Rețeta celui mai gustos spanac înăbușit. Cum prepari mâncarea delicioasă de post: ingrediente secrete

0
Publicat:

Deliciosul spanac înăbușit, folosit pe post de garnitură ori umplutură la plăcintă, se prepară cu doar câteva ingrediente. Rețeta o regăsim la Radu Anton Roman, în lucrarea , “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” (Editura Paideia).

Spanacul înăbușit, un preparat delicios FOTO Shutterstock
Spanacul înăbușit, un preparat delicios FOTO Shutterstock

Ingrediente:

 sare, piper, după gust

 4-5 căței usturoi

 2 cartofi (1 pahar de orez)

 1 morcov

 1 pătrunjel

 1 kg spanac

 1 lingură făină

 2 linguri de ulei

Mod de preparare:

"Spanacul bine grijit se fierbe un sfert de oră. Usturoiul se toacă pastă. Făina se desface în  puțină apă. Se scurge spanacul temeinic, se și stoarce, dacă e nevoie, apoi se toacă. Se încinge uleiul, se pune spanacul la călit cinci minute, amestecând mereu.   Se adaugă usturoiul și făină, se sărează, se amestecă până se leagă un pic. Se poate umple cu terciul ăsta orice patiserie, fie ea din foi grecești, subțiri și unse cu ulei, fie din aluat obișnuit, de plăcintă. Orice clătită, de asemenea, se leagă cu pasta de frunze – spanac, lobodă, urzici etc.", arată regretatul gastronom în lucrarea sa.

Taină: 1 praf de piper, 1 linguriță de zahăr și altă linguriță cu zeama de lămâie vor rafina și mai mult pasta noastră. Dacă vreți s-o mai îngroșați, amestecați-o cu 1 pahar de orez fiert.

Gazetarul îndrăgostit de bucătărie

În cei 57 de ani de viaţă, Radu Anton Roman, gazetar, scriitor, realizator TV, vânător şi pescar sportiv, a publicat poezii, însemnări de călătorie, romane şi eseuri, fiind implicat în mai multe proiecte de televiziune şi publicaţii, dedicându-se din anul 1997 şi domeniului gastronomic. În 1998, Radu Anton Roman a publicat una dintre cele mai importante lucrări recente ale gastronomiei româneşti “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” (Editura Paideia).

Cine trebuie să îl evite

Calităţile curative ale spanacului sunt cunoscute şi apreciate din cele mai vechi timpuri. Strămoşii noştri îl foloseau pentru a se trata de anumite afecţiuni, ca şi iarbă de leac, dar de asemenea ca şi hrană. Cu toate acestea, spanacul este contraindicat persoanelor cu afecțiuni reumatice și renale.

Legumele cu frunze verzi ne prelungesc viaţa. Primul pe lista super-alimentelor se află spanacul, bogat în nutrienţi, care conţine vitamina K (cu beneficii pentru sănătatea inimii, a sistemului osos, în prevenirea afecţiunilor oculare) şi care are efect anticancerigen. Conform specialiștilor, se recomandă consumul moderat de spanac în cazul persoanelor cu afecţiuni hepatice, reumatice, inflamaţii gastrice şi ale intestinului, din cauza continuţului de oxalaţi de potasiu şi de calciu. De asemenea, persoanele care suferă de litiază trebuie să evite consumul excesiv deoarece conţine acid uric.

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite