„Tancul” Novak Djokovici, din nou la drum. Cele 4 recorduri pe care le poate spulbera la Australian Open

0
Publicat:

După un an 2023 fantastic, Novak Djokovici începe azi o nouă aventură la Australian Open, turneu la care s-a impus de 10 ori în tot atâtea finale disputate. Sârbul se află în căutare de noi repere ale tenisului mondial, liderul ATP asigurându-și fanii că e apt 100% din punct de vedere fizic după accidentarea la mână care i-a dat bătăi de cap în ultima vreme.

Novak Djokovici, în căutarea unor noi recorduri. Foto EPA EFE
Novak Djokovici, în căutarea unor noi recorduri. Foto EPA EFE

Novak Djokovici deține recordul pentru cele mai multe titluri câștigate de un jucător din circuitul ATP la Australian Open, 10. Nole poate egala performanța lui Margaret Court, singura care a triumfat de 11 ori la Melbourne. Totodată, liderul mondial ar putea să își îmbunătățească recordul pentru cele mai multe finale de Grand Slam jucate, scrie Eurosport. Sârbul a ajuns de 36 de ori în ultimul act la competițiile de Mare Șlem

În căutarea celui dea-l 25-lea trofeu de Grand Slam

În cazul în care își va apăra titlul obținut anul trecut, Novak Djokovici s-ar apropia la o singură victorie de recordul lui Roger Federer, care a câștigat 369 de meciuri în turneele de Grand Slam. Și cu un triumf la Melbourne, Nole ar ajunge la 72 de titluri cucerite pe hard și l-ar depăși pe elvețian în acest clasament, care are 71 de turnee câștigate pe această suprafață.

Djokovici poate stabili la Australian Open și recordul absolut de titluri de Grand Slam câștigate. Liderul ATP și Margaret Court sunt singurii jucători din istorie care au câștigat 24 de turnee de Mare Șlem. Cu o victorie în ultimul act la Melbourne, Nole va deveni unic în istorie: singurul jucător cu 25 de titluri în cele mai importante concursuri de tenis.

Novak Djokovici va juca în această dimineață în primul tur la Australian Open, contra croatului Dino Prizmic, de numai 18 ani, jumătate din vârsta adversarului său legendar. Partida este programata să înceapă la ora României 10.00, dar poate fi amânată în funcție de durata meciurilor anterioare.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite