Revelion 2015: Top programe interesante în noaptea dintre ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru petrecerea de Revelion 2015, Televiziunea Română pregăteşte un sfârşit de an nostalgic, amintind publicului de cele mai populare emisiuni din istoria postului, Antena 1 şi Kanal D provoacă vedetele la competiţii şi destăinuiri, iar ProTV chefuieşte în Piaţa Constituţiei alături de artiştii momentului.

În noaptea dintre ani, începând cu ora 21:00, programul pregătit de veteranul TVR, prezentat de Iuliana Tudor, va aduce telespectatorilor vedete cu clasă şi o paradă spectaculoasă a celor mai iubite şi vizionate emisiuni de divertisment difuzate de TVR în ultimii 25 de ani.

Vedete cu clasă se opresc de Revelion pe la Televiziunea Română, într-o paradă a celor mai performante şi iubite emisiuni de divertisment ale TVR din ultimii 25 de ani, oferind telespectatorilor mari surprize. Decorul de sărbătoare va fi „îmbogăţit“ de prezenţa vedetelor din cadrul celor mai vizionate emisiuni din prezent ale postului public de televiziune. După 25 de ani de televiziune liberă, Revelionul 2015 reprezintă pretextul ideal pentru Televiziunea Română de a le aminti oamenilor succesele mai vechi şi mai noi.

Realizatorii şi prezentatorii emisiunilor care au făcut şi fac istorie la TVR vor fi premiaţi, printre cele mai cunoscute formate numărându-se emisiuni precum „Surprize, Surprize“, „Robingo“, „Iartă-mă“, „Şcoala vedetelor“, „Stele de 5 stele“, „Viaţa satului“, „D’ale lu’ Mitică“, dar şi altele, pe care telespectatorii le pot redescoperi în noaptea dintre ani.

Revelion cu iz de nostalgie la TVR 1

Vedetele Televiziunii Române, care încă îi încântă pe telespectatorii de pe micile ecrane, vor îmbrăca haine de sărbătoare şi vor cânta, dansa, juca în scenete şi îi vor surprinde pe cei care aleg să vizioneze programul special al TVR de Anul Nou. Printre starurile care vor face „paradă“ se numără Iuliana Tudor, Andreea Marin, Mitică Popescu, Tudor Furdui, Iuliana Marciuc, Cosmin Cernat, Horia Moculescu, Eveline Păuna, Cristina Şoloc, Bogdan Ghiţulescu, Marian Olaianos, Marina Almăşan, Gabriel Gherghescu, Maria Buză, Marius Rizea, Nicolae Botgros, Raluca Moianu, Iulian Vrabete şi Berti Barbera.

image

Iuliana Tudor şi Andreea Marin FOTO TVR 1

Cum seara de Revelion este una de petrecere, telespectatorii vor avea prilejul să-i asculte pe câţiva dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi de muzică populară. Pe lângă interpreţii care îi vor face pe români să „joace“ ca pe vremuri, cântăreţi din diferite generaţii şi genuri muzicale care vor întreţine atmosfera cu hituri mai vechi sau mai noi în noaptea Revelionului. Monica Anghel, Oana Sârbu, Adrian Sînă şi Direcţia 5 sunt doar câţiva dintre artiştii care îi vor delecta pe cei de acasă cu şlagăre de acum şi de altădată.

Atmosfera efervescentă de dans va fi completată de parodiile spumoase, scenetele hazlii şi momentele de umor specifice TVR-ului, lăsate în seama unor actori cunoscuţi. Popescu şi Flick, îndrăgiţii DJ de la Radio ZU, vor fi şi ei responsabili cu hohotele de râs, trezindu-se în fel şi fel de situaţii amuzante.

image

Popescu şi Flick, DJ la Radio ZU FOTO TVR 1

Iuliana Tudor, gazda show-ului de la TVR 1, va fi premiată în noapte dintre ani pentru cea mai iubită emisiune („O dată-n viaţă“), iar aceasta, la rândul ei, va aduce pe scenă, pe câţiva dintre cei mai îndrăgiţi interpreţi de muzică populară: Clejanii, Matilda Pascal Cojocăriţa, Constantin Enceanu şi Irina Loghin. Andreea Marin va avea parte de „Surprize, Surprize“ în noapte de Revelion, telespectatorii putând urmări imagini de arhivă din emisiunea pe care aceasta a prezentat-o şi realizat-o la TVR 1, totul în timp ce vedeta primeşte trofeul pentru cea mai îndrăgită emisiune. Mai mult, Raluca Moianu încearcă, într-o ediţie de sărbătoare a emisiunii „Iartă-mă!“, să-i împace tocmai pe Mircea cel Bătrân şi pe Baiazid. Dacă va reuşi sau nu, telespectatorii vor vedea în programul de Revelion de la TVR 1.

image

Raluca Moianu alături de Baiazid şi Mircea cel Bătrân FOTO TVR 1

Horia Moculescu va juca rolul „băiaului rău“, iar Alexandra Velniciuc pe cel de „pitzi“ în ediţia specială din „Atenţie, se cântă“, Iulia Marciuc se va angaja într-un dialog cu îndrăgitul actor Florin Piersic, iar Mitică Popescu se va transforma dintr-un mucalit plin de ironie fină într-un bărbat şarmant într-o scenetă cu Adriana Trandafir.

image

Florin Piersic şi Iuliana Marciuc FOTO TVR 1

Filme western la TVR 2

TVR 2 propune în acest an un maraton de filme western urmat, în prima zi a anului 2015, de multe alte filme artistice, de animaţie, muzică bună spectacole şi emisiuni de divertisment. De la ora 20:00, filmul „Încă un tren de jefuit“, cu George Peppard, Diana Muldaur, John Vernon, prezintă banda lui Harker Flet în timp ce jefuieşte un tren de bani şi bijuterii în valoare de 40.000 de dolari. Cei şase hoţi se despart şi, în timp ce aşteaptă reîntâlnirea pentru a împărţi prada, Harker este prins de poliţie şi trimis la închisoare. Eliberat după doi ani şi bănuind că unul dintre partenerii săi l-a trădat, el porneşte pe urmele lor pentru a-şi recupera banii.

image

Scenă din filmul „Încă un tren jefuit“ FOTO TVR 2

Urmează apoi, de la ora 22:00, pelicula „Pistolarul şi comoara“, cu Emilio Estevez, William Forsythe, în care un pistolar şi un fost soldat confederat se asociază pentru a ajunge la o comoară ascunsă într-un sătuc mexican. Dar pe urmele celor doi pornesc un grup de oameni şi soldaţii unionişti, precum şi soldaţii spanioli, toţi în căutarea aurului.

Ultimele minute din 2014 şi primele din 2015 vor prezenta pe TVR 2 aceeaşi transmisiune care pe TVR 1, ca mai apoi de la ora 0:10, maratonul de filme western să continue cu „Joe Kidd“, cu Clint Eastwood, Robert Duvall, John Saxon şi „Răzbunarea Selinei“, cu Sage Mears, Barry Van Dyke. După maraton, de la ora 03:20, lăutari celebri aduc în casele românilor cele mai îndrăgite cântece de petrecere, pentru a începe 2015 cu veselie. Programul se încheie la ora 06:00 cu Festivalul Internaţional de Circ de la Massy.

Pro TV sărbătoreşte Ha Ha Happy New Year 2015

Anul acesta, postul de televiziune Pro TV „evadează“ din platoruile de filmare. Cuplu de prezentatori Smiley şi Pavel Bartoş va transmite în direct din Piaţa Constituţiei din Bucureşti, unde va avea loc un concert pe placul tuturor generaţiilor. Spectacolul va putea fi urmărit şi pe postul de televiziune Acasă TV.

image

Artişti autohtoni precum Alex Velea, Sore, Giulia, Delia, Loredana, Dorian, Don Baxter, Speak, Doc, Radio Killer şi Andra vor susţine concerte explozive. De asemenea, în cortul Pro TV amplasat în Piaţa Constituţiei de Anul Nou se vor afla vedetele invitate la concert, iar cei care vor lua parte la eveniment le vor putea cere autografe. Totodată, Oana Tache, reporterul „Vocea României“ va transmite reacţii la cald ale publicului şi ale artiştilor. „Abia aştept să facem marele pas în 2015. Pentru mine e deja tradiţie să fac Revelionul în Piaţă, în mijlocul oamenilor şi prietenilor, nu-mi pot imagina cum ar putea fi altfel. E a patra oară când prezint un Revelion alături de cei mai tari artişti din România şi mă bucur că voi împărţi din nou această experienţă cu cei care vor fi în public, dar şi cu cei care ne vor urmări de acasă. Avem 2015 motive să fim fericiţi, iubiţi şi să petrecem împreună, iar show-ul va fi exploziv“, a declarat Oana Tache.

Oana Tache FOTO Pro TV

După intervenţia live din Piaţa Constituţiei, telespectatorii vor putea vedea în premieră la televizor concertul Loredanei de la Sala Palatului din octombrie - „Reveria“. Astfel, cei care nu au putut ajunge pentru a viziona show-ul live, se vor bucura de un spectacol exceptional, care pune în scenă o abordare unică a muzicii prin dans, lumini şi chiar acrobaţii.

Înainte de marele concert, telespectatorii vor putea viziona, începând cu ora 20:30, comedia românească „Nea Marin Miliardar“, cu Amza Pellea şi Draga Olteanu Matei, iar de la ora 22:05 pe micile ecrane va fi difuzată o altă comedie românească, „America, venim!“, cu Mihai Călin, Gheorghe Ifrim şi Adrian Văncică.

Antena 1, „ringul“ competiţiilor între vedete

Vedetele vor fi provocate la Antena 1, unde Dan Negru va prelua, pentru al 15-lea an consecutiv, frâiele distracţiei, de la ora 21:45. Cu ocazia programului „2015, Revelionul starurilor“, artişti autohtoni vor îmbina petrecerea cu competiţia. Aceştia vor fi împărţiţi în două tabere şi vor fi nevoiţi să facă faţă provocărilor lansate de gazda show-ului. „Pentru că revelioanele au adunat în toţi anii ăştia cei mai mulţi români în faţa televizoarelor, o să ne păstrăm tradiţia. Anul ăsta vom încerca să fim altfel, dar, una peste alta, am ajuns la adolescenţă cu revelioanele“, declară Dan Negru. „Noaptea Revelionului e un soi de finală de Champions League în divertismentul TV, când toate televiziunile vor să-şi arate hainele de sărbătoare. Cu atât mai mare onoarea asta de a aduna cei mai mulţi români la televizor timp de atâţia ani consecutiv“, a mai spus acelaşi prezentator.

Dan Negru FOTO Antena 1

Tabăra vedetelor feminine, din care fac parte, printre altele, Alina Eremia, Alina Puşcaş, Maria Cârneci, Maria Dragomiroiu, Lora, Ramona Bădescu, Carmen Tănase şi Anca Ţurcaşiu se luptă cu tabăra vedetelor masculine, care mizează, printre alţii, pe Connect-R, nea Mărin, Victor Slav, Jean de la Craiova, Vali Vijelie şi Giani Kiriţă pentru a stabili care sunt celebrităţile care se află în pielea şi sub masca unor personaje celebre, precum Frankenstein, Gandalf sau duhul din lampa lui Aladin.

image

Selfie realizat de Dan Negru alături de invitaţii săi FOTO Antena 1

Dacă intuiţia feminină se va dovedi mai puternică decât raţiunea masculină, iar fetele vor demonstra că se pricep mai bine la demascări, telespectatorii Antena 1 vor afla în noaptea dintre ani. Nelipsite vor fi şi momentele de muzică uşoară şi muzică populară care vor aduce în faţa telespectatorilor o mulţime de artişti îndrăgiţi.

image

Dan Negru FOTO Antena 1

De la 02:30, petrecăreţii se vor muta „La Hanu’ Mirelei“, unde frumoasa Mirela Boureanu Vaida îşi întâmpină invitaţii pe acorduri de muzică populară. Pentru că ştiu că Mirela aşteaptă un bebeluş, oaspeţii nu vin cu mâna goală, ci vor pregăti bucate alese pentru viitoarea mămică.

Maraton „Seinfeld“ la Pro Cinema

Cea mai mare şi mai savuroasă porţie de comedie din toate timpurile va fi la final de an la Pro Cinema: maratonul serialului „Seinfeld“. Cu Seinfeld râzi cel mai mult şi cel mai bine. Lasă în spate grijile lui 2014 şi pregăteşte-te pentru un 2015 plin de voie bună şi cele mai multe împliniri, specifică postul de televiziune. Început pe 30 decembrie, seria glumelor lui Jerry Seinfeld va culmina pe 31 decembrie cu comedia de cea mai bună calitate, de la ora 15:30 până la ora 03:00.

Kanal D sărbătoreşte pe ritmuri de manele

În noaptea dintre ani, postul de televiziune Kanal D a pregătit o ediţie specială a emisiunii „WOWBiz“, difuzată de la ora 21:45. Responsabili cu voia bună vor fi Mădălin Ionescu şi Adelina Pestriţu, cărora li se vor alătura Iulia Albu şi Andrei Duban. Maneliştii Florin Salam, Minodora, Daniela Gyorfi şi Liviu Guţă vor fi provocaţi de gazdele emisiunii să-şi dezvăluie cele mai bine păstrate secrete.

Vunk în Oraşul Minunilor“, la Prima TV

Prima TV va prezenta în programul special dedicat Noului An o ediţie best of a „Cronicii Cârcotaşilor“, de la ora 20:30. De la ora 23:00, concertul trupei Vunk, „Oraşul Minunilor“ va oferi două ore pline de spectacol. Desemnat drept „cea mai bună producţie indoor a unei trupe româneşti“, concertul i-a adus trupei Diploma de Excelenţă în cadrul Galei PR Awards. Pentru promovarea show-ului, într-o campanie fără precedent în România, Vunk a creat, sub anonimat, un oraş virtual care a depăşit 10.000 de locuitori, o comunitate a oamenilor care vor să trăiască frumos, cu bun simţ şi să-i ajute necondiţionat pe cei din jur. Prin acest concert, „Vunk în Oraşul Minunilor“, membrii trupei au realizat o inovaţie mondială din punct de vedere al proiecţiilor video şi a fost primul concert al unei trupe din România cu sunet surround, ca la cinema. Tototată, staţia TV va rula, de la ora 01:00, filmul „Ultimul Samurai“, cu Tom Cruise, Billy Connolly şi Ken Watanebe.

Film de Hollywood, la HBO

De la ora 20:00, pe HBO, telespectatorii vor putea urmări filmul „Jack Ryan: Agentul din umbră“, care a avut premiera anul acesta, cu Chris Pine şi Keira Knightley în rolurile principale, spune povestea lui Jack Ryan, fost agent guvernamental, care se reinventează ca analist financiar. Aflat la Moscova, descoperă planurile unui magnat de a submina situaţia economică a Statelor Unite. Singur împotriva tuturor şi lipsit de resurse, eroul va trebui să dea dovadă de o extraordinară inventivitate pentru a înclina balanţa în favoarea sa. Lupta devine personală şi disperată când criminalul rus îi răpeşte soţia. Povestea lui Jack Ryan a dat naştere celui mai emblematic personaj al scriitorului Tom Clancy. Filmul este regizat de Kenneth Branagh.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite