Bia TRS, calificată direct în finala „iUmor“. Cine e tânăra care este mereu dată afară din toaleta fetelor VIDEO

0
Publicat:

Bianca sau Bia TRS a cucerit juriul și publicul cu un număr autoironic și, în urma votului, a ajuns direct în marea finală a sezonului 13.

Bia TRS, pe scena „iUmor“
Bia TRS merge direct în finala „iUmor“ FOTO Antena 1

Bia TRS a urcat pe scena show-ului de la Antena 1 și i-a impresionat pe membrii juriului cu dezinvoltura și talentul de a „împacheta“ realitatea într-un scenariu savuros de comedie.

Toate acestea, alături de o personalitate puternică, au dus la realizarea unui număr fantastic de autoironie. Publicul iUmor a fost și el curerit de tânăra concurentă și, în urma votului din aplicatie, ea a ajuns direct în marea finală a sezonului 13.

La 22 de ani, Bia TRS este celebră pe TikTok, unde are aproape 550.000 de urmăritori. Decizia de a se înscrie la audițiile „iUmor“ nu a fost una la întâmplare, întrucât își dorea de mult să participe la show-ul de comedie. „Am venit la «iUmor», pentru că este ceva ce îmi doresc să fac de mult timp: adică să am un număr de auto-roast“, a declarat tânăra în cadrul interviului.

Roast-ul a stârnit hohote de râs la scurt timp după ce Bia a urcat pe scenă, în fața juriului. „Primesc des vechea întrebare: «Ești fată sau băiat?». Evident! Evident că o primesc zilnic, nu e evident ce sunt!“, şi-a început Bia momentul pe scenă.

Mai nou, nu pot intra în toaletele publice, mi s-a întâmplat de curând. Am intrat într-o toaletă din mall, în toaleta femeilor (...) și o doamnă de la curățenie m-a dat afară, spunându-mi că sunt neobrăzat, nesimțit și needucat“, a mai spus Bianca.

Înainte să-i ofere câte un like, jurații i-au lăudat calitățile, iar Costel a fost cel care a luat primul cuvântul: „Ai o atitudine faină și ai încredere. Ai fost amuzant, îmi place“. Rocco Siffredi, invitat special în juriu la această ediție, i-a dat câteva sfaturi: „Ai o energie bună, ai putea fi actor, ai putea fi un comediant sau un actor de stand up. Ești foarte naturală și îți pot spune: nu te schimba. Fii tu însăți. Nu face pe nimeni altcineva fericit în afară de tine“. Și Cheloo a felicitat-o pe Bia TRS: „Eu sunt convins că este un număr despre ea, 100%! E un număr real, ea pățește chestia asta (...)“.

Cu patru like-uri din partea juraților iUmor, Bia TRS a mers la votul publicului și, la final, ea a îndeplinit toate condițiile ca să se califice în finala show-ului de la Antena 1.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite