Foto Perla gotică din inima Transilvaniei de văzut măcar o dată în viață. Se află în patrimoniul UNESCO și ascunde comori unicat
0La numai 67 de kilometri de Sibiu, în inima Transilvaniei, se află una dintre cele mai impresionante bijuterii istorice de pe teritoriul României. Inclusă în patrimoniul UNESCO încă din anul 1993, biserica fortificată de la Biertan este unul dintre obiectivele care trebuie văzute măcar odată în viață.

La jumătatea distanței dintre Mediaș și Sighișoara, la 67 de kilometri de Sibiu, se află unul dintre cele mai impresionante obiective turistice istorice de pe teritoriul României. Este vorba despre Biserica Fortificată de la Biertan, o operă de artă a arhitecturii gotice târzii, înconjurată de trei rânduri de fortificații, cu turnuri și bastioane care te strecoară într-o adevărată capsulă a timpului. Fortificațiile ascund și o serie de elemente unicat în lume, de o frumusețe și igeniozitate rară. Situată în centrul unui pitoresc oraș săsesc, biserica de la Biertan este unul dintre locurile pe care trebuie să-l vezi măcar odată în viață.
Perla gotică care străjuiește frumosul orășel francon
Biertan este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Imediat ce treci de indicatorul cu numele localități și de primele rânduri de case nu ai cum să nu te întrebi dacă nu cumva ai reușit un salt în timp sau ai ajuns din întâmplare în altă țară. De-o parte și de alta a drumului, pe ulițe înguste care cotesc și te poartă într-un paradis medieval una lângă alta, sunt sute de case săsești. Majoritatea din secolele XVII-XIX, nu au cum să nu te atragă cu farmecul lor.

Nu lipsesc curțile interioare, porțile uriașe și tigla de pe acoperișuri. Deși, din punct de vedere administrativ, astăzi, Biertan este o așezare rurală, în Evul Mediu a fost un puternic oraș săsesc. Timp de trei secole, a fost sediul Episcopiei Evanghelice (1572-1867), un târg cu o viață urbană efervescentă și prosperă. După ce ne pierdem controlat pe străzile medievale pe o distanță de doi kilometri ajungem inevitabil în centrul vechiului burg. Nici nu ai cum să-l ratezi. Încă de la prima curbă zărești o fortificație cu turnuri impresionante care te cheamă la ea. Mașina poate fi parcată în zona parcului, chiar lângă incinta fortificată, pe locuri special amenajate, cu plată. Tariful este aproape același ca în fiecare oraș dotat cu parcometre.

Nu este o taxă specială de parcare pentru a vizita biserica fortificată. Odată ajuns în parcul din apropierea bisericii este imposibil să nu pierzi măcar 15 minute admirând, la pas, incinta exterioară și fortifiația impresionantă care se ridică deasupra vechiul oraș francon din inima Transilvaniei. Intrarea în zona fortificată se face direct din piața centrală pe o poartă laterală. Aici se află casa de bilete și o zonă cu suveniruri. După ce achiziționăm biletele și primim undă verde, trecem de prima linie de fortificații și urcăm colina pe care se află biserica printr-o scară de lemn acoperită, lungă de 100 de metri.
Ultima biserică gotică din Transilvania și minunile sale
Odată ajunși în capătul colinei dăm de impunătoarea biserică care reprezintă inima întregului complex fortificat. Este o biserică de tip hală, cu trei nave boltite, construită între 1492 și 1516 în stil gotic târziu cu elemente renascentiste. Este ultima biserică din Transilvania construită în stil.

Pereții sunt pictați cu scene medievale și mesaje biblice sau paisane scrise în limba germană. Nu ai cum să nu remarci orga impresionantă si, mai ales, altarul, o piesă unicat de o valoare inestimabilă, realizat în formă de triptic, alcătuit din 28 de icoane pictate de maeștrii veniți din Germania, în perioada 1483-1513.

Cele 28 de icoane reprezintă scene din viața lui Iisus Hristos și este unic în Transilvania. În mijlocul altarului se află un impresionant crucifix. În locul său, în perioada cât biserica a fost catolică, a fost o statutie a Fecioarei Maria. De altfel, și biserica poartă hramul Sfintei Maria. Amvonul, la rândul său, impresionează prin scenele biblice reprezentate într-un stil de tranziție de la gotic la renascentist.
Cea mai complicată încuietoare din lume
Cum te îndrepți către altar, admirând frumoasele icoane care formează tripticul, dai cu ochii, pe partea stângă, de o ușă masivă cu un mecanism care nu are cum să-ți scape. O îmbinare de pârghii și mecanisme menite să închidă fără de leac ușa masivă de stejar. Este considerată cea mai complicată încuietoare din lume. Cel puțin așa au considerat cei de la World Record Academy în anul 2022. Se deschide cu ajutorul unei chei speciale și a unei manivele. Doar cei care cunosc modul de deschidere pot efectua această operațiune. Încuietoarea securiza ușa sacristiei, camera în care preotul se pregătea pentru oficierea slujbei și își păstra veșminetele și obiectele de cult.

La Biertan, sacristiea era folosită de sași pentru a-și pune la adăpost averile, mai ales în caz de invazie și război. Tocmai de aceea l-au tocmit, în anul 1515, pe meșterul Johannes Reichmuth din Sighişoara pentru a face încuietoarea. Ușa are 19 zăvoare metalice, toate conectate. în interiorul sacristiei nu se mai află astăzi comorile negustorilor și meșteșugarilor sași. În scop turistic, a fost amenajată o încăpere cu obiecte de uz casnic din secolul al XVIII-lea, inclusiv o frumoasă sobă. Ușa, evident, rămâne deschisă. De jur împrejurul bisericii puteți admira detalii arhitectonice incredibile și picturi murale medievale.
De la Turnul Slăninilor la Bastionul Împăcării
După ce am petrecut suficient timp admirând această biserică impresionantă și comorile ei unicat, nu trebuie ratată o plimbare prin incinta fortificată. Scări și alei înguste te poartă prin galerii cu arcade de piatră de-o parte și de alta a bisericii coborând și urcând dintr-o incintă în alta. În primul rând de fortificați, cel de lângă biserică. se află trei turnuri și un bastion. În partea de nord se află un turn cu ceas din anul 1508.

Ceva mai încolo, într-un alt turn, a fost amenajat un mausoleu cu pietrele de mormânt ale preoților, episcopilor și staroști de breaslă. Un loc impresionant. Pe o rampă laterală în partea dreaptă a bisericii se coboară prin a doua linie de fortificații (de unde puteți admira panoramic și orășelul medieval) se ajunge într-o curte interioară, la baza colinei.

Aici puteți admira turnul de poartă și frumoasa galerie cu arcade care străjuiește drumul către biserică. Nu trebuie să ratați Turnul Slăninilor şi bastionul în care soții erau puși să se împace. Mai precis, o veche tradiție săsească de la Biertan spunea că dacă doi soți nu se mai înțeleg atunci vor fi băgați și închiși în bastion. Acolo trebuie să folosească timp de 30 de zile o singură lingură, un singur pat, o singură farfurie și o singură cană. După 30 de zile de învățat traiul în comun, majoritatea nu mai divorțau. Se spune că în trei secole la Biertan a fost doar un singur divorț.
Un puternic centru comercial
Biertanul a fost atestat pentru prima dată în Diploma Andreană din 1224, oferită de regele Andrei al II-lea al Ungariei nemților veniți să colonizeze Transilvania. Aceste populații germanice, numite generic sași, au fost aduse de regi unguri după cucerirea Ardealului, pentru a dezvolta economic zona prin urbanizare, meșteșuguri și comerț. Biertanul a fost menționat alături de alte șase sate. De-a lungul timpului, așezarea săsească s-a dezvoltat mai ales datorită meșteșugarilor nemți. Și astăzi, în interiorul bisericii se mai găsesc steaguri ale vechilor bresle care atestă că la Biertan erau ateliere ale țesătorilor, rotarilor, croitorilor, pielarilor și cojocarilor.

Fiecare breaslă avea un turn de apărat în ansamblul de fortificații a bisericii. Cel mai probabil, majoritatea aveau origine franconiană. Drept dovadă și dispunerea orașului, mai ales din secolul al XV-lea, în șiruri de case în stil franconic, în jurul unei piețe centrale, deasupra căreia se află o biserică cu incintă fortificată. Pentru a se proteja de invaziile tătarilor sau incursiunile turcilor, plus alte conficte interne, sașii au construit rețeaua de fortificații din jurul bisericii. Odată cu secolul al XVI-lea, majoritatea locuitorilor trec la cultul reformat. Biserica fortificată de la Biertan a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO din anul 1993.