Exclusiv Ce ar putea să aducă nou George Simion sau Nicușor Dan, dacă ar câștiga alegerile. Politolog: „Nimeni nu a pus problema în termenii ăștia”
0Politologul Radu Enache susține că o eventuală victorie în turul 2 al alegerilor prezidențiale pentru George Simion nu trebuie privită ca o alunecare a României spre extremism și o îndepărtare de Uniunea Europeană. Enache explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, care ar fi calitățile liderului AUR.
Adevărul: România se pregătește să-și aleagă viitorul președinte, iar rezultatele din turul 1 și sondajele îl recomandă ca favorit pe George Simion. Mai poate el să rateze victoria?
Radu Enache: Multă lume spune că ar fi o catastrofă dacă domnul Simion ar fi ales, dar și că nu mai are cum să rateze victoria. Nu numai că nu ar fi o catastrofă, dar, după părerea mea, șansele ca domnul Simion să câștige sunt minime. Și sunt minime pentru că pornesc de la o apreciere care nu ține seama de sondaje sau de o cercetare sociologică aplicată în acest moment, ci ține seama de un context, să spunem, geopolitic. Pentru că, dacă ne uităm la istoria post-1990 a României, începând cu 1996, niciun președinte din România nu a fost ales fără să aibă o susținere, chiar mai mult decât o susținere, un soi de aviz de ștampilă din partea Occidentului.
„Asta e marea diferență”
Chiar și Iliescu, în al doilea mandat, a avut binecuvântarea Occidentului?
Atât Emil Constantinescu, cât și Ion Iliescu în 2000, dar și ulterior Traian Băsescu și Klaus Iohannis. Toți acești președinți care s-au succedat au avut în momentul alegerilor un sprijin ferm din partea Occidentului. Și sprijinul ferm se explică prin aceea că România, fiind o țară de periferie a Occidentului, e necesar să aibă, din perspectiva occidentală, un președinte predictibil, un președinte care să comunice cu Occidentul și să comunice în termenii pe care îi vrea Occidentul, îi dorește Occidentul.
Totuși, Occidentul nu a blocat-o pe aliata lui Simion, Giorgia Meloni, să câștige în Italia.
Asta este marea diferență. Noi nu suntem Italia. România nu este Italia. Dacă în Italia doamna Meloni poate fi un interlocutor normal pentru Bruxelles sau pentru oricare altă capitală europeană, în privința României nu sunt la fel de sigur că domnul Simion va fi un interlocutor precum doamna Meloni.
Multă lume îi reproșează lui George Simion că nu a făcut mai multe pentru a fi convingător, pentru a-i convinge pe români că nu va îndepărta România de Uniunea Europeană. Sunteți de acord cu acest punct de vedere?
În ultimele luni, domnul Simion, staful său de campanie cu parlamentarii și parlamentarii de la AUR s-au străduit să fie cât mai pro-europeni, în sensul de a convinge electoratul că o eventuală accedere la putere fie a domnului Simion la președinție, fie a partidului într-o coaliție de guvernare, nu ar fi cu nimic dăunătoare parcursul european al României.
Cât de mare e riscul să fim izolați dacă iese Simion președinte
Și cum ar sta lucrurile în realitate? Considerați că România ar putea fi izolată în Uniunea Europeană cu un președinte cu viziuni suveraniste?
Din punctul ăsta de vedere sunt convins că așa va fi, pentru că România nu poate să defecteze într-un moment critic pentru Uniunea Europeană și într-un context tensionat cu războiul din Ucraina care continuă și probabil va mai continua câțiva ani în coasta noastră. Chiar presupunând prin absurd că domnul Simion este acel ultranaționalist extremist așa cum se străduiesc adversarii săi politici să-l prezinte, ar ajunge la Cotroceni, el nu ar putea să facă absolut nimic, nici dacă ar vrea prin absurd să ne scoată din Uniunea Europeană, NATO sau să ne apropie de Rusia. Și aș vrea să vă dau un exemplu.
A existat un președinte al Austriei care a ajuns președinte al Austriei după ce fusese secretar general al ONU, anume Kurt Waldheim. Kurt Waldheim fusese în frageda sa tinerețe membru într-un fel de formațiune paramilitară și hitleristă. Pentru că în acea perioadă Austria era anexată de Germania și tinerii de 16-17 ani erau încadrati în asemenea formație. Când a fost ales secretar general al ONU, chestia asta nu s-a știut, însă a ieșit la suprafață în momentul în care el a ajuns președinte al Austriei. Și vreau să vă spun că pe durata acelui mandat, Austria a fost izolată din punct de vedere internațional. Vorbim de Austria, nu era România. Deci, din punctul meu de vedere, chiar dacă, să zicem, George Simion ar fi cel mai rău de pe pământ și dacă ar ajunge președintele României, capacitatea comunității europene și a, hai să spunem mai larg, a Occidentului, de a izola un asemenea președinte este uriașă. Să ne aducem aminte și de faptul că însuși Traian Băsescu, care avea un sprijin foarte serios din partea Washingtonului, a fost relativ izolat în Consiliul European unde lumea nu a agreat stilul său heirupist.
Ce l-ar opri pe Simion să scoată România din UE
Dar ce anume l-ar putea opri pe Simion, dacă chiar ar vrea să scoată România din Uniunea Europeană?
România, în situația în care este membră a NATO, membră a Uniunii Europene, legată în primul rând de sistemul bancar și financiar occidental, nu poate să facă nimic spectaculos. În secunda doi, să zicem, se supără băncile și nu ne mai dau împrumuturi. Deci orice fel de candidat, oricare ar fi el, nu mă refer numai la domnul Simion, dacă ar încerca să scoată România dintr-o construcție foarte complexă, ar fi imediat izolat și redus la neputință pentru simplul fapt că sistemul acesta internațional nu-i permite să acționeze de capul lui.
Ne aflăm în plină campanie electorală, cu câteva zile înainte de turul 2. Cum vedeți această campanie?
Revenind la campania actuală, părerea mea este că, în primul rând, trebuie să vedem un lucru. O campanie electorală este o campanie de publicitate politică. Ca orice campanie publicitară, ea nu se adresează rațiunii, se adresează sentimentului. Noi când privim un spot publicitar la un detergent sau la, nu mai știu ce, la un televizor, nimeni din spotul respectiv nu spune adevărul despre produs. Spune, vorbește laudativ despre o latură a produsului care este seducătoare pentru privitor.
Cam așa e și cu campania electorală. În momentul de față, marea problemă a României este că în decembrie anul trecut s-a întâmplat un lucru pe care, din orice perspectivă l-am privi, nu e deloc democratic și deloc, să spunem, uzual într-un sistem care se pretinde al statului de drept, al drepturilor omului, al democrației, al respectării legilor și așa mai departe. Acum, pe de altă parte, sigur că atunci în decembrie 2024, candidatul ieșit așa surpriză era un candidat care nu avea, să spunem, o susținere din partea Occidentului. Trebuie să recunoaștem că a fost și momentul, era un moment în care în Statele Unite președintele ales, Trump, nu preluase încă puterea, iar semnalele pe care le-a dat Occidentul au fost interpretate în România, cred eu, cu exces de zel și s-a ajuns la situația asta neplăcută. Problema cea mai mare a actualei campanii este să acopere mizeria de atunci din decembrie 2024. Deci să se facă un spectacol care să facă uitată campania de atunci.
Și cum se poate face acest lucru?
Să vină, domne, avem un candidat suveranist care are idei mai de extremă, avem și un candidat pro-european care e foarte așa... Amândoi au ajuns în turul 2 în mod corect, alături, într-o competiție cu alți candidați de valoare. Și în acest tur 2 se înfruntă, după dezbatere, așa, doi titani. Deci toată lumea trebuie să vină la vot. Cu cât prezența la vot este mai mare și cu cât emoția care se instalează în rândurile partizanilor celor doi candidați este mai mare, pentru că cu atât, evident, legitimitatea finală este mai mare.
România polarizată și sub imperiul urii
Da, dar tocmai asta polarizează societatea și îi divide pe români, ba chiar duce situația spre paroxism. Și vedem mult fanatism în ambele tabere, vedem multă ură, oamenii au ajuns să se deteste. Cine a împins lucrurile în asemenea hal?
Da, dar, cum să spun eu, toate campaniile electorale occidentale din ultimii 10-20 de ani au fost campanii electorale din astea care au divizat profund societatea. Cel mai la îndemână exemplu este cel din America, din Statele Unite. Dar să nu uităm și alte exemple în care au existat candidati din ăștia foarte spectaculoși. În Franța, la alegerile parlamentare din Germania.
Ce plusuri și minusuri au
Am început discuția cu George Simion, acum v-aș întreba ce plusuri și ce minusuri, ce calități și ce defecte au cei doi candidați, în viziunea dumneavoastră, raportat și la planurile lor de țară?
În ce privește planurile lor de țară, nu ar prea fi mult de spus. Pe de altă parte, sincer, mi se pare că, paradoxal, lumea apreciază ca plusuri niște minusuri și minusurile ca niște plusuri. De exemplu, haideți să începem cu domnul Simion, că tot am vorbit de el. Este evident că domnul Simion nu are, să spunem, prestanță de președinte. El nu e o figură care să inspire prezidențiabilitate. E un om energic, e un om care a dovedit că e bătăios în sensul bun al cuvântului, în sensul că se zbate, este asertiv, cum se spune. Dar nu a ajuns încă la un nivel de prezidențiabilitate, deși în ultimii, hai să spunem în ultimul an, mai bine, el a făcut progrese în sensul ăsta. El a fost și e încă un bun șef pe partid, pe care oameni cu mai multă pregătire decât dumnealui și cu mai mare anvergură îl urmează, tocmai pentru că el dă încredere și forță în sens partidic. Dar nu e o figură prezidențiabilă. Are calități pe care nu mulți le știu, la fel ca și domnul Nicușor Dan. Partea bună sau o calitate a candidaturii domnului Simion este aceea că ea e naturală. Să mă explic.
Domnul Simion a spus, cred că chiar acum vreo doi ani, că nu e încă pregătit pentru a candida la președinție. Dar, fiind șeful unui partid care a avut anul trecut un succes electoral și un succes electoral notabil, este natural ca el să fie candidatul partidului la președinție. Și pentru că, la urma urmei, politica se face de către partide, nu de către independenți. Și aici pun în contrapartidă independența între ghilimele a domnului Nicușor Dan, care este o slăbiciune din punctul ăsta de vedere. Sigur că în sistemul constituțional românesc președintele, odată ales, nu mai este membru al unui partid politic și el trebuie, conform Constituției, să medieze între actorii politici, economici din stat. Dar la noi, spre deosebire de Germania, Italia, Austria, Cehia sau Ungaria, președintele României are mai multă putere decât un președinte dintr-un sistem parlamentar.
Nu are chiar aceeași putere pe care o are președintele Franței, de exemplu, dar e totuși o putere mai mare. Din punctul ăsta de vedere, a fi fost membru al unui partid politic este pentru președintele în funcție un atu. Și vedem că toți președinții post-decembriști au ajuns președinți din poziția de șef de partid.
Din punctul ăsta de vedere, depinde independența domnului Nicușor Dan. Nu e un atu, din contră, chiar dacă lumea zice că ne-am săturat de partide.
Revenind la calitățile și defectele celor doi, ce altceva ați remarcat în cazul lui Simion și Dan?
La domnul Simion aș mai adăuga, ca o calitate, voința și fermitatea. Până la urmă, el este un om care e în mare măsură, cum se spune în engleză, un self-made man și s-a construit politic singur. Ceea ce duce și la un defect. Orice am spune, domnul Simion are mari carențe, să spunem, de ordinul culturii generale.
Cu ce foști președinți seamănă George Simion și Nicușor Dan
Au mai existat președinți cu aceste minusuri?
Bineînțeles. Sunt carențe pe care le-au avut și Klaus Iohannis și Traian Băsescu, mai evident la Traian Băsescu.
Cu care dintre cei doi candidați seamănă, ca profil, cei doi foști președinți pe care i-ați amintit?
În privința lui Traian Băsescu, profilul său seamănă cu al lui George Simion. Și în cazul său, carența asta de cultură politică și diplomatică era compensată de fermitate și voință.
Din păcate, pentru România, la Klaus Iohannis nu s-a văzut mai nimic. Din punctul ăsta de vedere, este o critică îndreptățită care i se aduce domnului George Simion că, vezi Doamne, el ar reprezenta o parte a societății mai rudimentară, mai puțin sofisticată, civilizată. Asta e o critică, din păcate, fascistoidă, pentru că ne interesează, pe de o parte, mai puțin ca un președinte să fie și un doctor în filozofie, decât ca el să fie un om care să poată lua decizii, să știe cu cine să se sfătuiască, să aibă tăria opiniilor.
Dar Klaus Iohannis cu cine ar semăna?
Seamănă în multe privințe cu Nicușor Dan. Acum, dacă vorbim depre Nicușor Dan, are calitățile și defectele lui. E intelectual, este un om serios, iar celălalt argument în privința opțiunii pentru domnia sa este acela că a fost olimpic la matematică în liceu. Or, acesta este probabil cel mai prost argument posibil, pentru că nu ne interesează. Dacă domnul Dan ar fi fost într-adevăr, ar fi avut o mare vocație de matematician, devenea celebru, lua acea medalie, am uitat cum se cheamă, care e echivalentul premiului Nobel pentru matematică, și devenea un om de știință la nivel mondial.
Faptul că după ce a lucrat câțiva ani la Institutul de Matematică, unde nu s-a remarcat în mod deosebit, a trecut într-o altă zonă a activismului civic, arată că matematica a fost un talent într-o anumită perioadă a vieții sale. Sigur că a gândi matematic, logic, e un lucru bun pentru orice om, dar nu este suficient ca să-l facă prezidențiabil.
Dacă ar fi să continuăm cu calitățile lui Nicușor Dan, ce ați mai remarca?
În privința calităților, putem aprecia la domnul Nicușor Dan un echilibru, un fel de a pune problemele fără patimă, fără îndârjire, dar cam atât. Iarăși mi se pare că este ciudat cum atât Traian Băsescu, cât și Klaus Iohannis, cât și Nicușor Dan au fost propulsați pe aceeași schemă comunicațională. Mai întâi au ajuns primari în niște mari orașe. În timpul mandatelor lor de primari s-au întâmplat mai puține lucruri bune decât au fost așteptările inițiale. Și brusc, la un moment dat, în mijlocul mandatului, au cârmit-o către președinție, deși anterior nimic nu ducea către o asemenea destinație. Sigur că la Traian Băsescu era logic să fie candidat la președinție pentru că era președinte de partid, dar să ne aducem aminte că el a ajuns candidat la președinție al Alianței DA, abia după ce sondajele au arătat că Teodor Stolojan nu-l poate învinge pe Adrian Năstase, și atunci Stolojan s-a retras din motive greu de precizat.
La fel și Klaus Iohannis a ajuns președinte de partid pentru că i s-a făcut loc încălcând statutul PNL, a ajuns prim vicepreședinte și pe urmă Crin Antonescu s-a retras lăsându-l președinte, iar din poziția asta sigur că era firesc să candideze la funcția prezidențială.
De ce a ratat candidatul coaliției majoritare turul 2
Ați amintit de Crin Antonescu. De ce credeți că nu a reușit să ajungă măcar în turul 2, deși a avut o coaliție întreagă în spate, teoretic?
Acum, ca un exemplu amuzant, în turul întâi Crin Antonescu a fost ales candidat comun de către partidele coaliției de guvernământ, a făcut o gafă, zic eu, monumentală spunând că el e independent și e sprijinit de partid. Sigur că poate formal așa era, dar cât timp ai fost președintele PNL, cât a timp ai contribuit la instalarea fostului președinte mai întâi la șefia partidului și apoi în funcția prezidențială, e foarte greu să mai fii independent.
În ce măsură e independent Nicușor Dan, dacă ținem cont că are în spate cel puțin un partid, USR, care, pe deasupra, și-a executat propriul lider pentru a-i face loc primarului general al Capitalei?
La fel, sau cumva aceeași umbră, sau pată, cum vreți să-i spunem, apare și pe independența lui Nicușor Dan. El a făcut întâi o organizație civică, Salvați Bucureștiul, care avea niște obiective cât se poate de generoase și de seducătoare pentru București. După care povestea asta s-a transformat într-un partid politic trecând de la salvarea Bucureștiului, pe care nu l-a salvat, la salvarea României. Cuvintele se depreciază foarte rapid. Adică, dacă inflația unei monede mai poate fi controlată cumva, inflația cuvintelor nu. Așa încât salvatorismul ăsta, și pun între ghilimele salvatorismul, e, din punctul meu de vedere, mai mincinos decât, să spunem, un ism clasic, genul comunism, fascism și mai știu eu ce.
Înțeleg că nu vă inspiră foarte multă încredere Nicușor Dan. Ce i-ați mai imputa?
Domnul Nicușor Dan are o umbră și anume finanțarea campaniei sale, începută mult înaintea campaniei oficiale, cu panouri care mi-au adus mie aminte cel puțin de panourile domnului general Ciucă de vara trecută. De ce a fost propulsat în felul ăsta Nicușor Dan și înainte de a începe oficial campania și cu ce bani, sunt lucruri la care dânsul nu a dat un răspuns convingător până acum.
Spuneați că dacă George Simion ar ajunge președinte, nu ar fi nimic grav pentru România. Dar dacă ar ajunge Nicușor Dan?
Așa este, într-adevăr am zis că dacă ar ajunge George Simion președinte, nu s-ar întâmpla nimic catastrofal în România. La fel aș spune și despre varianta cu Nicușor Dan președinte, în sensul că dacă ajunge Nicușor Dan președinte, nu se va întâmpla nimic excepțional pentru români. Pentru că Nicușor Dan, în ghilimele independent fiind, este susținut de fostul lui partid, de USR, dar cam atât. Restul partidelor din parlament nu l-agreează decât prin forța lucrurilor, să zicem, să ajungă președinte. Deci, domnul Nicușor Dan are toate șansele să devină, să spunem, mandatul al treilea lui Klaus Werner Iohannis. Pentru că mă întrebați de calitățile domnului Nicușor Dan, pare a fi mai uman decât Klaus Iohannis și probabil că nu o să se plimbe atât de mult cu avionul, da? În rest, nu-l văd pe domnul Nicușor Dan având poziții constructive sau apărând interesele României la Consiliul European sau legând relații diplomatice cu diverse țări, inclusiv cu Washingtonul sau cu, să zicem, Ankara sau cu... nu mai vorbesc de Moscova sau de altele.
Ce ar trebui să facă viitorul președinte
Dar ce ar trebui să facă viitorul președinte?
Noi suntem totuși într-o poziție în care ar trebui să jucăm mult mai activ pe scena internațională și să avem o diplomație mult mai vioaie și mai constructivă. Asta este obligatoriu să facem. Să fim aliați serioși în NATO și UE, să fim fideli acestor alianțe, dar să învățăm și noi să ne susținem în parlal și propriile interese naționale, așa cum fac și alții.
Ați spus „interese naționale”, dar cuvântul „național” deja naște reacții dezaprobatoare din partea unora. De unde această prăpastie, această polarizare între cei care susțin că sunt suveraniști și cei care se pretind progresiști? Unde a dispărut moderația, echilibrul?
Cum să zic eu, cam așa se întâmplă din păcate cu toate și spuneați de un clivaj, de o polarizare socială. Clivajul ăsta există, numai că polarizarea socială nu e doar aparent fixată pe acest clivaj. Clivajul nu este, în sensul suveranism-globalism, așa cum e prezentat de obicei în media. Și suveranismul și globalismul sunt cuvinte care seamănă mai degrabă cu niște etichete decât cu niște realități. În esență, România este într-o stare de dependență. De dependență accentuată. Adică, sigur, nu putem avea credința de la niciun stat membru al Uniunii Europene că este total independent. Că de-aia e Uniune, ca să nu mai fie statele total independente. Nu spun că e bine sau e rău, spun cum e. Și e firesc să fie așa. Ele trebuie să fie cooperante, să negocieze, să dea și să primească ceva în urma acestor negocieri. Și iarăși este normal, este firesc, nu văd nimic rău în asta. Dar, în cazul României, dependența este mult mai mare decât pentru alte țări, iar pentru multă lume devine insuportabilă. Nu că ar vrea cineva să ieșim din Uniunea Europeană, nici vorbă, nu la asta mă refer! Ci mă refer la faptul că nu poți să fii permanent dependent și să nu te poți ține pe propriile picioare. Cetățenii își dau seama de lucrul ăsta, dar nu reușesc, adică e nevoie să existe un partid politic și o platformă politică care să explice, să verbalizeze cumva situația asta.
Și ce supără atât de mult?
Dependența asta a României e cea care supără, e cea care îi face pe unii să respingă vechea conducere și pe alții să plece în obținere. Or, văd că nimeni nu a pus, dintre candidați, nici măcar Călin Georgescu, nu a pus problema în termenii aștia. Cum, anume, tehnic vorbind, putem face pas cu pas să reducem dependența asta a României de Uniunea Europeană. Să o facem, într-un anumit sens, mai autonomă, mai constructivă, cu o identitate și o acțiune geopolitică mai proprie, mai specifice ținând seama de ceea ce suntem, de ceea ce avem, de experiența noastră, de specificul nostru și așa mai departe.
Se încarcă comentariile...
