Radu Gheorghe: „Diferenţa între teatru şi film este aceeaşi dintre o femeie şi o gonflabilă!“. Povestea actorului care și-a rostit primele replici în fața milițienilor VIDEO
0Radu Gheorghe, actorul care astăzi împlinește 73 de ani, și-a rostit primele replici în fața milițienilor din parc. Fidel scenei, el spunea: „Diferenţa între teatru şi film este aceeaşi dintre o femeie şi o gonflabilă!“.
Radu Gheorghe s--a născut la 16 ianuarie 1951, în Tulcea. A studiat vioara la şcoala de muzică, timp de 12 ani.
A absolvit, în 1975, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I. L. Caragiale'' din Bucureşti, la clasa profesorilor Sanda Manu şi Octavian Cotescu.
Primele replici, în fața milițienilor
„Eu eram pregătit să dau la Conservator. În liceu, însă, încă o oportunitate a fost descoperirea echipei de teatru, susţinută de profesoara de limba română. Am intrat imediat în echipă. Am jucat „Înşir’te mărgărite“, am prins curaj, iar când s-a pus în oraş, la Teatrul Popular, „O noapte furtunoasă“, m-am dus la probă. Nu m-au acceptat, pentru că nu aveam dicţie, nu aveam nimic, dar m-au chemat pentru că nu mai era altcineva. L-am jucat pe Spiridon. Eu am avut cel mai mare succes, cel puţin în provincia provinciei: plecam în turneu prin sate, iar ţăranii îi primeau pe artişti cu pâine, sare, vin, friptane. Până la începerea spectacolului, actorii adulţi se cam îmbătau, iar singurul treaz rămâneam eu. Aşa că piesa „O noaptea furtunoasă“ se transforma în „Spiridon şi ceilalţi“. Nu mă mai dădeam jos de pe scenă! Ţăranii râdeau, lumea era fericită, totul era bine. Aşa am prins microbul. Când am ajuns în Bucureşti, mi-am spus: „Dau admiterea o dată. Dacă sunt bun, intru, dacă nu, mă duc la Conservator“, a povestit actorul într-un interviu acordat cotidianului Adevărul în anul 2015.
Pe timpul examenului de admitere, stătea la o rudă, în București. „Stăteam la o rudă, dar la bloc nu se putea repeta în niciun caz. Când pregăteşti un material, trebuie să reciţi tare, să ţipi, mai ştiu eu ce trebuie, să faci mişcare. Atunci am ales să merg în parc, în Herăstrău. Mi se părea cel mai aerisit, nu era atât de populat. Mergeam seara, după nouă-zece, ca să nu întâlnesc pe nimeni. Într-o seară, pe la 12.00, m-au descoperit nişte miliţieni: «Ah, vagabondule, ce faci aici?». Nu arătam ca un vagabond, eram destul de curat, doar că ora era nepotrivită. «Repet. Vreau să intru la teatru». «Ah, şi ai învăţat poezii sau…?» «Am, învăţat». «Eh, noi o să ne aşezăm pe banca asta şi tu ai să ne spui repertoriul!» Am început să le recit, ăştia au râs, le-a plăcut.
La final m-au întrebat: «Mâine de la ce oră vii?». «Mâine vin tot aşa», aşa că am avut spectatori asiguraţi în fiecare seară.
La un moment dat, ultimele repetiţii, le făceam când începea să se crape de ziuă, în drum spre staţia de autobuz, pentru că mi se părea că sunt singur în staţie. La un moment dat, am simţit o privire în ceafă, când mă uit, era o mamă care îşi ţinea copilul în braţe şi mă privea speriată, credea că sunt unul violent“.
Cenaclul Flacăra: „Am făcut toate experimentele care mi-au trecut prin minte“
O perioadă, Radu Gheorghe a făcut partea din „Fenomenul Cenaclul Flacăra“. „E foarte greu, după atâta timp, să judeci o mişcare care a fost atât de populară. Nu poţi, cu gândirea şi cu libertăţile de acum, să judeci o perioadă în care nu exista deloc libertate. Gândeşte-te că, atunci când eşti sub apă şi se termină aerul din plămâni, vine cineva pe care ai putea să-l numeşti Păunescu şi te scoate la suprafaţă pentru o gură de aer. Aşa a fost pentru public. Unde să se ducă altundeva? Ce alternativă era? Acea gură de aer şi de speranţă că, prin artă, poezie, muzică folk, eram, totuşi, mai aproape de Occident. Se cânta „Vânare de vânt“...Am făcut toate experimentele care mi-au trecut prin minte. Nu aş fi putut să le fac într-o sală de teatru“.
„Cenaclul“, continuă artistul, „era o platoşă, pentru că toţi artiştii se simţeau protejaţi. Păunescu îi lua sub aripa lui pe artişti. După prima mea apariţie pe scenă în faţa publicului, în cronica Cenaclului, în dreptul numelui meu, era un singur cuvânt: „Adjudecat“. Asta a fost prima mea cronică. Ei bine, dacă nu ai fi avut această platoşă, ar fi trebuit să demonstrezi atâtor capete pătrate că nimic din ceea ce faci tu nu e subversiv. Răspunsul era: „Mai bine, nu“. El mai striga: „Lumină, luptă, libertate! Trăiască Partidul, trăiască Ceauşescu, trăiască poporul! Şi acum să cântăm jos toţi!“.
Într-un interviu acordat publicației Adevărul de Seară Tulcea, actorul spunea: „Diferenţa între teatru şi film este aceeaşi dintre o femeie şi o gonflabilă!“
Spunea despre el că este un talent, iar acesta nu este meritul lui. „Nu, nu mă laud. Nu am cum să mă laud cu ceva pentru care nu am nicio responsabilitate. Am talent, iar talentul a fost dat din naștere, este de la Dumnezeu“, zâmbește actorul.
„Pe de o parte am o responsabilitate față de cei de acasă. Vreau să fiu cât mai sus, pentru ei, pentru a-i face mândri. Pe de altă parte, știu că există încă mentalitatea: «Ei, și ce știe el să facă și eu nu? El a avut doar noroc, atâta tot». Și nu vreau să gândescă cineva așa despre mine“, mărturisea actorul în anul 2011.
Radu Gheorghe a debutat în 1975, în piesa ''Ferma'' de Eugene O'Neill. A jucat pe scenele Teatrului Naţional, Teatrului Bulandra, Teatrului Ţăndărică, Teatrului Mic, Teatrului Foarte Mic, Teatrului de Artă Bucureşti, remarcându-se în spectacole precum: ''Revizorul'', ''Omul-orchestră'', ''Ucenicul vrăjitor'', ''Dl. Valentino'', ''Ploşniţa'', ''Harap alb'', ''Coana Chiriţa'', ''Aventură în banal'', ''Cavoul de familie'', ''A treia ţeapă'', ''Caligula'', ''Romulus cel Mare'', ''Câştigătorul trebuie ajutat'', ''Prinţesa şi Ecoul'', ''Carte de vizită'', ''Arta improvizaţiei'', ''Ludwig, Niccolo & Jo.'', ''Inimă de câine'', ''Profesiunea Doamnei Warren'', "D'ale Carnavalului'', ''Coada'' ş.a.
Pe marele ecran
Pe marele ecran au rămas memorabile rolurile sale din filme ca: ''Mireasa din tren'' (1979), ''Semnul şarpelui'' (1981), ''Grăbeşte-te încet'' (1981), ''Un echipaj pentru Singapore'' (1981), ''Ana şi hoţul'' (1981), ''Căruţa cu mere'' (1983), ''De dragul tău, Anca!'' (1983), ''Rămăşagul'' (1984) ş.a., potrivit volumului ''1234 cineaşti români'' (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996). A jucat, de asemenea, în filmele ''Harababura'' (1990), ''Lotus'' (2004), în piese de teatru la televiziune, precum şi în numeroase emisiuni de varietăţi.
În 1991, după un turneu efectuat, împreună cu alţi artişti români, în Statele Unite ale Americii, Radu Gheorghe a ales să rămână acolo vreme de câţiva ani. După revenirea definitivă în ţară în 1997, a fost unul dintre promotorii spectacolelor de stand-up comedy, fiind angrenat totodată în numeroase proiecte artistice, atât la teatre din Bucureşti, cât şi din ţară. A fost şi profesor asociat la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", conform Agerpres.
Se încarcă comentariile...
