Nicu Alifantis, premiat de Casa Regală. Ce distincţie i-a oferit Principesa Margareta

0
Publicat:

În cadrul unei ceremonii desfăşurate luni seară la Palatul Regal din București, în sala Tronului, alături de alte personalităţi din diverse domenii, cantautorul Nicu Alifantis a primit din partea Principesei Margareta Ordinul Coroana României în grad de Cavaler.

Principesa Margareta i-a înmânat lui Nicu Alifantis medalia. Foto: captură video
Principesa Margareta i-a înmânat lui Nicu Alifantis medalia. Foto: captură video

Palatul Regal din București a găzduit o nouă ceremonie regală, în cadrul căreia compozitorul și interpretul Nicu Alifantis a fost decorat de Casa Regală a României. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, i-a conferit artistului Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, recunoscând astfel meritele sale excepționale în domeniul artei și contribuțiile sale remarcabile la cultura română, ţinând să marcheze astfel cei 70 de ani pe care artistul i-a împlinit anul acesta, în luna mai.

„Pentru mai bine de cinci decenii s-a dovedit a fi unul dintre principalii compozitori contemporani și un unanim apreciat muzician de folk al României, dezvoltând și documentând acest gen muzial cu caractere naționale”, a spus Principesa Margareta despre Nicu Alifantis, la înmânarea titlului.

La rândul său, artistul a mărturisit că este extrem de emoţionat şi recunoscător şi că o medalie atât de valoroasă este o premieră pentru el.

„Sunt deosebit de emoționat, este o deosebită onoare pentru mine să primesc o astfel de medalie, nu am mai primit până cum așa ceva și pot să vă spun cu mâna pe suflet că este una dintre cele mai valoroase pe care am primit-o de-a lungul carierei mele”, a spus Nicu Alifantis.

Născut la Brăila pe 31 mai 1954, dintr-o familie de origine greco-macedoneană, Alifantis este un pionier al genului folk în România, făcându-se remarcat încă de pe vremea când Adrian Păunescu organiza Cenaclul „Flacăra”. De-a lungul carierei sale, a colaborat cu alţi cunoscuţi artişti, dar şi cu poeţi precum Nichita Stănescu. Versurile poetului, pe muzica lui Nicu Alifantis, au fost adunate în albumul intitulat chiar aşa, „Nichita”, care s-a bucurat de un real succes.

Alte distincţii

Alături de Custodele Coroanei, la ceremonie au fost prezenți și Principele Radu și Principesa Sofia, care au susținut acordarea unor distincții regale unor personalități marcante din România și Republica Moldova, potrivit Agerpres.

* Medalia Custodele Coroanei Române

- Răzvan Apetrei

- Dr. Alexandra Stähli - Universitatea din Berna

* Cavaler Coroana României

- General (r) Corneliu Postu, fost director al Statului Major al Apărării

- Ambasador Gabriela Dancău

- Nicu Alifantis

* Crucea Casei Regale

- Muzica Reprezentativă a MApN

- Brigada 30 Gardă 'Mihai Viteazul'

* Medalia Regală pentru Loialitate

- Patrick Luca, Asociaţia Voluntarilor Invictus

- Nicolae Dobre, Federaţia Română de Oină

- Alexandru Machedon, preşedinte SarNet Chişinău

- Noel Negrea, ANRM Mehedinţi

- Batalionul 33 Vânători de Munte Posada

Totodată, Federaţia Română de Şah a primit înaltul patronaj al ASR Principele Radu.

Au fost acordate şi Burse Regale:

* Universitatea Tehnică a Moldovei

- Bursa Regelui Mihai I - anul V: Efim Ardovan, student în anul VI la Medicină Veterinară;

- Bursa Regina Ana - anul V: Gheorghe Pîrgaru, student în anul III la Agronomie

* Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) Bucureşti

- Bursa Regele Mihai I - anul V: David Bucur, anul III Facultatea de Horticultură, specializarea Horticultură

- Bursa Regina Ana - anul V: Vitalina Sandu, anul III Facultatea de Horticultură, specializarea Peisagistică

* Universitatea de stat din Moldova

- Bursa Regina Maria - anul IV: Irina Petcu, studenta Facultăţii de Biologie şi Geoştiinţe

- Bursa Regele Ferdinand - anul IV: Alexandru Mihalachi, student la Facultatea de Ştiinţe Economice

* ASE Bucureşti

- Bursa Regina Elisabeta - anul VII: Anna Maria Petrache, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale

- Bursa Regele Carol I - anul VII: Mihai Alexandru Niţu, Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine.

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite