Actrița Olivia Munn a dezvăluit că a suferit o dublă mastectomie, după ce a fost diagnosticată cu cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Olivia Munn a anunțat pe Instagram că a fost diagnosticată cu cancer la sân. Actrița în vârstă de 43 de ani a scris într-un mesaj adresat fanilor: "Sper ca împărtășirea acestui lucru să îi ajute pe alții să găsească alinare, inspirație și sprijin în propria lor călătorie".

Actrița Olivia Munn  FOTO: Getty Images
Actrița Olivia Munn FOTO: Getty Images

"Nu mi-aș fi descoperit cancerul decât peste un an - la următoarea mea mamografie programată - dacă ginecologul meu, Dr. Thaïs Aliabadi, nu ar fi  decis să-mi calculeze scorul de evaluare a riscului de cancer de sân. Faptul că a făcut-o mi-a salvat viața", a adăugat Munn într-o declarație, scrie variety.com.

 "Dr. Aliabadi a luat în considerare factori precum vârsta mea, istoricul familial de cancer de sân și faptul că am avut primul copil după vârsta de 30 de ani. El a descoperit că riscul meu pe viață era de 37%. Din cauza acestui scor am fost trimisă să fac un RMN, care a dus la o ecografie, care a dus apoi la o biopsie. Biopsia a arătat că aveam cancer Luminal B la ambii sâni. Luminal B este un cancer agresiv, cu evoluție rapidă".

Munn a dezvăluit că și-a făcut o dublă mastectomie la 30 de zile după biopsie.

"Am trecut de la a mă simți complet bine într-o zi, la a mă trezi pe un pat de spital după o operație de 10 ore în ziua următoare", a scris ea. "Sunt norocoasă. Am prins-o cu suficient timp la dispoziție încât să am opțiuni. Îmi doresc același lucru pentru orice femeie care ar putea fi nevoită să se confrunte cu asta într-o zi. Cereți medicului dumneavoastră să vă calculeze scorul de evaluare a riscului de cancer de sân. Dr. Aliabadi spune că dacă numărul este mai mare de 20%, aveți nevoie de mamografii anuale și de RMN-uri mamare începând cu vârsta de 30 de ani."

Cariera profesională a lui Munn a început la rețeaua de jocuri G4, unde a fost gazda emisiunii

"Attack of the Show!" timp de aproape patru ani.

Ea a trecut la "The Daily Show with Jon Stewart" corespondent timp de un an, iar apoi a început să joace în filme și seriale de televiziune, inclusiv în serialul dramatic "The Newsroom" al lui Aaron Sorkin de la HBO. Printre filmele ei se numără "Magic Mike", "The Predator", "Office Christmas Party" și "X-Men: Apocalypse".

Munn a spus că este "atât de recunoscătoare prietenilor și familiei mele pentru că m-au iubit în această perioadă. Îi sunt atât de recunoscătoare lui John Mulaney pentru nopțile pe care le-a petrecut cercetând ce însemna fiecare operație și medicație și la ce efecte secundare și la ce recuperare mă puteam aștepta. Pentru că a fost alături de mine înainte de a intra în fiecare operație și pentru că a fost alături de mine când m-am trezit."

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite