Drăgușin a greșit la un gol, Fiorentina a pierdut din nou
Radu Drăgușin a fost integralist în meciul pe care Fiorentina l-a pierdut (1-3), pe teren propriu, cu Como. Echipa românului se află pe penultimul loc în Serie A.

Internaționalul român a fost socotit vinovat la golul marcat de Douvikas, în minutul 56. Pentru evoluția sa, internaționalul român a fost notat cu 5 și 6. Site-ul cotidianului „Gazzetta dello Sport” a notat că „Douvikas l-a lăsat pe Drăgușin în afara jocului și l-a învins pe De Gea pentru a treia oară”. Tutto Mercato Web, în schimb, a avut un comentariu ceva mai îngăduitor: „Colegii săi din apărare au și ei vina lor că l-au lăsat singur și izolat la golul lui Douvikas, dar nu a reușit să îi facă față unu la unu grecului, iar faza a decis meciul”.
După ce l-a notat cu 5, Firenze Viola a scris: „Mai puțin copleșit decât alții, s-a comportat destul de bine, deși întreaga linie defensivă a fost luată prin surprindere la al doilea gol al lui Como. Nu același lucru se poate spune despre momentul în care Douvikas l-a fxat și a marcat al treilea gol, profitând de spațiul lăsat”. Aflat la al 9-lea meci pentru Fiorentina, Radu Drăgușin a avut un procentaj al paselor reușite de 90% (38 din 42).
În urma acestui eșec, Fiorentina staționează pe penultimul loc (19) din Serie A, cu doar 4 puncte.
În aceeași rundă, Frosinone, echipa atacantului român Daniel Bîrligea, s-a impus cu 4-2, acasă, în faţa lui Sassuolo. Internaționalul român a fost introdus pe teren în minutul 90.




















































