Superbul lac natural format după cutremurul din 1977. Unde se află și cum arată „noul Lacul Roșu” din România FOTO

0
Publicat:

Lacul Foroja sau Goioasa reprezintă una dintre atracțiile pitorești din Munții Tarcăului, aflați în Carpații Orientali, munți care se întind în județele Bacău, Neamț și Harghita.

Lacul Foroja din Munții Tarcăului atrage pasionații de drumeții FOTO Ionel Codruț
Lacul Foroja din Munții Tarcăului atrage pasionații de drumeții FOTO Ionel Codruț

Lacul s-a format printr-o alunecare masivă de pământ, în zona pârâului Foroja, după cutremurul din 1977, pe versantul sudic al culmii Muncelu (Preluca Tâlharului din Munții Tarcăului), unde s-a format un șanț tectonic. 

Mai multe poteci, cu plecare din satele Goiasa și Preluci, comuna Agăș, duc la lac, dar și la vârful Muncel, aflat la 1288 de metri altitudine. Există și un traseu, care duce la lac, de aproximativ o oră, cu plecare din halta Goioasa.

Un lac similar cu cel din județul Bacău, format începând cu 1978, este lacul Cuejdel (sau lacul Crucii) din Munții Stânișoarei, județul Neamț. Acesta este unul dintre cele mai mari lacuri de baraj natural din România, care depășește în dimensiuni Lacul Roșu.

Trasee turistice și poteci amenajate în zonă

Potrivit site-ului muntesiflori.ro, realizat de o familie din Onești, pasionată de drumeții în munții din județul Bacău, în zona localităților Agăș și Asău există cel puțin șapte poteci montane, care trec prin locuri cu priveliști și denumiri pitorești.

Un traseu care ajunge la lacul Foroja pleacă din Goioasa și trece prin Plaiul cu Pini, Muntele Lacu Sec, Muntele Muncelu, Lacul Foroja, La Trecătoare, Vârful Înțărcătoarea, cu întoarcere în satul Goioasa.

Tot cu plecare din comuna Agăș se poate ajunge la un alt lac montan, pe traseul Dealul Agăș, Dealul Seaca, Lacul Agăș, Bâtca Hotarului, muntele Muncel, Dealul Hijmei și Vârful Dealului. Lacul Agăş poate fi văzut și mergând pe o potecă spre Vârful Falca Porcului, Muntele Aluniş, Muntele Măceşu Mare spre Simbrea.

Turiștii, care vor să descopere munții și potecile mai cunoscute din județul Bacău, au la dispoziție, pe Valea Trotușului, o ofertă bogată de spații de cazare, pe lungimea de mai bine de 40 de kilometri a văii, de la Lunca de Jos, până Comănești.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite