Naționala de handbal feminin, zguduită: Anunț sumbru după un Mondial ratat

0
Publicat:

Vremuri grele se anunță pentru handbalul feminin din România! Adevărul a explicat, pe larg, că am ajuns în această situație teribilă, în care am pus pe butuci unul din ultimele sporturi de echipă la care aveam rezultate, folosind niște „ingrediente“ tradiționale.

Crina Pintea
Crina Pintea

Iar acum, după acest Mondial încheiat cu o clasare pe locul 12, în care am ratat atât accederea în sferturi, cât și turneele preolimpice, prima reprezentativă va fi lovită de un val de retrageri. Cu siguranță, ne vom lua la revedere de la Cristina Neagu (35 de ani). Care a și anunțat deja că acesta a fost ultimul ei Mondial, după ce, anul trecut, a evoluat în ultimul ei European.

Și, foarte probabil, la retragerea lui Neagu o putem adăuga și pe cea a lui Pintea (33 de ani). Pentru că și aceasta a venit cu o postare din care reiese că va renunța la echipa națională.

Ce a scris Crina Pintea?

*End of story (n.r. – sfârșit de poveste)... Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am trăit. Sunt recunoscătoare pentru oamenii pe care i-am întâlnit și de la care am învațat atât de multe.

*Sunt recunoscătoare pentru toate zâmbetele pe care le-am oferit prin ceea ce am făcut pe teren. Sunt recunoscătoare pentru toate momentele prin care oamenii m-au făcut sa zâmbesc chiar dacă nu eram în stare să o fac.

*O călătorie plină de emoție, bucurie, durere și lecții, dar este cea mai frumoasă călătorie. Sunt profund recunoscătoare pentru tot!

România, pe „tobogan“ la turneele finale după 2018

An Competițe Rezultat

2018 Campionatul European Locul 4 din 16

2019 Cupa Mondială Locul 12 din 24

2020 Campionatul European Locul 12 din 16

2021 Jocurile Olimpice Calificare ratată

2021 Cupa Mondială Locul 13 din 32

2022 Campionatul European Locul 12 din 16

2023 Cupa Mondială Locul 12 din 32

Rezultatele fetelor la Mondialul din 2023

*România – Chile 44-19

*România – Serbia 37-28

*Danemarca – România 39-23

*Germania – România 24-22

*România – Japonia 32-28

*România – Polonia 27-26

Lotul României

Portari: Ciucă (Rapid), Dumanska (Bistrița), Hosu (Rm Vâlcea)

Extreme stânga: Dincă (Bistrița), Dindiligan (CSM)

Interi stânga: Bazaliu (Bistrița), Neagu (CSM), Pașcan (Craiova), Lixăndroiu (Slatina)

Centri: Buceschi (Rapid), Laslo (Bistrița), Popa (Brăila)

Interi dreapta: Bucur (Buzău), Gogîrlă (Rm Vâlcea)

Extreme dreapta: Badea (Rapid), Seraficeanu (Bistrița)

Pivoți: Balog (Brăila), Ostase (Rapid), Pintea (CSM)

Selecționer: Florentin Pera

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite