai păstrează din funcția rituală, este „Plugușorul“. Dacă în mediul urban tinerii cântă versurile și uneori dau și din clopoței în zilele premergătoare Anului Nou, în mediul rural mai întâlnim și astăzi cete care încearcă să pună în scenă întregul ritual cu semnificația lui de bază: aceea de a alunga spiritele rele din casă și din gospodărie, inclusiv din grajdurile unde sunt ținute animalele, prin urături, strigăte și datul din clopoței. Uneori, astfel de cete aduc chiar și un plug pentru a ura celor colindați pământ fertil, astfel încât să aibă recoltă bogată în anul următor. Astăzi, în era tehnologiei, acest mod de a colinda respectând tradiția ajunge să fie rar, unic și apreciat de cei colindați, unii dintre ei chiar filmând evenimentul și postându-l pe rețelele de socializare.
Urările și colindatul în varianta online
Reinterpretarea colindelor clasice de tipul „Domn, Domn să-nălțăm“ își găsește locul și în mediul online, acolo unde capătă valențe moderne. Ritmurile moderne, balcanice – sau chiar manelistice am putea spune în unele cazuri – devin de multe ori suportul contemporan al textelor tradiționale. În timp ce unii ar putea susține că are loc o denigrare a colindelor românești tradiționale, alții ar putea susține că totuși există speranțe și în Generația Z – cea care le-ar putea transmite mai departe urmașilor, chiar dacă într-o altfel de formă decât cea inițială.
În același timp, vorbim despre o generație născută într-un interval de 14 ani, ceea ce înseamnă că o parte din ea a prins metodele clasice de colindat, din poartă în poartă, cu trăistuța sau ghiozdănașul destinate darurilor primite de la cei colindați. Astăzi, această categorie, cel puțin parțial, păstrează varianta clasică a colindelor, și de multe ori îi vedem colindând în grupuri organizate din componența cărora fac parte chiar și instrumentiști. Pentru ei, TikTok-ul este o platformă prin care nu doar că devin cunoscuți, ci și una prin care transmit mai departe modul tradițional de colindat și îl fac vizibil unei comunități mai mari de oameni decât cea pe care o colindă fizic. Chiar dacă uneori nu îi vedem în costume tradiționale, ei totuși respectă colindul nu doar din punct de vedere al versurilor, ci și al liniei melodice – bineînțeles, în funcție de zona etnografică din care fac parte.
Tradițiile și superstițiile sunt deja într-un fond pasiv, cel puțin în mediul urban. Odată ce îți pierzi acest fond, cine ești și încotro o apuci?
În mediul online, cu precădere TikTok-ul, ajunge să fie o platformă în care diversele metode de colindat devin populare, sunt apreciate sau, din contră, criticate cu vehemență, mai ales atunci când există o alterare foarte mare a colindului față de varianta lui inițială. Putem observa că a devenit un trend cântatul colindelor pe ritm de manele, transformarea versurilor în ceva aproape obscen, cântate pe o linie melodică specifică colindelor tradiționale, dar și bagatelizarea fățișă a colindelor prin meme-uri sau videoclipuri.
Dacă înainte urările de Crăciun și de Anul Nou se transmiteau prin viu grai sau chiar prin cărți poștale, acest obicei s-a mutat în mediul online, unde apare sub forma fotografiilor sau videoclipurilor cu anumite mesaje. Acestea circulă atât pe profilurile utilizatorilor de rețele de socializare, cât și prin mesaje private. Sunatul rudelor a fost înlocuit cu astfel de poze cu mesaj, de videoclipuri și link-uri care trimit la colindele din aplicațiile cu muzică, astfel că nu mare ți-e surpriza când primești aceeași fotografie sau același mesaj tip text de la mai multe persoane.
Cristian Mușa, etnolog și cercetător științific: „S-au pierdut formele inițiale ale colindatului, însă el va supraviețui“
Modernizarea, dar și impactul pe care l-a avut perioada comunistă se văd și în cazul tradițiilor de iarnă. Colindatul a supraviețuit, însă mai degrabă cu scop de socializare și de divertisment. Etnologul Cristian Mușa explică pentru „Weekend Adevărul“ ce mai înseamnă astăzi tradiția colindelor pentru Generația Z și cât de greu este a se păstra tradițiile așa cum au fost ele lăsate din bătrâni
„Weekend Adevărul“: Am observat că în anumite zone se mai păstrează aceste tradiții specifice Sărbătorilor de iarnă, inclusiv colindatul, dar de multe ori pierzându-se sensul inițial.
Cristian Mușa: Sunt anumite reminiscențe în mediile care au favorizat transmiterea informațiilor cât mai corect. De la acest rol tradițional al cetelor din urmă cu un secol, am trecut și prin perioada comunistă, și multe dintre funcțiile pe care le-am enumerat s-au pierdut pentru că au intervenit spectacolul, festivalul, prelucrarea artistică în cadrul Căminului Cultural și al Casei de Cultură, iar anumite aspecte au fost pierdute și noi am moștenit toate aceste aspecte amestecate: pe cele corecte, transmise natural, dar și pe cele impuse cumva, prelucrate în cadrul acestor contexte instituționale. Generația mai nouă a moștenit un anumit bagaj cultural și îl transmite mai departe. Deci dacă au moștenit unul lipsit de forme, de sens și funcții, îl transmit mai departe așa. Este o diferență foarte mare între oamenii din satul vechi de la începutul secolului trecut – când oamenii au luat contact cu mediul urban, să aibă anumite funcții, să se școlească mult mai mult – și generația de acum. Este evident că anumite funcții și credințe s-au pierdut. Nu îi putem obliga pe tinerii din ziua de astăzi să mai creadă în ce era odinioară sau să înțeleagă. Le este foarte greu să înțeleagă de ce se jucau Ursul, Capra, de ce existau aceste manifestări. Astăzi pot fi înțelese extrem de greșit, în timp ce pentru oamenii de atunci aveau un sens, credeau în ele. De multe ori, când vorbesc cu tinerii, îi îndemn să nu ne judecăm cultura pe care am moștenit-o, ci să încercăm să o înțelegem: de ce credeau oamenii în acele lucruri, de ce le făceau. În contemporaneitate, întâlnim anumite medii care și-au conservat cât mai bine moștenirea culturală, dar sunt și medii care s-au disipat pentru că satele s-au depopulat, unele medii rurale au început să se urbanizeze, mai ales cele de lângă orașe. Astfel, tinerii au început să nu mai țină cont de aceste aspecte tradiționale, au început să aibă alte arii de interes și nu mai simt ce simțeau înaintașii noștri. Am observat că astăzi colindatul în sine are multe direcții: s-a transformat într-un gen de divertisment, distracție, iar în mediul urban, colindatul a devenit chiar și o formă de cerșetorie. S-au pierdut sensurile inițiale ale colindatului și este foarte greu pentru tineri să re-lege firul cu ceea ce a fost.
Deci tinerele generații moștenesc deja o tradiție alterată cu precădere în perioada comunistă, iar acum este din nou alterată de mijloacele moderne, pierzându-și din ce în ce mai mult din semnificație.
Da. Odată ce se pierde funcția, este clar că nu mai este ca la început, nu mai este un ritual care are funcții de purificare, de protejare. Astfel, o faci superficial, nu mai crezi în ceea ce faci și atunci esența se pierde.
Totuși, de ce vedem în continuare, inclusiv în mediul urban, anumite grupuri care totuși colindă, uneori chiar în costume ce fac cumva trimitere la cele tradiționale și având boxe portabile?
Poate există entuziasmul socializării, pentru că totuși colindatul te aduce împreună cu alți oameni. De asemenea, există și entuziasmul Crăciunului. Am observat că, deși mulți tineri sunt atei, merg cu colindul și așteaptă să vină Crăciunul. Chiar dacă nu știu semnificația exactă a acestor lucruri, le place că astfel sunt împreună cu alții. Oamenii au nevoie de oameni, iar acest context favorizează adunarea lor, socializarea, cunoașterea altor oameni. Probabil că unii se ancorează cumva la identitate pentru că există un curent de regăsire, readunare, reconstruire a identității. Sunt mulți tineri care au început să poarte piese vestimentare tradiționale sau inspirate din costumul tradițional, să meargă în anumite cercuri unde se joacă și se cântă românește, să facă anumite cursuri sau workshopuri unde învață să cânte la un anumit instrument tradițional. Este posibil ca tinerii să se întrebe: Cine sunt eu? Unde mă încadrez? Care îmi este direcția? Cine îmi sunt înaintașii? Și aceasta poate fi un motiv datorită căruia ei mai urmează măcar o parte din tradiții. Am observat acest fenomen inclusiv în rândul tinerilor care vin la cursurile de dansuri populare pe care le organizez alături de doi prieteni. În ceea ce privește mersul la colindat cu boxa, am observat acest lucru inclusiv în mediul rural, unde nu mai sunt muzicanți sau instrumentiști, iar muzica din boxă vine care un substitut.
Tinerii, la răscruce
Înseamnă colindatul și îndreptarea spre tradiții și un fel de mândrie pentru Generația Z, un mod de a se diferenția, mai ales în această epocă a globalizării?
Cred că ar trebui să fie o formă de diferențiere, de asumare a ceea ce suntem și am moștenit. Consider că ar fi obligatoriu să simțim și să credem asta. Atunci când ne pierdem identitatea culturală, care o include pe cea muzicală, coregrafică, credințe, superstiții, limbă, port, nu mai suntem noi, pentru că acestea ne diferențiază până la urmă de alte popoare. Tradițiile și superstițiile sunt deja într-un fond pasiv, cel puțin în mediul urban. Odată ce îți pierzi acest fond, cine ești și încotro o apuci? Totuși, am observat în rândul tinerilor că ne aflăm într-un moment de conștientizare, de trezire. Din punctul meu de vedere, și îmi pare rău că spun asta, ne-am pierdut reperele culturale, religioase, politice, sociale și așa mai departe. Ne aflăm la o mare răspântie și de aceea intervine trezirea de tipul: Cine sunt? Ce fac? Încotro o apuc?
Deci o parte din Generația Z totuși își îndreaptă atenția spre tradiții...
Da, dar, din păcate, de unul singur este greu să te trezești, poate doar dacă ajungi la o răscruce. Noi ne dorim să existe un program care să funcționeze la nivel național prin sistemul de educație, în care să se învețe despre cultura românească, pentru că altfel ajungem la un moment dat să ne judecăm sau să denigrăm propriile tradiții tocmai pentru că nu le înțelegem. De multe ori suntem mândri că suntem daci, romani, că avem anumite rădăcini, dar când în cultura noastră actuală apar reminiscențe din cultura moștenită de la ei, le judecăm și ne tăiem singuri craca de sub picioare tocmai pentru că nu le înțelegem sensul inițial, de ce aveau loc, în ce context se făceau.
Care credeți că este viitorul colindatului având în vedere situația actuală?
Este o întrebare tare grea. Se vor transmite forme ale colindatului, dar, odată ce funcțiile principale se pierd și se transmite doar partea văzută a lucrurilor, cea artistică, funcția rituală nu mai poate fi reînviată. Nu poți impune unei comunități să trăiască după anumite reguli vechi, pentru că suntem într-o continuă modernizare. Din punctul meu de vedere, anumite forme de colindat vor supraviețui cu anumite funcții – cea de socializare, divertisment, cultural-artistică, spectaculară și chiar de cerșetorie.
Se încarcă comentariile...
