„Te cunosc de undeva!“: Emi și Cuza au câștigat a patra gală. „Cea mai bună transformare din acest sezon“ VIDEO
0Noi transformări spectaculoase au avut loc pe scena show-ului de la Antena 1, dar Emi și Cuza au fost câștigătorii acestei ediții.

Cei doi artiști au intrat în pielea unor nume mari ale muzicii, Eros Ramazzotti și Tina Turner, cu celebrul hit al anilor ʼ90, „Cose Della vita“. Ei au convins nu numai juriul, ci și pe ceilalți concurenți că merită să câștige această gală.
Atunci când au văzut ce transformare le-a rezervat ruleta, Emi și Cuza s-au speriat puțin de grandoarea personajelor. Însă au dat totul încă de la repetiții și au pus în scenă un show grandios. Tranformarea concurenților a făcut deliciul publicului, iarmembrii juriului i-au felicitat pentru munca pe care au depus-o în a studia personajele în cel mai mic detaliu.
„Te cunosc de undeva!“: Andreea Bălan și Ozana Barabancea, impresionate
Show-ul lor a cucerit-o pe Andreea Bălan. „Bravo! Cea mai bună transformare a voastră din acest sezon“, le-a spus aceasta. „Sunteți cuplul meu favorit!“, a completat Ozana Barabancea.
La această gală nu s-a acordat bonusul de 100 de puncte, astfel încât clasamentul a fost stabilit doar pe baza notelor juriului.
Show-ul transformărilor a adus o premieră absolută în acest sezon: fiecare membru al juriului poate acorda, o singură dată pe sezon, un bonus de 100 de puncte unui cuplu de artiști. Acest bonus acordat de membrii juriului poate produce schimbări drastice în clasament și poate influența întregul concurs.
Cele opt cupluri de artiști care intră în jocul transformărilor la „Te cunosc de undeva!“, în fiecare sâmbătă seara, sunt: Connect-R și Shift, Feli și Nicolai Tand, Jo și Liviu Teodorescu, Eliza și Cosmin Natanticu, Emilian și WRS, Rona Hartner și Johny Romano, Sore și Emma de la ZU şi Emi și Cuza.