Gustul acru al petrodolarilor: Afacerea românească din care reiese că banii nu aduc doar fericirea

0
Publicat:

În sărăcia din fotbalul nostru intern, o propunere de două milioane de euro pentru un jucător de 29 de ani e una de nerefuzat! Mai ales când ea vine din zona arabă.

Saudiții au început să investească masiv în sport
Saudiții au început să investească masiv în sport

Exact așa s-a întâmplat și în cazul lui Marko Dugandžić. Pe care Rapid nu l-a putut ține, când Al-Taee, la care ulterior a ajuns și antrenorul Laurențiu Reghecampf, l-a ofertat. Explicația e simplă: pe lângă suma propusă pentru giuleșteni, în joc a fost și un salariu mult mai mare pentru vârful adus de la CFR Cluj. Vorbim despre un contract de aproape 1,5 milioane de dolari pe sezon. Practic, o sumă care era imposibil de egalat de către Rapid. Și, în asemenea condiții, dacă nu dai drumul jucătorului, în mod clar, acesta nu va mai pune „osul la treabă“, știind că a ratat o oportunitate financiară uriașă.

Dugandzici, în momentul semnării contractului cu Al-Taee
Dugandzici, în momentul semnării contractului cu Al-Taee

Așadar, Dugandžić a ajuns în Regat în schimbul unei oferte de nerefuzat. Doar că singurul câștig în această afacere, atât pentru el, cât și pentru Rapid, a fost din punct de vedere financiar. Pentru că, dacă analizăm mutarea din punct de vedere strict sportiv, a pierdut și Marko, dar și clubul Rapid. În primul rând, la Al-Taee, Dugandžić e de nerecunoscut! În Superliga noastră, el marca pe bandă, dovadă și faptul că, până la transferul la Al-Taee avea 6 goluri în 7 partide disputate în actuala ediție de campionat! La fel au stat lucrurile și în sezonul trecut: 22 de goluri în 37 de partide jucate în Superligă pentru formația giuleșteană.

Acum, la Al-Taee, ocupanta locului 13 din 18 în prima ligă saudită, Dugandžić are... un gol! Deși a fost folosit în 12 partide și a adunat 872 de minute pe teren în campionat, croatul a punctat o singură dată, pe 27 octombrie, într-o victorie cu Al-Riyadh (3-2). În rest, „secetă“.

Și Rapid suferă fără Dugandžić, mai ales că, după plecarea acestuia l-a pierdut și pe Albion Rrahmani (23 de ani). Atacantul kosovar adunase 6 goluri în 6 meciuri, dar s-a „rupt“ la prima convocare la națională și mai are de tras până să fie apt din nou. Fără un vârf autentic de calitate, Rapid s-a blocat la zero. De altfel, șase din ultimele nouă partide oficiale ale bucureștenilor s-au încheiat cu același scor: 0-0.

Top 5 vânzări în Superliga noastră în acest sezon

Nume Traseu Suma afacerii

Adrian Mazilu Farul – Brighton 3.000.000

Enes Sali Farul – FC Dallas 2.780.000

Marko Dugandžić Rapid – Al-Taee 2.000.000

Nana Boateng CFR Cluj – Jeonbuk 2.000.000

Simone Scuffet CFR Cluj – Cagliari 2.000.000

Sursă: transfermarkt.com

Sumele sunt exprimate în euro

Superliga 2023-2024, etapa a 21-a (ultima din 2023)

Marți

FC U Craiova 1948 – Petrolul 2-0

Poli Iași – FCSB 1-3

Miercuri

UTA – Universitatea Craiova 2-2

Farul Constanța – Rapid 0-0

Joi

Hermannstadt – Sepsi 1-1

CFR Cluj – Universitatea Cluj 4-0

Vineri

Oțelul Galați – Botoșani 17.30

Dinamo – Voluntari 20.30

Clasament

1. FCSB 21 13 5 3 38-20 44

2. CFR Cluj 21 10 6 5 37-21 36

3. Universitatea Craiova 21 9 7 5 31-23 34

4. Rapid 21 8 9 4 34-22 33

5. Sepsi 21 8 6 7 27-25 30

6. Farul Constanța 21 8 6 7 30-31 30

7. Hermannstadt 21 6 11 4 27-23 29

8. Universitatea Cluj 21 7 8 6 28-31 29

9. FC U Craiova 1948 21 8 3 10 33-33 27

10. Petrolul 21 5 12 4 22-22 27

11. Oțelul Galați 20 5 11 4 22-20 26

12. UTA 21 5 9 7 23-28 24

13. Voluntari 20 6 6 8 26-33 24

14. Poli Iași 21 5 8 8 25-31 23

15. Dinamo 20 3 4 13 12-31 13

16. Botoșani 20 0 9 11 18-39 9

*Locurile 1-6 intră în play-off (tur-retur, în total 10 etape).

*Locurile 7-16 vor continua în play-out (manșă unică, în total 9 etape).

*Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locurile 2 și 3 din play-off, în Europa Conference League.

*Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

*Locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite