Arabia Saudită îl pune la zid pe Mancini: reacție acidă după gestul bulversant al italianului VIDEO

0
Publicat:

Preşedintele Federaţiei Saudite de Fotbal a apreciat drept "complet inacceptabilă" plecarea selecţionerului Roberto Mancini înainte de încheierea seriei de lovituri de departajare (2-4), soldată cu eliminarea echipei Arabiei Saudite de către Coreea de Sud, în optimile de finală ale Cupei Asiei.

Roberto Mancini are contract cu saudiți până în 2027
Roberto Mancini are contract cu saudiți până în 2027

"Plecarea antrenorului este complet inacceptabilă şi vom discuta asta cu el, pentru a înţelege de ce a făcut aşa ceva", a declarat Yasser Al-Misehal pentru postul SSC, difuzorul competiţiei în Arabia Saudită.

"Eu credeam că s-a încheiat", a justificat Mancini (59 ani) după meci.

"El trebuie să ne explice punctul său de vedere, iar noi vom decide ce măsuri vom lua", a mai spus Yasser Al-Misehal, adăugând totodată: "Tehnic, noi suntem mulţumiţi de prestaţia realizată la Cupa Asiei".

Selecţionerul echipei Arabiei Saudite, italianul Roberto Mancini, ocupă banca tehnică din luna august după ce a demisionat de la cârma naţionalei Italiei. Fostul selecţioner al "Squadrei Azzurra" a semnat un contract cu Federaţia din Arabia Saudită valabil până în 2027, cu un salariu anual net de 25 de milioane de dolari.

VEZI CUM PLEACĂ MANCINI LA VESTIAR ÎNAINTE DE FINALUL PARTIDEI

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite