Gabriela Adameşteanu, Sylvie Germain şi istoria care orientează scrisul. Adameşteanu: „Nu pot să deosebesc cuvintele de o întreagă memorie a cărţii”

Scriitoarele Sylvie Germain şi Gabriela Adameşteanu                              FOTO: facebook.com/filit.iasi/

Serile Festivalului internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) au debutat cu o discuţie cu şi despre scriitoarele Gabriela Adameşteanu şi Sylvie Germain. Deşi diferite ca stil literar, Adameşteanu şi Germain se întâlnesc într-un punct: utilizarea istoriei, cu rolul de a ordona, de a le orienta pe scriitoare în propriile proiecte.

Scriitoarele Gabriela Adameşteanu şi Sylvie Germain au fost primele invitate ale Serilor FILIT, cele două vorbind despre temele pe care le abordează în romanele lor. Printre acestea, se numără şi istoria, „depozitul memorial” pe care îl au în spate, după cum a explicat scriitoarea franceză, fiind cel care le orientează într-un fel scrisul.

Cuvintele şi memoria cărţii

Visul scriitoarei Gabriela Adameşteanu este acela de a scrie o carte subţire, lucru dificil pentru că descoperă pe măsură ce scrie, pentru că nu reuşeşte să aibă „un proiect iniţial”. 

De exemplu, când scria la „Dimineaţă pierdută” (publicată în 1983-n.r.), îşi dorise să realizeze o fiziologie, aşa cum învăţase la Facultatea de Litere, însă, la ani după publicarea romanului, după anul 2000, avea să descopere într-o cronică următorul fapt: că în cartea sa erau, de fapt, două romane. 

„Proiectul meu e o carte foarte subţire. Ăsta e visul meu... şi pe urmă scot mereu cărţi groase care plac mai mult sau mai puţin editorilor. Nu prea reuşesc să am un proiect iniţial”.

Preocuparea sa ţinea de felul în care vorbeau personajele, era obsedată, după cum a explicat pe scena Teatrului „Vasile Alecsandri” din Iaşi, „de felul în care vorbeau categorii sociale diferite, dar şi categorii istorice, pentru că atunci când am început cartea, aveam pe la jumătate din vârsta personajelor mele”.

Adameşteanu avea „vreo 30 şi ceva de ani” pe atunci, iar personajele ei, peste 60, aşa că, la un moment dat, s-a poticnit: „mi-am dat seama că-mi lipsea memoria unor persoane... memoria..unui alt timp”.

„Nu pot să deosebesc cuvintele de o întreagă memorie a cărţii. Atunci, am citit memorii ale acelui timp şi am văzut stilistica şi cuvintele care se foloseau cu 50-60-70 de ani înainte, într-o societate franţuzistă, într-o societate care vorbea foarte mult limba franceză. O vorbea şi în saloane, dar umpluse limba normală, aşa cum astăzi e umplută de engleză”.

Sylvie Germain şi „carnea vie a realităţii”

Atunci când a scris prima carte, „Cartea nopţilor”, scriitoarea franceză Sylvie Germain avea doar 30 de ani. Evoca în acel roman trei războaie: cel din 1870, respectiv Primul şi Al Doilea Război Mondial. La fel ca Adameşteanu, nu poate lucra având în minte un proiect iniţial, ci se descoperă ca autor pe parcurs.

„Suntem marcaţi de istoria ţării în care ne-am născut şi am crescut...Cred că tocmai această violenţă a Europei pe care n-am cunscut-o...m-a făcut să scriu acest roman despre aceste trei războaie, fără să ştiu neapărat spre ce plecam, pentru că atunci când încep să scriu nu ştiu exact unde ajung...dar ceea ce mă motivează este acest depozit memorial pe care îl am în spate şi care mă orientează în scriitura mea, într-un fel sau altul, după cum spunea şi Gabriela Adameşteanu mai devreme”.

Totuşi, Germain nu poate renunţa la imaginar, la fabulaţie. Aceasta a punctat că realitatea e făcută ea însăşi din ceva, iar „scriitorul  se interesează tocmai de această carne vie a realităţii care vine îmbrăcată în mituri şi în imaginar”. De asemenea, Germain a invocat „Metamorfoza” lui Kafka pentru faptul de a spune ceva esenţial despre umanitate.

„Există loc pentru toate... şi din fericire romanul actual nu se încadrează într-o singură şcoală”, a completat scriitoarea.

Gabriela Adameşteanu s-a născut pe 2 aprilie 1942, la Târgu-Ocna. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în anul 1965. Până în anul 1990, a fost redactor la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică şi la Cartea Românească. A devenit membră a Uniunii Scriitorilor în 1980. După debutul editorial din 1975, cu romanul „Drumul egal al fiecărei zile“, a mai publicat: „Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă“, „Dimineaţa pierdută“, „Vară-primăvară“, „Obsesia politicii“, „Cele două Românii“, „Întâlnirea“ şi „Provizorat“. A obţinut, printre altele, premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1975), Premiul Uniunii Scriitorilor (1984) şi Premiul Hellman-Hammett (2002). Între 1991 şi 2005 a fost redactor-şef al revistei „22“, iar ulterior, redactor şef al suplimentului „Bucureştiul Cultural“, editat de revista „22“.

A scris, până în prezent cinci romane „Drumul egal al fiecărei zile” (1975); „Dimineaţă pierdută”, (1983); „Întâlnirea”, (2003); „Provizorat”, (2010), şi „Fontana Di trevi”, (2018), precum şi proză scurtă, memorialistică şi cărţi dedicate jurnalismului.  Cărţile sale au fost traduse în 15 limbi.

Sylvie Germain s-a născut în 1954, în Châteauroux, Franţa. A studiat filozofia la Sorbona şi la Nanterre. A publicat aproximativ 20 de romane, 15 eseuri dedicate mai multor arte. În limba română, i-au fost publicate romanele „Cartea nopţilor”, „Zile de mânie” şi „Întâmplări dintr-o viaţă”.