„Boala românească“ de care ar trebui să ne ferim: pericolul care poate strica bucuria meciului cu Ucraina

0
Publicat:

Desigur, după 3-0 cu Ucraina, se vorbește cu totul altfel despre naționala României, în primul rând, în țară. Din păcate, fix în astfel de momente, după o mare reușită, avem o capacitate istorică de a furniza o mare dezamăgire!

Radu Drăgușin. FOTO: Facebook
Radu Drăgușin. FOTO: Facebook

Generația de Aur a făcut asta, la Mondialul din 1994. După 3-1 cu Columbia, Hagi și compania au fost zdrobiți de Elveția, scor 1-4, în meciul imediat următor. Din fericire, s-au redresat apoi și au avansat până în sferturi.

Revenind la naționala de acum, pentru tricolori urmează partida cu Belgia de sâmbătă (ora 22.00, Pro TV, platforma VOYO). Adică, o adversară care a dezamăgit în prima etapă, pierzând în fața Slovaciei (0-1). Cum ne trebuie un punct, ca să ne asigurăm prezența în optimile Euro 2024, ar fi mare păcat să nu profităm de criza belgienilor. De aici, și avertismentul lui Mircea Lucescu (78 de ani): „Victoria aceasta cu Ucraina e importantă doar dacă aduce o altă victorie. Să nu însemne un sfârşit, ci din contră, să fie un motiv extraordinar de a continua la fel şi chiar mai bine în meciul cu Belgia“.

Și Gheorghe Hagi (59 de ani) a avut un discurs similar: „Băieții să rămână cu picioarele pe pământ! Să o luăm de la capăt şi să câştigăm cu Belgia acum. Am zis de acum o lună, că primele două meciuri le câştigăm şi cu Slovacia facem egal“.

Partida cu Belgia a fost prefațată și de Victor Pițurcă pentru gsp.ro:N-are de ce să ne fie teamă de Belgia, care nu mai e o echipă de speriat. Trebuie să ne păstrăm concentrarea, avantajul psihologic al momentului, să jucăm la fel de lucid, de exact și putem obține un rezultat care să ne ducă în următoarea fază a competiției“.

*Edward Iordănescu, selecționer România: E infinit mai ușor să gestionezi un moment de euforie decât unul de cumpănă. Ne vom bucura echilibrat după meciul cu Ucraina, iar de a doua zi reîncepem munca.

Reporterul „Adevărul“, Paul Cirican, un jurnalist cu peste două decenii de experiență, prezent la mai multe competiții majore de-a lungul anilor, va transmite din Germania. De acolo, va realiza reportaje și va urmări parcursul tricolorilor la turneul final.

Când și unde joacă România la Euro 2024, în grupa E

*17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina 3-0 (Munchen), Belgia – Slovacia 0-1 (Frankfurt)

*21 iunie: Slovacia – Ucraina (Dusseldorf, 16.00)

*22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22.00)

*26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19.00), Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19.00)

Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune patru locuri trei din toate cele șase grupe Euro 2024.

Pro TV, Pro Arena și platforma VOYO transmit Campionatul European din Germania. Echipa de comentatori va fi formată din Cristian Pintea, Ion Alexandru, Mihai Dedu și Andrei Grecu.

Lotul României

*Portari: Niță (Gaziantep), H. Moldovan (Atletico Madrid), Târnovanu (FCSB)

*Fundași: Rațiu (Rayo Vallecano), Mogoș (CFR Cluj), Drăgușin (Tottenham), Racovițan (Rakow), Rus (Pafos), Nedelcearu (Palermo), Burcă (Al-Okhdood), Bancu (Universitatea Craiova)

*Mijlocași: Sorescu (Gaziantep), M. Marin (Pisa), Cicâldău (Konyaspor), R. Marin (Empoli), Stanciu (Damac), Șut (FCSB), Olaru (FCSB), Man (Parma), Mihăilă (Parma), I. Hagi (Alaves), Coman (FCSB)

*Atacanți: Drăguș (Gaziantep), Pușcaș (Bari), Alibec (Muaither), Bîrligea (CFR Cluj)  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite