Halep și blestemul cu rădăcini românești: Simona, cea mai mare victimă a unei situații dureroase

0
Publicat:

Dacă în majoritatea probelor sportive, România s-a dus în cap după ’90, în tenis situația a fost fix inversă.

Simona Halep a jucat ultima dată pe 29 august 2022. FOTO: Arhiva Adevărul
Simona Halep a jucat ultima dată pe 29 august 2022. FOTO: Arhiva Adevărul

Pentru că în sportul-alb am atins gloria, mai întâi, în anii ’70, prin Ilie Năstase și Virginia Ruzici, amândoi cu trofee de Grand Slam la simplu și la dublu în palmares, pentru ca apoi să pierdem contactul cu astfel de rezultate. Desigur, au fost români cu cariere remarcabile, în ambele circuite, precum Irina Spîrlea (a ajuns până pe locul 7 WTA în 1997) și Andrei Pavel (locul 13 ATP în 2004), însă, per ansamblu, România a fost departe de trofeele de Grand Slam până a început ascensiunea Simonei Halep în 2013.

Constănțeanca nu doar că ne-a obișnuit să ne entuziasmăm înainte de fiecare întrecere majoră, disputând cinci finale între 2014 și 2019, dar a și schimbat statutul tenisului în România. Pentru că, până la rezultatele formidabile obținute de „Simo“, știrile despre „sportul-alb“ erau înghesuite pe coloană într-o pagină, fiind de câteva rânduri, în cel mai bun caz.

Din păcate, praful s-a ales de cariera fabuloasă a Simonei Halep, odată cu declanșarea scandalului de dopaj care, deocamdată, i-a adus o suspendare de 4 ani, valabilă până pe 6 octombrie 2026. Asta dacă nu vom asista la o reducere a sentinței, după audierile de la TAS, între 7-9 februarie 2024.

Așadar, la ora actuală, „Simo“, fără niciun meci în circuit după data de 29 august 2022 și cu perspective sumbre, a ajuns, din păcate, în situația unei foste jucătoare de tenis. Șocant e că lucrurile stau cam la fel și când ne uităm la alte două jucătoare câștigătoare de Grand Slam, cu origini românești.

Bianca Andreescu
Bianca Andreescu

„Bibi“ s-a apucat de scris cărți pentru cei mici

Când Halep era pe val, în 2019, la rampă a ieșit și Bianca Andreescu, spre bucuria fanilor tenisului din România. Iar în acel sezon, unii credeau, cu tărie, că „Bibi“, cu părinți români, dar născută în Canada, chiar va depăși performanțele Simonei! Aceasta era o posibilitate reală, având în vedere că Andreescu a făcut un sezon excelent, cu trofee cucerite la Indian Wells, Toronto și US Open. Atenție: la New York, canadianca a bătut-o pe o legendă vie a tenisului în finală: 6-3, 7-5 cu Serena Williams!

Așadar, așteptările de la Andreescu – a făcut primii pași în tenis la Pitești – au fost justificate. Din păcate, finalul acelui sezon 2019 de vis a fost... de coșmar. Pentru că „Bibi“ s-a accidentat chiar la un meci cu Halep, pierdut la Turneul Campioanelor (6-3, 6-7, 3-6), și nu și-a mai revenit nici până în ziua de astăzi!

Concret, 2020 a fost un an pierdut, integral, fără niciun meci! Apoi, și din cauza unui anturaj prost, dar și kilogramelor în plus (problemă cu care se confruntă și acum!), Andreescu s-a zbătut în mediocritate, în 2021 și 2022. Dovadă și faptul că a încheiat fiecare an pe locul 46 WTA, departe de locul 5 pe care l-a ocupat la finalul acelui sezon de referință, în 2019. Din păcate pentru „Bibi“, căderea ei chiar s-a accentuat în 2023. Ea a adunat mai multe eșecuri decât victorii (a avut 15 partide câștigate din 31) și, momentan, a alunecat până pe locul 95 WTA!

Confruntată, din nou, cu probleme medicale, Andreescu n-a mai jucat nicăieri din august, când a fost învinsă în turul I, la Montreal, de italianca Camila Giorgi (53 WTA), scor 3-6, 2-6. Mai grav e că, după cum a anunțat de curând, „Bibi“ va lipsi de pe teren și în prima parte a sezonului 2024. Ea a confirmat că va absenta de la Australian Open (14-28 ianuarie), însă speră să revină la Indian Wells (4-17 martie).

Fără tenis, Andreescu s-a apucat de scris cărți pentru cei mici. Și chiar a fost în România pentru a-și promova cartea. Cu acest prilej, a și vorbit cu Digi 24, spunând că se bucură, de fiecare dată când ajunge la noi.

Mă bucur foarte mult să văd românii peste tot pe unde mă duc. În America, în Asia, în Europa. Pentru mine, asta înseamnă foarte mult. Părinții mei sunt români, eu am început tenisul în România, chiar în Pitești. Părinții s-au născut în Vâlcea și pentru mine e minunat. Acasă pentru mine e Monaco, dar în sufletul meu e România, pentru că părinții mei sunt aici. Am făcut școala aici, de la 7 la 9 ani. A fost greu, pentru că eu m-am născut în Canada, acolo m-am născut. Când vin în România, sunt foarte fericită, pentru că îmi văd familia. Îmi place și mâncarea românească sarmale, mămălingă cu brânză, gogoși“, a spus Andreescu pentru Digi 24.

Emma Răducanu
Emma Răducanu

Emma Răducanu se consolează cu banii

O altă jucătoare cu sânge românesc, care și-a scos capul în tenisul de nivel înalt peste noapte și, din păcate, s-a și stins la fel de repede e Emma Răducanu (21 de ani). Mama ei e chinezoaică, iar tatăl ei e românul Ion, devenit Ian după plecarea în Marea Britanie.

În septembrie 2021, Emma, la 18 ani și 10 luni, a scris istorie la New York: venită de pe locul 150 WTA, Răducanu a pornit din calificările US Open și, după două săptămâni incredibile, a cucerit trofeul după zece victorii (trei în calificări, șapte pe tabloul principal) fără set pierdut! Astfel, Emma a devenit prima sportivă din Era Open (începută după 1968) care a câștigat US Open, venind din calificări.

La vremea respectivă, lumea era convinsă că Răducanu va domina circuitul WTA, ani la rând. Din păcate, nu s-a întâmplat deloc așa! De fapt, victima unor decizii proaste luate de tatăl ei, cu antrenori schimbați ca pe șosete, puștoaica de 18 ani s-a dus în cap. După un 2021 în care a încheiat anul pe locul 19 în lume, Emma a coborât până pe 78 WTA în 2022, iar acum, accidentată și operată din luna mai, ocupă locul... 299 WTA! Ea și-a reluat, totuși, antrenamentele și speră să fie pe teren, la Australian Open 2024.

Până atunci, consolarea lui Răducanu e una importantă! La ora actuală, ea e sub contract cu niște branduri colosale, precum Porsche, Nike, British Airways, Evian, Dior, Tiffany's și Vodafone. Și are venituri anuale de pest 15 milioane de dolari din marketing.

Simona Halep cu trofeul de la Wimbledon
Simona Halep cu trofeul de la Wimbledon

„Simo“, Bianca și Emma la turneele de Grand Slam

Simona Halep (Suspendată pentru dopaj)

*Are două trofee la French Open 2018 și Wimbledon 2019. Plus finale jucate la French Open 2014 și 2017 și la Australian Open 2018. De asemenea, a atins patru semifinale majore (Wimbledon 2014, US Open 2015, Australian Open 2020 și Wimbledon 2022).

Bianca Andreescu (accidentată)

*A cucerit trofeul US Open 2019. În rest, cel mai bun rezultat l-a avut în 2021, când s-a oprit în optimile întrecerii de la New York.

Emma Răducanu (în pregătiri pentru a reveni în 2024)

*A câștigat US Open 2021. Până la această performanță, atinsese, în același sezon, optimile de la Wimbledon. După 2021, n-a depășit niciodată turul II al unui turneu de Grand Slam.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite