Gică Hagi se arată bulversat: explicațiile sale le intră jucătorilor pe-o ureche și le ies pe alta
0Campioana Farul a obținut vineri seara doar un egal pe terenul lui Sepsi, 1-1, iar antrenorul Gică Hagi spune că nu înțelege de ce jucătorii săi au ”uitat” fotbalul. Nemulțumit, managerul dobrogenilor și-a ”mitraliat” elevii, despre care a spus că au stat pe teren în primele 45 de minute.

„Prima repriză am fost zero, dar în a doua meritam să câștigăm. N-am avut șansă la golul lui Sepsi. Prima repriză a fost inexplicabilă, am stat pe teren. Am pus presiune cât de cât în partea a doua, am încercat să ieșim la joc, au venit și ocaziile.
Din 2017 le arăt imagini cu principiile pe care le avem, cred că ele conving. Avem o identitate, principii clare, trebuie să le folosim în teren, toată lumea să meargă în aceeași direcție. Sunt bulversat din cauza primei reprize. N-am făcut presiune deloc. Ne facem că jucăm dacă evoluăm așa. Noi am pregătit meciul cum trebuie, știam sistemul lor, i-am analizat, știam ce trebuie să facem. Dar prima repriză nu am jucat cum trebuie”, a declarat Gică Hagi, la Orange Sport.
Farul e pe locul 5 în play-off, iar pentru a fi sigură că prinde cupele europene trebuie să ajungă pe podium. Locul 4 nu oferă certitudine în privința accederii în Europa, totul depinzând de numele câștigătoarei Cupei României.