Carlos Alcaraz, cadou pentru Novak Djokovici. Sârbul spune mulțumesc, cu gândul la trofeul 11 la AO

0
Publicat:

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale Australian Open de Alexander Zverev și spune adio turneului de la Antipozi. Nu înainte de a-i face un cadou lui Novak Djokovici, care e sigur că își va păstra prima poziție în clasamentul mondial indiferent de rezultatele din semifinală sau din posibila finală.

Carlos Alcaraz a ratat șansa de a deveni lider mondial. Foto Getty images
Carlos Alcaraz a ratat șansa de a deveni lider mondial. Foto Getty images

Alexander Zverev a produs ieri marea surpriză la Australian Open, trecând de al doilea jucător al lumii, Carlos Alcaraz, cu 6-1, 6-3, (2) 6-7, 6-4, în puțin peste 3 ore. Germanul se va duela mâine pentru un loc în marea finală cu Daniil Medvedev, în timp ce ibericul pleacă acasă cu o dublă dezamăgire: în primul rând, că nu a reușit să triumfe la Melbourne, apoi pentru că a ratat șansa de a redeveni numărul 1 în lume.

Astfel, Novak Djokovici, aflat în cursa pentru titlul cu numărul 11 la AO, e sigur de faptul că la finalul primului turneu de Grand Slam al anului își va păstra poziția de lider mondial. Ba chiar mai mult, cel puțin până pe 19 februarie, timp în care ca aduna un total de 412 săptămâni pe primul loc în clasamentul ATP, record aproape imposibil de doborât.

Carlito ar putea pierde la finalul Australian Open și poziția a doua în ierarhia ATP. El ar putea fi depășit de rusul Daniil Medvedev, însă numai dacă rusul câștigă marele trofeu la Antipozi.

Australian Open, sferturi de finală

Masculin

Novak Djokovici (1 ATP) - Taylor Fritz (12 ATP)               7-6 (3), 4-6, 6-2, 6-3

Jannik Sinner (4 ATP) - Andrey Rublev (5 ATP)                6-4, 7-6 (5), 6-3

Hubert Hurkacz (9 ATP) - Daniil Medvedev (3 ATP)         6-7 (4), 6-2, 3-6, 7-5, 4-6

Alexander Zverev (6 ATP) - Carlos Alcaraz (2 ATP)           6-1, 6-3, 6-7 (2), 6-4

Feminin

Marta Kostiuk (37 WTA) - Coco Gauff (4 WTA)                   6-7 (6), 7-6 (3), 2-6

Barbora Krejcikova (11 WTA) - Aryna Sabalenka (2 WTA)   2-6, 3-6

Linda Noskova (50 WTA) - Dayana Yastremska (93 WTA)    3-6, 4-6

Anna Kalinskaya (75 WTA) - Qinwen Zheng (15 WTA)          7-6 (4), 3-6, 1-6

Semifinale

Mâine: Gauff - Sabalenka, Yastremska - Zheng

Vineri: Djokovici - Sinner, Medvedev - Zverev

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite