Halep speră într-o minune cu o apărare plină de fisuri: marea greșeală a Simonei, scoasă în evidență

0
Publicat:

Simona Halep (32 de ani) rămâne în prim-plan după audierile cazului de dopaj de la Lausanne, unde, practic, și-a jucat ultima carte într-o tentativă de a reveni pe terenul de tenis.

Halep jpg

Timp de trei zile, în cadrul unor sesiuni de 7-9 ore fiecare, tabăra româncei, condusă de avocatul american, Howard Jacobs, a încercat să demonteze cele două capete de acuzare prezentate de către Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA). Dacă în țară s-a vorbit intens despre contaminarea suplimentului cu colagen, care ar fi conținut urme de Roxadustat, în schimb, a cam fost trecută cu vederea problema „pașaportului biologic“. Una poate și mai gravă! Având în vedere că indică spre „dopajul sanguin“.

Revenind la varianta contaminării, pe care se bazează, în principal, apărarea lui Halep, din păcate, și aici există niște fisuri. Ele au fost evidențiate, în cadrul audierilor de la Sport Resolutions, tribunalul independent de la Londra care a oferit prima sentință în acest dosar: o suspendare de 4 ani pentru Halep, valabilă până pe 6 octombrie 2026.

La Londra, reprezentanții ITIA au atras atenția asupra unor aspecte grave, dacă analizăm stricat varianta contaminării. În primul rând, „Simo“ a omis mult timp să pomenească despre suplimentul cu colagen primit la Academia Mouratoglou! Atenție: această omisiune s-a întâmplat în mod repetat. Mai întâi, înaintea participării la US Open 2022, când, potrivit regulamentului, românca era obligată să treacă într-un formular toate suplimentele folosite. Apoi, după audierile preliminare ale cazului de dopaj, o lună mai târziu, pe 26 octombrie. Motivul invocat de Halep pentru aceste omisiuni repetate: a uitat!

ITIA a acuzat neglijența Simonei, interpretând-o drept lipsă de sinceritate. Acum, fix același lucru a fost remarcat și de fostul medic al naționalei de fotbal, Pompiliu Popescu. Aici, e nevoie de o precizare: în ultimele luni, „Pompi“ a rostit multe enormități despre cazul Halep, „reușind“, la un moment dat, să atingă ridicolul, spunând că își dă seama că Halep e dopată, doar când se uită la mușchii ei! Această declarație aberantă a fost, din păcate, susținută de o mostră de jurnalism iresponsabil, cu o fotografie a Simonei, având brațul incordat la un retur. Firește, în această ipostază, mușchii ies în evidență la oricine. Acest aspect vizual n-are nicio legătură cu dopajul.

Revenind la declarația de acum a lui Pompiliu Popescu, dată pentru Antena Sport, de această dată, ea arată, într-adevăr, o mare fisură în apărarea Simonei. „Ea a făcut o mare greșeală. Și stafful ei. Ea n-a declarat, în momentul în care i s-a prelevat proba, ce substanțe a luat (n.r. – se referă la suplimentul cu colagen). Ești obligat să faci asta, să declari ce substanțe ai luat“, a spus Pompiliu Popescu.

Pompiliu Popescu, fostul medic al naționalei de fotbal
Pompiliu Popescu, fostul medic al naționalei de fotbal

În continuare, „Pompi“ a remarcat, pe bună dreptate, că declarația dată de Mouratoglou la TAS, cum că suplimentul cu colagen a fost folosit de „Simo“ la recomandarea staffului, nu o va absolvi pe româncă de vină. „Nu mai contează dacă a fost intenție sau nu, în cazul în care vor ține cont de regulamentul WADA (n.r. – Agenția Mondială Antidoping). În corpul jucătorului nu trebuie să existe acea substanță, restul nu mai contează. Că i-a dat-o Mouratoglou, i-a dat-o nu știu cine… TAS va judeca după proba de laborator, e principalul element, singurul care dictează. Poate să-i mai reducă suspendarea, pe bază de clemență. Dar, după părerea mea, prima sentință a fost cea corectă“, a adăugat fostul medic al naționalei.

În continuarea acestor afirmații ar mai fi de pomenit un amănunt despre varianta contaminării. La prima instanță, la Sport Resolutions, s-a ajuns la concluzia că valorile din testul de urină al Simonei sunt mult prea mari ca să fie justificate de folosirea unui supliment contaminat. Ceea ce înseamnă că a existat o a doua sursă de Roxadustat la care a apelat sportiva din România. Acest detaliu reprezintă, din păcate, a doua fisură în apărarea Simonei. Care, totuși, speră la o reducere a pedepsei, variantă care, într-adevăr, rămâne în picioare, dacă ne uităm la alte suspendări micșorate de TAS.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite