Se bagă unde nu-i fierbe oala? Fotbalul, un teritoriu străin pentru Ion Țiriac

0
Publicat:

Ion Țiriac, 85 de ani, este dat de presa italiană ca fiind aproape de a prelua clubul italian Genoa, deținut de 777 Partners, un fond de investiții american, alături de Dan Șucu (61 de ani), patronul Rapidului.

Ion Țiriac se aventurează pe tărâm necunoscut
Ion Țiriac se aventurează pe tărâm necunoscut

„Țiri” l-a curtat pe „Il Luce”

Fost jucător de hochei și de tenis, Țiriac a spus în repetate rânduri că nu se pricepe la fotbal și că are nevoie de consilieri precum Mircea Lucescu și Gică Hagi, pentru a se descurca în acest domeniu. Lui „Il Luce”, Țiriac i-a promis că îi face facilități pentru creșterea copiilor, ca să-l atragă în proiectul său.

Pe mine Mircea m-a mirat enorm de mult, nu credeam că o să facă acest pas (n.r. - să devină selecționerul României). Pe mine mă interesa mult mai mult ca Mircea să-mi fie mie antrenor, supervizor şi i-am spus că îi şi fac terenuri de fotbal la Otopeni şi vreau 2.000 până la 3.000 de copii”, a declarat Ion Țiriac.

Mircea Lucescu este un manager. El trebuie să managerieze 20 și ceva de jucători. Singurul avantaj al lui Mircea Lucescu este acel patriotism despre care ați vorbit. În ultimii 20 de ani nu a fost un meci al naționalei sau din Liga 1, când a avut timp, să nu se uite. Îi știe pe toți. El știe mai bine decât oricine să pună jucătorii în teren. E clar că știe mai bine decât altcineva care nu are atâta experiență. Mircea Lucescu este un mare plus. Îmi ridic pălăria în fața lui Mircea Lucescu, că a făcut-o și a făcut-o la vârsta aceasta”, declara deunăzi Ion Țiriac. „Este prea complicat. Ultrașii de-o parte, chibiții de altă parte, pasionații de altă parte. Eu sunt doar pasionat de fotbal”, sintetiza Țiriac legătura sau cu sportul-rege.

A avut pe masă oferta de a o prelua pe Atletico Madrid

Ion Țiriac a beneficiat de șansa de a achiziționa un club de fotbal. În perioada în care a fost organizatorul turneelor ATP și WTA de 1000 de puncte din Madrid, miliardarul român a primit oferta de a deveni acționar majoritar în cadrul marei rivale a echipei Real Madrid, echipa pe care o susține. „Era de vânzare la un preț destul de mărunțel, cu stadion cu tot. Țiriac, Țiriac, Țiriac, Țiriac... le-am spus că nu mă pricep și am scăpat-o”, a dezvăluit Ion Țiriac. În mai 2023, celebra publicație Forbes estima valoarea totală a clubului de fotbal Atletico Madrid la 1,53 miliarde de dolari. În urmă cu un deceniu, Atletico Madrid valora 328 de milioane de dolari, o sumă de aproximativ 4,5 ori mai mică decât evaluarea actuală.

„Nu sunt domnul Șucu, nu mă pricep la fotbal”

Magnatul a fost curtat în trecut și de Dinamo, clubul său de suflet. A explicat care este condiția pentru care este dispus să devină acționar la gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare.Concret, Țiriac a spus că este gata să dea bani la Dinamo, dacă acolo se va face o Academie ca la carte. „Dacă Dinamo îmi face o școală de copii, cu o mie de copii la școală și-mi arată unde se antrenează, mâine dau banii! Asta mă interesează. Copii, copii, copii, copii. Să aibă ce n-am avut eu!”, a mai spus Țiriac. „Nu sunt domnul Șucu, nu mă pricep la fotbal! Dacă ar fi de băgat bani într-o echipă de fotbal și dacă aș avea în spate un om care a fost acolo, ca Hagi, ca Lucescu, ca ăștia, da...”, a precizat Țiriac.

Raț, omul cu „lipeala”?

Andres Blazquez, directorul general al italienilor de la Genoa, susținea că vrea să intre în acționariatul Farulul, ca răspuns la apelurile disperate transmise de Gică Hagi, care cerea ajutor financiar extern pentru a ridica nivelul grupării constănțene. „De doi ani am stabilit contacte, am primit referințe bune de la Răzvan Raț, cu care sunt prieten de zece ani. Și cu el m-am consultat când am decis să-l transferăm definitiv de la Juventus pe Drăgușin. El ne-a pus și în legătură cu Hagi. Face o treabă extraordinară la Constanța cu Academia lui. Ne-ar interesa să intrăm în acționariatul Farului, așa am mai făcut și în alte țări, avem un portofoliu important. La un club din București e mai greu să ajungem, dar suntem deschiși la colaborări", a spus Andres Blazquez. Același Răzvan Raț este un apropiat al lui Dan Șucu și, cel mai probabil, a făcut legătura dintre patronul Rapidului și reprezentantul clubului italian.

Românii din curtea Grifonului

La Genoa au jucat de-a lungul timpului mai mulți români, precum Radu Drăgușin, recent transferat la Tottenham, precum și nume precum George Pușcaș, Denis Drăguș, Claudiu Micovschi, Andrei Radu, Raul Opruț, Adrian Stoian, Paul Codrea, Claudiu Niculescu, Marius Sava, Adrian Mihalcea și Valentin Năstase. Dintre toți, cei care s-au remarcat au fost Drăgușin, Codrea și, parțial, Radu. Primul care a ajuns după Revoluția din 1989 la Genoa a fost fostul fundaș dreapta Dan Petrescu. „Bursucul” a stat doar un sezon, 1993-1994, înainte să-și ia zborul spre Anglia.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite