Prăjitura preferată a Regelui Mihai. Desertul rapid și delicios pregătit de Principesa Margareta

0
Publicat:

Regele Mihai nu a fost un gurmand, dar el aprecia „discret felurile bune de mâncare”, spunea fiica sa, Principesa Margareta. Iar una dintre prăjiturile sale favorite era New York Cheesecake, un desert rapid și delicios.

Desertul preferat al Regelui Mihai Foto: Cosmin Popescu și Sorin Stanciu/Carte Regală de Bucate
Desertul preferat al Regelui Mihai Foto: Cosmin Popescu și Sorin Stanciu/Carte Regală de Bucate

 De altfel, a fost una dintre prăjiturile favorite ale Regelui Mihai, care nu avea prea multe preferințe culinare și care făcea rareori aprecieri legate de bucate, aspecte precizate de fiica sa cea mare.

Tatăl meu a avut, de-a lungul anilor, câteva feluri de mâncare pe care le-a păstrat printre favoritele lui. Una dintre reţetele lui preferate este New York Cheesecake. Reţeta are o poveste a ei.”, spune Principesa Margareta în volumul său ,,Carte Regală de Bucate”. 

Rețeta a fost învățată de Principesa Margareta în timp ce era studentă. „În primul an la Universitatea din Edinburgh, câțiva studenți am fost invitați la prânz de profesorul nostru principal, numit tutor. Profesorul era un american și a considerat firesc să ne familiarizeze cu rețetele țării lui. La desert, am gustat prima dată New York Cheesecake. La prima vedere, nu mi s-a părut mare lucru. Am privit prăjitura cu suspiciune, dar, gustând-o, mi-am dat seama că era unul din cele mai bune feluri mâncate vreodată”, povestește Principesa Margareta. 

Principesa Margareta și Regele Mihai Foto: familiaregala.ro
Principesa Margareta și Regele Mihai Foto: familiaregala.ro

Când s-a întors acasă, a pregătit rețeta pentru tatăl său, iar Regele Mihai a rămas surprins de gustul desertului. „Când m-am întors la Versoix, în prima vacanță de studentă, am încercat să prepar prăjitura acasă, folosind sfaturile celor de la restaurantul din Edinburgh. I-am oferit tatei o felie, rugându-l să-mi spună dacă e bună sau nu. Regele a făcut o mare descoperire culinară: i-a plăcut atât de mult prăjitura, încât a trebuit să i-o gătesc mereu și mereu, în acea vacanță.”, a mai spus aceasta.

Rețeta de New York Cheesecake pregătită de Principesa Margareta

Ingrediente (pentru 8-10 persoane):

Pentru blat:

300 g biscuiţi digestivi, sfărâmaţi mărunt;

50 g zahăr tos;

80-95 g de unt topit;

o linguriţă de scorţişoară (opţional);

Pentru umplutură:

un plic de gelatină fără aromă;

60 ml apă rece;

450 g brânză cremoasă;

100-150 g zahăr;

un praf de sare;

200 g smântână grasă;

200 g smântână dulce (pentru frişcă);

Pentru topping:

200 g afine ( dacă nu aceți afine, puteți pune zmeură, piersici, căpşuni sau alte fructe);

2 linguri de apă;

100 g zahăr tos;

Puteți dubla cantitatea de ingrediente pentru topping.

Mod de preparare

Blat: Fărâmițați biscuiții într-un robot de bucătărie. Puneți într-un castron mijlociu biscuiții sfărâmați și zahărul, adăugând untul topit și amestecați până când ingredientele se omogenizează și formează o pastă. Dacă doriți, se poate adăuga puțină scorțișoară, după gust. Ungeți cu unt o tavă rotundă de tartă de 20-23 cm în diametru și puneți o folie de aluminiu, pentru ca aluatul să nu se lipească (se poate pune o hârtie de copt, pentru a ușura tăierea și scoaterea blatului din tavă). Presați bine pasta de biscuiți pe fundul și pe laturile tăvii folosind spatele unei linguri sau fundul unui pahar. Cât timp pregătiți umplutura, acoperiți aluatul cu o folie de plastic și puneți-l în frigider, ca să se răcească.

Umplutura: Diluați gelatina în apă rece, amestecați la foc mic până se dizolvă. Bateți brânza cu mixerul sau cu telul până devine o cremă moale. Adăugați încet gelatina, amestecând până ce compoziția devine omogenă. Adăugați zahărul și sarea și continuați să amestecați până compoziția devine ușoară și pufoasă. Într-un castron curat, bateți smântâna dulce pentru frișcă până se întărește. Turnați smântâna grasă peste frișca obținută, apoi adăugați încet amestecul de smântână în compoziția cremoasă. Turnați totul peste blatul de biscuiți și uniformizați suprafața cremei. Puneți la frigider, până se întărește (minimum 4 ore sau, mai bine, peste noapte).

Afinele cu sirop: Puneți într-o tigaie la foc mediu o treime din afine, cu două linguri de apă și 100 g de zahăr, până când zahărul se topește și afinele se sfărâmă. Când amestecul fierbe, învârtiți tigaia, pentru a distribui uniform lichidul. Continuați să fierbeți la foc mediu, până când compoziția se îngroașă și se transformă într-un sirop mai închegat. Strecurați siropul într-un castron, aruncați afinele fierte și lăsați siropul să se răcească la temperatura camerei. Adăugați, în sirop, afinele crude rămase. Amestecați și puneți la frigider.

Servire: Treceți cu paleta de jur-împrejurul prăjiturii înainte să îndepărtați marginea tăvii. Mutați ușor prăjitura pe platoul de servire (acesta trebuie să fie plat, fără bordură). Dacă ați folosit hârtie de copt, tăierea și ridicarea se face mai ușor. Turnați afinele reci și siropul peste cheesecake și serviți rece. Înainte să tăiați prăjitura, introduceți cuțitul în apă fierbinte”, precizează Principesa Margareta.

„Cartea regală de bucate” conţine 64 de reţete culese de Principesa Margareta a României de la mătuşi, unchi şi veri din Familiile Regale ale lumii. Volumul cuprinde amintirile din copilărie, vizitele în Familiile Regale, portrete ale membrilor Familiilor Regale şi experienţele culinare ale Principesei Margareta în ţările în care a trăit.

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite