CTP, descriere savuroasă după victoria obţinută de Halep: „A învins această ursoaică cu pui, extrem de periculoasă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Tudor Popescu
Cristian Tudor Popescu

Cristian Tudor Popescu a analizat meciul pe care Simona Halep (2 WTA) l-a câştigat în faţa Victoriei Azarenka (Belarus, 683 WTA), sportivă care a născut un băieţel în luna decembrie.

Simona Halep a trecut de Victoria Azarenka de o manieră impresionantă şi e la un meci de a deveni, în premieră, lider mondial.

Constănţeanca de 25 de ani nu va avea însă o misiune uşoară în sferturi, deoarece viitoarea ei adversară n-a pierdut niciodată în faţa lui Halep în turneele organizate de WTA, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Până la următoarea confruntare pentru Simona, Cristian Tudor Popescu a analizat la Digi 24 duelul pe care românca l-a câştigat, astăzi, cu Victoria Azarenka.

Ce a spus?

*Rareori am văzut un meci la care să nu corespundă scorul la nivelul de tensiune de pe teren.

*Să ne bucurăm că a învins-o pe această ursoaică cu pui, extrem de periculoasă. În orice moment, jocul se putea întoarce. Putem spune că Simona a câştigat meciul în primul set când a rezistat năvalei, asediului Viktoriei Azarenka. Aceasta a venit cum îi e felul de a ataca, a început în trombă şi a presat-o pe Simona, dar Simona i-a trimis suficient de multe mingi înapoi în primul set, pentru ca Viktoria Azarenka să nu poată câştiga repede. Aşa că Azarenka nu a putut face faţă ritmului ei năvalnic.

*A fost o victorie fără probleme, dar tensiunea s-a menţinut, pentru că Azarenka este o mare jucătoare, dar care nu mai are suficientă susţinere fizică pentru jocul ei de ritm.

*Urmează un meci greu pentru Simona (n.r. – cu Johanna Konta). Se joacă pe iarba extrem de familiară englezoaicei, va avea de partea ei tribuna şi este o foarte bună jucătoare de iarbă, de atac.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite