Magicianul Darren Cahill: cum a schimbat soarta finalei de la Australian Open
0La Melbourne, Jannik Sinner a cules roadele colaborării cu formatorul de campioni care se dovedește a fi antrenorul Darren Cahill (58 de ani). Cei doi au început să lucreze din iulie 2022, cu rezultate tot mai bune. Totul a culminat acum cu această victorie obținută de Sinner la Australian Open 2024.
![Darren Cahill](https://cdn.adh.reperio.news/image-4/4aeea60c-02fd-4e3b-8956-a11245610450/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Victoria lui Sinner la Australian Open 2024 întărește statutul lui Darren Cahill ca unul dintre marii antrenori din istoria tenisului. Iată argumentele în acest sens:
*Sub comanda australianului, Lleyton Hewitt a devenit cel mai tânăr lider mondial până în acel moment, în noiembrie 2001, la doar 20 de ani, 8 luni și 26 de zile.
*Cu Darren Cahill alături, americanul Andre Agassi a devenit cel mai vârstnic lider mondial până în acel moment, în mai 2003, când avea 33 de ani.
*Sub îndrumarea lui Cahill, Simona Halep a ajuns pe locul 1 WTA, poziție pe care a păstrat-o în două clasamente de final de sezon, în 2017 și 2018. De asemenea, Cahill a fost antrenorul alături de care „Simo“ a cucerit primul ei titlu de Grand Slam, la French Open 2018. În 2019, când a triumfat la Wimbledon, tot Cahill a fost antrenorul din umbră al Simonei. La All-England Club, românca era pregătită oficial de Daniel Dobre.
Indicația care a schimbat soarta finalei
După meciul epic de astăzi, Sinner – Medvedev (3-6, 3-6, 6-4, 6-4, 6-3), presa italiană a remarcat momentul care a schimbat cursul întâlnirii. Potrivit gsp.ro, care a preluat informația de la Tutto Sport, Jannik i-a cerut ajutorul lui Cahill, după ce s-a văzut condus cu 2-0.
În acel moment, tânărul italian s-a întors spre loja sa și, oarecum depășit, i-a strigat lui Darren: „Ce să fac?!“. Inspirat, antrenorul australian a venit cu indicația perfectă: „E obosit, continuă să-l alergi. Fii agresiv, ia totul punct cu punct și nu-i da șansa să mai ajungă la fileu“.
Sfatul oferit de Darren Cahill s-a dovedit a fi corectă. Rusul Medvedev a cedat fizic și, pe rând, a pierdut seturile trei, patru și cinci, adunând a treia înfrângere într-o finală Australian Open.