Serghei Mizil, de nerecunoscut în rolul interlopului Fane Măreț: „Am ajuns să mă simt mai bine în pușcărie!”
0Serghei Mizil face un rol spumos în cea mai nouă comedie românească. Fiul unui fost demnitar comunist, Mizil a intrat acum în pielea unui personaj controversat, un infractor, care își petrece timpul mai mult prin închisoare.
În filmul „Visul”, regizat de Cătălin Saizescu, Serghei interpretează un persoanj certat cu legea care intră în tot felul de probleme. „Personajul meu este un infractor, un interlop care are mulţi ani de pârnaie. Poate sunt distribuit după faţă şi temperament”, a spus Serghei, în exclusivitate pentru Click!
Serghei, în vârstă de 70 de ani, îl interpretează pe Fane Măreţ, despre care spune că e un personaj complex. „La un moment dat am ajuns să mă simt mai bine în puşcărie decât în libertate, ca personajul meu, cumva, care la un moment dat îşi dă seama că în puşcărie este cine este şi afară e un nimeni. Mă amuză mult felul cum m-au îmbrăcat în acest film şi multe alte lucruri, mă bucur că lumea râde în sală cum apar”, a declarat Serghei Mizil.
Citește articolul complet pe click.ro
Fiul unui demnitar comunist
Serghei Mizil a absolvit Arte Plastice, obținând o diplomă de pictor, și o perioadă a profesat. A făcut rochii sau curele pentru Fondul Plastic, a vândut tablouri inclusiv în străinătate, beneficiind, ca fiu de activist de Partid, de privilegiul unui pașaport. A fost un apropiat al lui Nicu Ceaușescu, fiul dictatorului Nicolae Ceaușescu. Alături de acesta a dus o viață de noapte tumultuoasă, frecventând baruri și restaurante cunoscute în epocă; din cercul celor doi mai făceau parte și alți fii de demnitari comuniști sau de persoane sus-puse, precum Mădălin Voicu, Jean Maurer, fiul lui Ion Gheorghe Maurer, nepoții lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ghiță, Sanda și Mândra, Gino Iorgulescu, Irinel Columbeanu sau Sașa Marinescu. Mama lui Sașa, Violeta Marinescu, a fost primul colonel de Securitate femeie din România. Serghei Mizil a fost coleg de școală cu Sorin Oprescu, scrie wikipedia.org