Secretul tinereții fără bătrânețe: povestea fascinantă a brăileanului Victor Ilie, inepuizabil la 71 de ani EXCLUSIV
0Într-o Românie în care ambalatul nimicului într-un înveliș lucios și datul din gură sunt „specialitatea casei“, vedete și influenceri ajung niște personaje toxice, de cele mai multe ori.
Firește, într-un astfel de peisaj sunt marginalizați oamenii valoroși, cu povești inspiraționale. În această categorie intră, fără îndoială, Victor Ilie. Vorbim despre un om respectat în lumea mică a alergătorilor de anduranță din România, dar de care publicul larg nu prea a auzit. La 71 de ani, cel poreclit „MarathonMan“ se pregătește se încheie un 2023 cu niște rezultate sportive la care cu greu pot ajunge inclusiv niște tineri de 20 și ceva de ani!
Concret, doar în acest an, brăileanul a terminat 19 maratoane, ajungând la un total de 349 de astfel de concursuri. O precizare importantă: maratonul, proba regină a atletismului, e cursa de 42,195 de kilometri, nu orice alergare, indiferent de distanță, cum cred unii!
Revenind la Victor Ilie, un om care a câștigat bătălia cu timpul prin voință și muncă, după cum demonstrează capacitatea sa fizică de invidiat, acesta a fost contactat de „Adevărul“ pentru a-și spune povestea fascinantă. Ce-i drept, n-a răspuns la primul apel, dar, după o oră, a putut fi prins la telefon: „Tocmai am intrat în casă. Am fost să alerg“.
Anunțul de la televizor a prins scânteia...
Ca orice poveste savuroasă și cea a lui Victor Ilie are un început pe măsură. „M-am apucat de alergare în 1992, în urma unui anunț la televizor. Zicea așa: <<în data de 21, luna a 6-a, în Mamaia va avea loc crosul olimpic destinat tuturor>>. Cum am auzit, m-am îmbrăcat în trening și am ieșit la o alergare. Era într-o zi de joi. Vineri, m-am dus la muncă și nu mai puteam să cobor scările. Alergasem prea mult dintr-o dată. Aveam febră musculară. Sâmbătă, am plecat, totuși, la Constanța cu trenul, ca să alerg în crosul respectiv. Pe care l-am și terminat duminică. Și de atunci a început povestea cu alergarea, din 1992, la Mamaia, la cursa de 10 kilometri. Aveam 40 de ani și 3 luni“.
Trecerea de la distanța de 10 kilometri la 42, un vis atins de doar 3% dintre alergători potrivit statisticilor, a avut loc tot în acel an 1992.
„La București am făcut primul maraton. Era chiar prima ediție a evenimentului. Ulterior, am fost la toate edițiile până s-a oprit organizatorul, domnul Silviu Dumitrescu. Din fericire, Maratonul București s-a reluat din 2008, de când s-a ocupat Valeria Răcilă. Tot la București, am scos și cel mai bun timp pe această distanță. 3 ore, 1 minut și 5 secunde. Cred că 46 de ani aveam“, ne-a spus „MarathonMan“.
Pasiunea pentru alergare l-a transformat pe Victor Ilie într-un veritabil globe-trotter: „În 92 de țări am alergat până acum. Urmează în ianuarie Bermuda Marathon, chiar în Triunghiul Bermudelor. În februarie, am Qatar-ul, iar la zece zile distanță alerg în Tanzania, la Klimanjaro, pe munte“.
Aici, în acest punct al discuției, apare o întrebare firească: cum își finanțează „MarathonMan“ aventurile sportive în jurul lumii?
„În mare parte, am avut niște bani strânși înainte să mă apuc de alergare. Și, după aceea, am vândut casa părintească, niște terenuri pe care le-am moștenit. Și acum mai câștig niște bani, când sunt chemat să ajut niște prieteni doctori. Îi ajut la câte ceva și plătesc bine. Am lucrat și la cineva la o fermă ani de zile. Asta după ce am ieșit la pensie, acum 7 ani. Lucram la Distrigaz. N-am avut salariul foarte mare și n-am vreo pensie <<grasă>>, cum cred unii. Primesc, lunar, 3.100 de lei“, ne-a explicat Victor Ilie.
Atacat de câini în Egipt, doborât de vânt pe munte
Ușurința cu care „MarathonMan“ bifează cursele de 42 de kilometri pe bandă e explicabilă, când aflăm că el a fost călit, mental și fizic, în ultramaratoane. Adică, în niște competiții mult mai dure în care a avut și peripeții.
„Am făcut un ultramaraton de 100 de kilometri în Egipt, când a căzut Mubarak și era arestat. Am ajuns în aeroport după miezul nopții și n-am putut ieși până dimineață, deși aveam cazarea plătită. Am plecat dimineață cu taxiul. Apoi, ne-au dus organizatorii cu mașina până la start, la 100 de kilometri de Cairo, undeva în Alexandria. Și armata ne tot verifica pe traseu. În mod normal, trebuia să fie câte o mașină lângă fiecare alergător. Dar pe mine m-au lăsat singur la kilometrul 40. Problema mea a fost că pe traseul pe care alergam erau munți de gunoaie. Și erau câini vagabonzi în haite. Și m-au atacat de câteva ori. La un moment dat, era să nu mai scap. Noroc că a apărut o mașină și i-a claxonat. Am ieșit pe locul 2 acolo. Am scos timpul de 10 ore, 34 de minute“, și-a amintit brăileanul.
„Apoi, am avut o altă cursă de 105 kilometri în munții Ciucaș. Când eram la kilometrul 33, la un punct de alimentare, erau opriți vreo trei, patru tineri. Și ne-au avertizat că în noaptea aia, că ne prindea noaptea pe traseu, o să fie rafale de vânt de 90 de kilometri la oră, ploaie, lapoviță. Ne-au zis că, dacă vom continua cursa, o să fie riscant, că ei se opresc la kilometrul 33. Noi, eram cu alt alergător, am continuat traseul și, într-adevăr, așa a fost. La un moment dat, vântul te arunca de pe traseu! Și am urcat în patru labe, ținându-ne de rădăcini de pom ca să urcăm! Dar am reușit să termin cursa. Timpul-limită era de 24 de ore. Eu am parcurs distanța de 105 kilometri în 23 de ore și 20 de minute“.
Un alt ultramaraton infernal a fost în Argentina din cauza drumului parcurs până la destinație. „În Patagonia, am avut o cursă de 104 kilometri. Startul a fost într-o localitate care se numește San Martín de los Andes. Și acolo, după vreo trei nopți nedormite, cât a durat drumul de acasă, cu avioane schimbate, cu un traseu parcurs cu autocarul în 21 de ore, am ajuns la start. Practic, când am ajuns la destinație, cursa începea după câteva ore, fix la miezul nopții. Eram obosit, nedormit și m-a luat somnul în timpul alergării. La un moment dat, m-am așezat pe un buștean și se opreau alți alergători să mă întrebe dacă sunt bine. Dar am reușit să termin și cursa și chiar am luat locul 1 la categoria mea de vârstă. Dar a fost foarte greu din cauza oboselii“, a povestit bărbatul care pare că a găsit elixirul tinereții.
Secretul? Preocuparea pentru o viață sănătoasă
Cum ajunge însă un om să aibă o capacitate fizică și mentală de invidiat la peste 70 de ani? Răspunsul oferit de Victor Ilie ne arată „rețeta succesului“. Care e disponibilă tuturor, dar ignorată de cei mai mulți pentru simplul motiv că avem această tendință bolnăvicioasă de a căuta comoditatea.
„Secretul meu? Activitate fizică în permanență. Și până să mă apuc de alergare, făceam de toate. În primul rând, muncă fizică. Ajutam o mătușă la țară, mergeam cu bicicleta până la ea. Tăiam pomii, tăiam lemne. Și am fost mereu atent la ce mănânc, la regimul meu alimentar. Acum sunt chiar și mai atent. Mult mai atent ca înainte! Dacă e la televizor o emisiune despre sănătate, nutriție, nu-mi scapă nimic! Dau sonorul mai tare și mă uit cu atenție, să fac o comparație între ce știu eu și ce se spune acolo. Nu fac excese alimentare nici de Sărbători“, ne-a mărturisit Victor Ilie.
Obiective mari pentru viitor
Ca orice om ambițios, „MarathonMan“ își stabilește, în permanență, noi ținte, ridicând mereu ștacheta.
„Intenționez să termin suta de țări anul ăsta până în vară. Am eu mai multe în cap. Vreau să alerg și în cele 50 de state americane. N-am decât vreo 34 acum. Am și vreo 20 de insule, dar vreau să adaug curse și aici. Marele obiectiv e însă să am cel puțin zece maratoane pe fiecare continent. Europa e bifată deja. Asia la fel, am vreo 20 și ceva de maratoane. În America de Nord, am vreo 50. În America de Sud, 11. Acum, dacă fac Tanzania în februarie, ajung la 7 maratoane în Africa. În Oceania și Australia stau mai prost, n-am decât 4 până acum“, a detaliat bărbatul de 71 de ani.
Inevitabil, acesta primește, periodic, întrebarea pusă tuturor alergătorilor: De ce? „Alerg pentru că e o satisfacție mare, o bucurie. Nu-mi dă nimeni nimic și nu m-a înscris nimeni la vreo cursă. Mi-am plătit eu tot, de fiecare dată“.
100
de ani e vârsta la care a terminat un maraton cel mai vârstnic alergător din lume: britanicul Fauja Singh a parcurs distanța de 42,195 de kilometri, la Toronto, în 2003, după 5 ore și 40 de minute.
Se încarcă comentariile...
