Asasinii starului rap Jam Master Jay de la Run-DMC, condamnați după 20 de ani de la comiterea crimei: „Erau îngroziți”

0
Publicat:

Unul cele mai grele cazuri de crimă din lumea hip-hop s-a încheiat cu condamnarea a doi bărbați la închisoare, după ce în 2001 l-au ucis pe starul rap Jam Master Jay de la Run-DMC,

Un juriu federal anonim din Brooklyn i-a găsit pe Karl Jordan Jr. și Ronald Washington vinovați de uciderea DJ-ului în 2002, pentru ceea ce procurorii au caracterizat drept o răzbunare pentru o afacere eșuată cu droguri.

Muzicianul a fost ucis în 2001 FOTO wikipedia.org
Muzicianul a fost ucis în 2001 FOTO wikipedia.org

Muzicianul, care se numea Jason Mizell, a fost DJ la platanele Run-D.M.C., un nume care a ajutat hip-hop-ul să pătrundă în curentul muzical pop în anii 1980, cu hituri precum "It's Tricky" și o nouă versiune a piesei "Walk This Way" a trupei Aerosmith.

Lăcomie și răzbunare

La fel ca în cazul uciderii legendelor rap Tupac Shakur și Notorious B.I.G., la sfârșitul anilor 1990, nu au existat arestări mai mulți ani . Autoritățile au avut ponturi, zvonuri și teorii, dar au încercat să convingă martorii să vorbească.

La mai bine de două decenii după ce l-au ucis pe Jason Mizell în studioul său de înregistrări, Jordan și Washington au fost în sfârșit trași la răspundere pentru crima lor cu sânge rece, condusă de lăcomie și răzbunare”, a declarat procurorul american Breon Peace. 

La mai bine de două decenii după ce l-au ucis pe Jason Mizell în studioul său de înregistrări, Jordan și Washington au fost în sfârșit trași la răspundere pentru crima lor cu sânge rece condusă de lăcomie și răzbunare”, a declarat procurorul american Peace. „Victima, cunoscută profesional sub numele de Jam Master Jay, a fost o icoană hip-hop, iar muzica lui Run-DMC s-a născut în Hollis, Queens, chiar în acest district. Le mulțumesc juraților pentru serviciile oferite și le felicit procurorii, detectivii NYPD, atât activi, cât și pensionari, și agenții speciali pentru căutarea justiției pentru victimă, familia sa și comunitatea," arată justice.gov.

Nu este un mister de ce a durat ani de zile pentru a pune sub acuzare și a-i aresta pe inculpați", a declarat reporterilor Breon Peace, procurorul federal din Brooklyn, după verdictul de marți, potrivit Associated Press.

El a spus că martorii cheie „erau îngroziți de faptul că vor fi supuși unor represalii dacă vor coopera cu forțele de ordine".

Omorât de doi apropiați

Jordan, în vârstă de 40 de ani, a fost finul lui Mizell. Washington, în vârstă de 59 de ani, era un vechi prieten care dormea în casa surorii DJ-ului în momentul crimei din 30 octombrie 2002. Ambii bărbați au fost arestați în 2020 și au pledat nevinovat.

Tocmai ați ucis doi oameni nevinovați", a strigat Washington la jurați după verdictul de vinovăție. Susținătorii lui Jordan au izbucnit, de asemenea, la verdict, înjurând juriul.

Numele bărbaților, sau cel puțin poreclele lor, au fost vehiculate timp de decenii în legătură cu acest caz. Autoritățile l-au numit public pe Washington ca suspect în 2007. El a declarat în 2003 pentru revista Playboy că se afla în fața studioului, a auzit împușcăturile și l-a văzut pe "Little D" - unul dintre poreclele lui Jordan - ieșind în fugă din clădire.

„Rănile pot începe să se vindece acum"

Rudele lui Mizell au salutat verdictul și au deplâns faptul că mama sa nu a trăit pentru a-l vedea.

Mă simt de parcă aș fi purtat o greutate de 2.000 de kilograme pe umeri. Iar când acest verdict a venit astăzi, a ridicat-o de pe umeri", a declarat Carlis Thompson, vărul lui Mizell, care și-a șters lacrimile după ce a fost citit verdictul. „Rănile pot începe să se vindece acum".

Mizell a făcut parte din mesajul antidrog al trupei Run-D.M.C., transmis printr-un anunț de serviciu public și versuri precum "nu suntem golani / nu folosim droguri". Dar, potrivit procurorilor și mărturiilor din proces, a strâns datorii după succesul grupului și a lucrat ca intermediar de cocaină pentru a-și acoperi facturile și pentru a-și acoperi găurile financiare provocate de generozitatea pe care o avea față de prieteni.

„A fost un om care s-a implicat în jocul drogurilor pentru a avea grijă de oamenii care depindeau de el", a declarat procurorul general adjunct Artie McConnell în rezumatul său.

Martorii acuzării au declarat că, în ultimele luni ale lui Mizell, acesta avea un plan de a achiziționa 10 kilograme de cocaină și de a o vinde prin Jordan, Washington și un dealer din Baltimore. Dar conexiunea din Baltimore a refuzat să lucreze cu Washington, potrivit mărturiilor.

Procurorii au declarat că Washington și Jordan l-au urmărit pe Mizell de dragul răzbunării, lăcomiei și geloziei.

Doi martori oculari, fostul ajutor de studio Uriel Rincon și fostul manager de afaceri al lui Mizell, Lydia High, au declarat că Washington a blocat ușa și i-a ordonat lui High să se întindă pe podea. Ea a spus că acesta a amenințat cu un pistol.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite