Halep, emoții mari după anunțul australienilor: Cum arată lista pentru primul Grand Slam al anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până vom vedea cum va evolua situația Simonei în scandalul de dopaj, care dă semne că decurge bine pentru sportiva de 31 de ani, s-a anunțat lista jucătorilor aflați pe tabloul principal de la Australian Open 2023 (16-29 ianuarie).

Simona Halep speră să-i fie ridicată suspendarea înainte de Australian Open 2023.
Simona Halep speră să-i fie ridicată suspendarea înainte de Australian Open 2023.

Aici, în proba feminină, România are cinci sportive, potrivit jurnalistului freelancer, Daniel Radu: Irina Begu (34 WTA), Sorana Cîrstea (38 WTA), Ana Bogdan (48 WTA), Jaqueline Cristian (65 WTA, clasament protejat) și Patricia Țig (65 WTA, clasament protejat).

În funcție de situația lui Halep, dar și de eventualele retrageri, numărul româncelor aflate pe tablou poate ajunge chiar la șapte. Pentru că „Simo“ are asigurată prezența la Australian Open, în cazul ridicării suspendării, iar Gabriela Ruse (105 WTA) poate urca și ea pe tablou, dacă vor fi mai multe retrageri până la startul competiției.

Deocamdată, primele românce și-au anunțat programul de pregătire înainte de Australian Open 2023. Astfel, după cum a anunțat jurnalistul Daniel Radu, după 1 ianuarie, Irina Begu va juca la Adelaide, în timp ce Sorana Cîrstea e prima rezervă în cadrul aceluiași turneu și i se va alătura pe tablou Irinei, în următoarele săptămâni.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite