„Oaia neagră“ a României la Euro 2024: nemții au dat o pedeapsă exemplară pentru fanul care a intrat pe teren
0România a zdrobit Ucraina, scor 3-0, și acum e adorată la nivel mondial, după cum Adevărul a arătat aici. Nu doar fotbaliștii lui Edward Iordănescu au impresionat la Munchen, dar și fanii tricolorilor, prezenți în tribune, au fost la înălțime. Din păcate, printre ei s-au aflat și niște indivizi care s-au gândit că ar fi cazul să se facă de râs.
La un moment dat, în repriza a doua, doi suporteri români au coborât din tribune, iar unul dintre ei a și reușit să pătrundă pe gazon, când urma să fie executat un corner. Acesta a fost escortat în afara terenului de forțele de ordine și, după meci, Fanatik a aflat ce a pățit acest suporter pentru gestul său prostesc. Concret, deși s-a dus până în Germania pentru acest European, fanul care sfidat regulile nu va mai vedea niciun meci din tribune. Ceea ce a recunoscut, în dialog cu reporterii Fanatik.
„Nu regret interdicția, e numai pentru Euro 2024. Am intrat pe teren din instinct“, a explicat Florin care e din Urziceni.
Reporterul „Adevărul“, Paul Cirican, un jurnalist cu peste două decenii de experiență, prezent la mai multe competiții majore de-a lungul anilor, va transmite din Germania. De acolo, va realiza reportaje și va urmări parcursul tricolorilor la turneul final.
Când și unde joacă România la Euro 2024, în grupa E
*17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina 3-0 (Munchen), Belgia – Slovacia 0-1 (Frankfurt)
*21 iunie: Slovacia – Ucraina (Dusseldorf, 16.00)
*22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22.00)
*26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19.00), Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19.00)
Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune patru locuri trei din toate cele șase grupe Euro 2024.
Pro TV, Pro Arena și platforma VOYO transmit Campionatul European din Germania. Echipa de comentatori va fi formată din Cristian Pintea, Ion Alexandru, Mihai Dedu și Andrei Grecu.
Lotul României
*Portari: Niță (Gaziantep), H. Moldovan (Atletico Madrid), Târnovanu (FCSB)
*Fundași: Rațiu (Rayo Vallecano), Mogoș (CFR Cluj), Drăgușin (Tottenham), Racovițan (Rakow), Rus (Pafos), Nedelcearu (Palermo), Burcă (Al-Okhdood), Bancu (Universitatea Craiova)
*Mijlocași: Sorescu (Gaziantep), M. Marin (Pisa), Cicâldău (Konyaspor), R. Marin (Empoli), Stanciu (Damac), Șut (FCSB), Olaru (FCSB), Man (Parma), Mihăilă (Parma), I. Hagi (Alaves), Coman (FCSB)
*Atacanți: Drăguș (Gaziantep), Pușcaș (Bari), Alibec (Muaither), Bîrligea (CFR Cluj)